În cătușe

Autor:

Zorica Lațcu

Suflete, de ce te zbați mereu?
Urli ca o fiară-nchisă-n cușcă;
Dinții de sălbăticiune mușcă,
Mușcă sângerând zăvorul greu.
Suflete, ai vrea să zbori la cer?
Bine știi, că-i strâmtă colivia.
Îți oprește aripa - zglobia -
Cu zăbrele cenușii, de fier.
Suflete, ți-i dor să te înalți?
Știi că te lovești de grinzi în creștet
Și răsună jalnic lemnul veșted,
Când lovindu-ți capul vrei să salți.
Suflete, te-ajunse dor de Rai?
Bine știi că-i calea nesfârșită.
N-ai în mână bâtă țintuită,
Nici merinzi în traista goală n-ai.
Suflete, ți-i greu să stai în laț?
Te-mboldește aprig dor de ducă?
Nu te zbate. Bine știi și tu că
Sânge curge-n cușcă, de te zbați.
Suflete, așteaptă puțintel:
Vor pieri zăbrelele odată,
Va pieri și cușca-nsângerată
Și vei fi-n lumină singurel.
Se vor rupe grinzile de lemn,
Gratiile de fier se vor deschide,
Și-ai să uiți de lațurile hâde,
Suflete, așa ca la un semn.