Sonet
Autor:
Zorica Lațcu Dormeai în luntrea mică, și pornise
Un vânt năpraznic, marea s-o despice.
Peste adânc de valuri să ridice
Troian de negre umbre. Înflorise
Pe ape spume. Și bătut de bice,
Se frământa adâncul în abise.
Și vântul pânzele le zdrențuise,
Încât catargele stăteau să pice.
Ci Tu dormeai. Și nu Te-ai fi trezit,
De nu strigau ai Tăi speriați. Și iată,
Tu iar plutești pe marea-nfuriată,
În luntrea sufletului meu, uimit,
Că poartă-adânc în sine, adormit,
Un Dumnezeu, în lumea-nvolburată.
Bookmark/Search this post with
Această operă este pusă la dispoziție sub Licența Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creative Commons.
Dacă aveți nevoie de alt mod de licențiere, contactați-mă.
Comentariile aparțin celor care le-au scris.
Comentarii recente