Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Neputincios e graiul meu, Preabună,
Să tălmăcească multa Ta putere.
Ci-n vorba mea Tu fă să curgă miere,
Și-n stih de foc să-mi lunece pe strună.

Ca să te cânt pe Tine, Preacurată,
Dă rostului meu, tainice podoabe;
Te-ndură și plecatei Tale roabe,
Să-i fie buza binecuvântată.

Primește-mi ruga, Pururea Fecioară,
Acum, în ceasul cel de dimineață,
Ridic-al vremii văl de aspră ceață,
Și mâna Ta pe ochii mei pogoară.

Să pot vedea oricând a Ta mărire,
În raiul Tău de dincolo de stele.
Dar mult prea slabe-s graiurile mele
Să-ți cânte Ție stih de mulțumire.

Ci dă-mi să merg în urmele-Ți sfințite,
Să-mi fie calea fără de prihană,
Să-mi fii Tu, Doamnă, adăpost și hrană
Tu bucuria inimii smerite.

Ca ochii sufletului să te vadă,
Cămara nunții pururea curată,
Comoara cea de veci nedeșertată,
Pe Tine, pom cu luminoasă roadă.

Și duhul meu să se adape iară
Din vinul bucuriei cei de taină;
Să-mbrace iarăși strălucita haină,
Ca slavă nouă să-Ți aduc, Fecioară.

Și zi de zi, să-mi plec genunchii, Sfântă,
Ca să slăvesc puterea Ta cea mare,
Precum în ceruri, dincolo de zare,
Toți drepții, Doamnă, bine te cuvântă.

Și când va fi să vin de veci la Tine,
Primește-mă cerească împărăteasă,
Să-mi fie duhul floare de mătasă,
Țesută-n poala Ta cu raze line.