Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Lângă lacul larg-înfiorat și pal,
Te-am văzut în toamnă rămânând pe mal,
Profilată trist pe cerul sângeriu,
Printre foi căzute prea de timpuriu,
Cu năframa-n care căutai să-ngropi
Sfâșiatul suflet risipit în stropi,
Mamă de departe.
Și de-atunci mereu
Lacrimile tale cad în gândul meu:
Frunze veștejite peste lacul pal
Turburându-i veșnic sfărâmatul val.