A mai murit încă unul -
cu foamea pe față,
cu ochii de ceață,
cu mâini ca tutunul.
A mai murit încă unul
din nemernica gloată
care pe rand se gată.
Unul câte unul.
Trei, șase, opt, zece ...
A mai murit un mișel.
Ce bine de el
că-i liber să plece!
Azi n-o să-l mai frigă
în vise de fiere
nici trup de muiere
și nici mămăligă.
Ah, Domnul, prea-bunul,
îl mângâie foarte.
Tovarăși de moarte,
poftim încă unul!
Lăsați-l să plece!
Nu spuneți o vorbă!
Ne lasa o ciorbă
și-o pâine rece.
Această operă este pusă la dispoziție sub Licența Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creative Commons.
Dacă aveți nevoie de alt mod de licențiere, contactați-mă.
Comentariile aparțin celor care le-au scris.
E posibil să vă placă și...
Comentarii recente