Acatist

Autor: 
Zorica Lațcu

Iubirea mea, Tu, crinul meu de foc,
Tu floare-n flăcări, cu miresme bune,
Tu, mir de preț, mănunchi de busuioc,
Și taină care nu se poate spune;
Iubire, val de apă preacurată,
Învăluire lină de lumină;
Puternică și blândă totdeodată,
Iubirea mea, tu, liniște deplină;
Iubire, lumea mea de frumuseți,
Tu, nesecat izvor de plăsmuire;
Eu te-am slăvit pe tine-n dimineți
Și-n fapt de seară te-am slăvit, iubire.

Iubire, jertfa arderii de tot,
Tu chinul sfânt al Crucilor slăvite,
Iubirea mea, a tâlcui nu pot,
Dulceața mult-a rănilor primite;
Iubire, pași de sânge, care suie
Cărarea dintre două povârnișuri;
Iubire, palma albă prinsă-n cuie
Și fruntea strânsă-n spinii din hățișuri;
Durere drag-a-ntregii mele vieți,
Tu, singura și veșnica-mi dorire;
Eu te-am vestit pe tine-n dimineți
Și-n fapt de seară te-am slăvit, Iubire!

Iubirea mea, tu, care ești din veac,
Și însăți ești izvor de veșnicie;
Dă-mi mie, dar, sărmanei, să mă-mbrac,
Cu haine de lucire pururi vie;
Tu porți în tine lumea și tăria
Te miști și neclintit în mine stai;
Tu ai în mână clipa și vecia,
Iubirea mea, Tu poți să mi le dai;
Și rupe-mi ale trupului peceți,
Ca să topesc în tine-a mea zidire,
Căci te-am vestit pe tine-n dimineți
Și-n fapt de seară te-am slăvit, Iubire!