Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

E fum de lumânări pe zugrăveală?...
Un întuneric greu cernit-a zarea,
Când iconaru-n sfânta lui sfială,
Temutu-s-a să-ţi vadă-ndurerarea.

La cruce stai. Pe haina cenuşie
Mâni albe, mult prea albe, se-mpreună.
În tine doar durerea mai e vie,
Căci lacrimi nu mai ai, să plângi, Prea-Bună.

În besna mută fața ta-i lumină;
Pe ea nu-i scris doar chinul unei mume;
E toată răstignirea Lui deplină.
E toată suferința fără nume.

Că le-ai purtat în Fiul tău pe toate
Și-i Crucea Lui în ochii tăi răsfrântă.
Așa a vrut să zugrăvească, poate,
Un iconar, făptura ta preasfântă.

Și ca să bei şi tu întreg paharul,
Pe frunte, peste lunga ta maramă,
În loc de spini, cu raze iconarul
A scris în răni durerea ta de mamă.