Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Nu știu dacă se întâmplă mai des decât acum 100 sau 1000 de ani dar fiind mai aproape de ceea ce pot vedea cu ochii, pare mai presant, pare că acum s-a adunat tot ce nu s-a întâmplat în ultimii 2000 de ani. Ne face cu ochiul la tot pasul și uneori ne lăsăm prinși, alteori găsim tăria de a ne păstra demnitatea umană și a nu lua în seamă ceea ce pare a fi, nefiind.

Mulți părinți nu realizează faptul că de fapt copiii lor sunt persoane cu capacitate de gândire și analiză. Personal, fac parte dintre (ne)fericiții care își amintesc multe lucruri care s-au petrecut încă înainte să pot să vorbesc sau pe vremea când abia învățam să vorbesc. Îmi amintesc ce gândeam când am făcut primii pași. Știu că voiam să fiu văzut și știu și de ce. Ceilalți (părinții, unchii și mătușile) se bucurau când mă vedeau făcând ceva nou. Așa că nu avea rost să o fac dacă nu mă vedeau. Pentru mine era clar că pot să o fac, ei erau cei care se îndoiau.