În drumul plin de sânge şi noroi,
Ți-am auzit, Stăpâne, pașii moi.
Ca raza coborâtă din senin,
Pluteai ușor, cu mlădieri de crin.
În jurul Tău, mulțime de norod,
Te pângărea cu sânge şi cu glod.
Și cum mergeam în urma Ta mereu,
Stropi și-asupra mea cu lutul greu.
Ci când norodul, Doamne, Te-a lăsat,
Întreg veșmântul alb Ți-era pătat.
Aș fi căzut cu sufletul învins,
Ci-n mila Ta o mână mi-ai întins.
Genuni adânci, ca-n vis s-au luminat.
Atunci privii veșmântul întinat,
Că-n inul alb vedeam cum înflorea
Din fiecare pată câte-o stea.
Această operă este pusă la dispoziție sub Licența Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creative Commons.
Dacă aveți nevoie de alt mod de licențiere, contactați-mă.
Comentariile aparțin celor care le-au scris.
E posibil să vă placă și...
Comentarii recente