Inima

Autor:

Zorica Lațcu

Inima-n culme de chin, s-a aprins și-a-înflorit, Preaiubite
Flacără-n vârf de făclie și floare-ntr-un capăt de vrej,
Plăpândă-ngânare de fluturi, bătând din aripi obosite,
Foc strălucit de lumină cu umbrele-n fugă vârtej.
Inima-n culme de chin s-a deschis ca Potirul, adâncă,
Plină de vinul Iubirii, de care și ea s-a-mbătat;
Și s-a deschis, ca o rană, din care mai picură încă,
Clipă de clipă, tot sângele rumen, nespus de curat.
Inima-n culme de chin s-a topit ca un fum, Preaiubite
Cum se topește în aer mirosul de flori și de nard.
Sunt undeva... în Iubire... Și trec veșnicii sau clipite.
Nu mă mai știu... Oare totuși mai sânger? Și totuși mai ard?

Bookmark/Search this post with