Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Mi-e sufletul fulg alb de păpădie,
Și-așteptă moartea dulce ca o boare
Să se desprindă-n grabă și să zboare
Spre-a cerului înaltă bagdadie.

Să poarte-n el în taină altă floare,
Și-n cer ca-ntr-o grădină să învie
Să scuture când dragostea adie
Din el, alt smoc de albe firișoare.

Să fie cerul tot ca o grădină
În care sufletu-mi să tot plutească
În fulgi ușori la orice boare lină.

Și doar vreun fulg de-o fi să se lipească
Iisuse - Tu - de poala Ta divină,
Acolo vreau în veci să strălucească.