Fecioara

Autor: 
Zorica Lațcu

Ieșise-n vremea-aceea, poruncă împărătească:
"Tot omul care este de lege creștinească,
Rob fie el, ori slobod, să fie dat la fiare".
S-au strâns deci laolaltă creștini, mulțime mare:
Bătrâni albiți de zile, cucernici și blajini,
Copii, purtând tot cerul în ochii lor senini,
Bărbați în floarea vârstei, purtând în pieptul lor
Iubirea către Domnul, în val clocotitor;
Femei plecându-și ochii sub gene mătăsoase,
Ca-n mare cuviință să fie mai frumoase.
În urma tuturora zglobie și ușoară,
Ca-n zbor înalt de fluturi, venit-a o fecioară.

A fost o clipă lungă și ne-ncăput de mare,
Când fata îmbrăcată-n lumini, stătu-ntre fiare.
Leoaica cea cumplită, cu ghiara nemiloasă,
Se-ntoarse dinspre dânsa, culcându-se sfioasă.
Și înfruntându-și foamea năprasnică, un leu
A cunoscut copila, că-i de la Dumnezeu.
Și fiarele de dânsa nici cum nu s-au atins,
Ci, blânde, doar pământul în jurul ei l-au lins.

Dar fata cu blândețe atunci le-a dojenit:
"Dar pentru asta oare aicea am venit?
Doresc să mă-nțelegeți și să mă sfâșiați,
Căci negrăit de dulce e moartea ce mi-o dați.
Veniți, veniți prieteni, voi necuvântătoare!
De mult urât-am lumea și cele pieritoare.
Sfârșiți-mi dorul aprig de Mirele ceresc,
Veniți, mușcați-mi trupul, veniți, vă poruncesc!"
Astfel mucenița vorbit-a către fiare.
Dar toate-au stat cuprinse ca de-un cutremur mare.
Nici una dintre ele să muște n-a voit.
Zăceau în jurul sfintei, parcă le-ar fi trăznit.

Atuncea cu tărie fecioara zise lor:
"În sfânt numele Celui a toate țiitor,
Cel ce și pe voi toate, o, fiare, v-a zidit,
Vă poruncesc: să-mi rupeți cu colțul ascuțit,
Tot trupul, iar duhul să mi-l lăsați să vie,
Neprihănit, spre sfânta și marea cununie!"

Așa, cu sfântul nume al Domnului jurate,
Leoaicele veniră agale-ndurerate,
Lingând țărâna, parcă cerându-și iertăciune,
Dar neavând în ele defel sălbăticiune.
Au trebuit, silite de asprul legământ,
Să meargă la fecioara, să-i rupă trupul sfânt.

Nu scrie slova cărții deschis și arătat
Decât atât: că fata, când duhul și l-a dat,
Acele fiare, toate, în jurul ei s-au strâns,
Și, botul în țarână plecându-și-l, au plâns.