
Nu știu dacă se întâmplă mai des decât acum 100 sau 1000 de ani dar fiind mai aproape de ceea ce pot vedea cu ochii, pare mai presant, pare că acum s-a adunat tot ce nu s-a întâmplat în ultimii 2000 de ani. Ne face cu ochiul la tot pasul și uneori ne lăsăm prinși, alteori găsim tăria de a ne păstra demnitatea umană și a nu lua în seamă ceea ce pare a fi, nefiind.
Ridici pleoape mari de neguri grele
Și ochii Tăi, lumină, mi-i arăți.
O, Doamne și stăpân vieții mele,
Sunt ochi, purtând adânc noian de stele,
Sunt ochi de foc, ce-aprind pustietăți.
Comentarii recente