Radu Gyr

Radu Gyr

Radu Demetrescu-Gyr s-a născut în anul 1905 la Câmpulung-Muscel. Licențiat în Litere, a debutat în anul 1924 odată cu apariția volumului Liniști de schituri, volum care s-a bucurat de o mare apreciere, atât în rândul publicului cât și al criticii românești. Colaborator statornic în perioada după debut la revista Universul literar și apoi la alte reviste literare de formație naționalistă (Gândirea, Gând Românesc, Sfarmă-Piatră, Decembrie, Vremea, Revista Mea, Revista Dobrogeană și altele, precum și la ziarele: Cuvântul, Buna Vestire, Cuvântul Studențesc etc.), Radu Gyr a publicat numeroase articole, studii literare și poezii.

Membru de seamă al Mișcarii Legionare, Comandant Legionar și sef al regiunii Oltenia. Conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București. Este autorul versurilor cântecelor Sfânta Tinerețe Legionară, Imnul Mota-Marin, Imnul Muncitorilor.

Laureat al mai multor premii ale Societății Scriitorilor Români și ale Academiei Române. În 1940, pe timpul guvernării legionare a fost director general al teatrelor. În această calitate ia inițiativa înființării Teatrului Evreiesc.

După detenția de sub regimul lui Carol al II-lea este închis și de Antonescu, apoi este eliberat si trimis spre „reabilitare” în batalioanele de la Sărata. În 1945, regimul comunist îl încadrează în „lotul ziariștilor” și îl condamna la 12 ani. Revine acasă în 1956, dar după doi ani este din nou arestat și condamnat la moarte pentru poezia Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Sub regimul comunist a executat aproape 16 ani de detenție.

A suferit chinuri inimaginabile în închisoarea Aiud, cu un regim de celulă aspră. Bolnav grav, cu un prolaps rectal gangrenat, cu hepatită, infiltrat pulmonar TBC, hemofilic, i s-a refuzat orice ajutor medical. Cărturarul Radu Gyr a lasat în urmă o operă poetică de valoare unică, la care se alătura o mulțime de studii și eseuri critice, răspândite în periodicele românești de-a lungul anilor și care, desigur, vor fi publicate într-un viitor volum antologic.

A trecut în veșnicie în anul 1975 (28.04).

Preluat de la Radu Gyr - site monografic

Radu Gyr