Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Ce-i dragostea? E sfânta legătură
Ce leagă cu un nod nedezlegat
Pe Făcător de umila făptură,
De omul cel căzut și întinat,
E ochiul Celui Veșnic, plin de milă
Ce caută duios și înlăcrimat
Spre țărâna cea născută doar în silă,
Spre lumea care zace în păcat.

Ce-i dragostea? E limba-nflăcărată,
Chemarea aspră a vechilor profeți,
E jertfa crucii cea însângerată,
De câte ori cu rugă o repeți,
E propovăduirea apostolească,
E moartea miilor de mucenici,
E toată rânduiala pustnicească
A sfinților în viața de aici.

Ce-i dragostea? Slujire lungă, mută,
Prinos al bietei inimi omenești.
E tămâiere în veci neabătută,
Spre scaunul măririlor cerești.
E-ndemnul de a-ți înălța privirea
Spre chipul blând al veșnicei dureri,
Și-mpărtășind cu Domnul răstignirea,
Să nu cauți alinări, nici mângâieri.
Ce-i dragostea? Un munte de trăire
Zidit pe al smereniei ocean,
A harurilor floare și rodire,
Și moarte pentru șarpele viclean.
Dar vorbele, oricât ar fi de-alese,
Și oricât ar fi de dulce viersul meu,
Nu-i pe potriva Tainei ne-nțelese,
Căci dragostea e însuși Dumnezeu!