Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Smerenia mea aș vrea să fac o danie:
Să dau întraga mea agonisire,
Să se zidească nouă mănăstire,
În sufletul umbrit de pocăire.

Ducând în mâini prinosul de iubire,
Să bată gândurile-n ea metanie,
Și-nlăcrimată ca o spovedanie,
Să cânte-n strană blânda stihuire.

Învăluite-n rase de tăcere,
Simțirile, monahi cuminți să fie,
Nevoitori cu post și cu veghere.

Și neștiuți de nimeni în chilie,
Din flori de bucurie și durere,
Să lege Domnului cunună vie.