Laudă

Autor:

Nichifor Crainic

Tu, Cel ce Te ascunzi în eterna-Ți amiază
Și lumea o spânzuri în haos de-o rază,
Metanie Ție, Părinte.
Izvod nevăzut al văzutelor lumi,
Mă scalzi și pe mine în unda fierbinte.
Un mugur de carne fierbinte.

Sunt duh învăluit în nălucă de humă,
Sunt om odrăslit dintr-un tată și-o mumă.
Dar sunt nerăspunsa-ntrebare.
Ce glas e destoinic sa-mi spună-ncotro e
Oceanul de somn ce icnind fără voie
M-a-mpins și pe mine-n mișcare?

Nici mama nu știe ce taină enormă
Îmi dete din carnea-i vremelnica formă,
Neant înflorit în minune,
Căci toate izvoadele umbrelor noastre
Roiesc mai presus de arhangheli și astre
Din veșnica Ta-nțelepciune.

În ceruri, Părinte, un abur în aburi
Ș-asemeni cu apa ce-ngheață pe jgheaburi
Prin coaja de carne în spațiu.
Tu cugeți, se naște; voiești și durează;
Respiri și-nflorește; iubești și vibrează
De-adâncul luminii nesațiu.

De Tine mi-e foame, de Tine mi-e sete,
Fac dâră de umbră acestei planete
Cu spuma de soare pe creste;
Și-n saltul credinței gustând veșnicia,
Din pulberea lumii îmi strig bucuria
Că sunt întru Cel care este!

Puzderii de stele ascunse-n amiaza,
Făpturile-n Tine de-a pururi durează
Și-n spațiu vremelnic colindă.
A fi - bucurie eterna și sfântă!
O vrajă a toata lumina răsfrântă
De-a gloriei Tale oglindă.

Bookmark/Search this post with