Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Stai dreaptă-n pragul casei bătrânești,
E fiul Tău și pleacă de la Tine.
În lungul căii albe Tu privești,
Sunt flori de umbră urmele-i divine.

S-a smuls din brațul Tău și Te-ai trezit,
Cu brațul gol, căci nu mai ai ce strânge.
Ți-e sufletul de Maică răstignit,
Și-adânc se zbate dorul Tău în sânge.

Ci-n sfânta fața Ta răsar lumini,
Marama nu mai poate să le-ascundă.
Cu ochii Tăi dumnezeiești te-nchini,
În resemnare mută și profundă.

Uimit de-aceeași taină, duhul meu
Te vede iarăși Maică și mireasă.
Ci El Ți-e Fiu și singur Dumnezeu
Slujindu-L, Maică-I ești și preoteasă.

Așa-i, zugravul astfel te-a pictat,
Cu dorul tot în brațele întinse;
Ci-n ochii tăi senini el a-nsemnat
Tot cerul Tău de taine necuprinse.