Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Claudiu Răducu
(Sursa foto: Daniel Penciu)
Din experienţa grădinarilor putem învăţa cum se pun semintele, cum se altoiesc lăstarii şi cum se îngrijesc plantele şi cum se recoltează fructele.
La fel din experienţa sfinţilor locuiţi de har din cer, care au dovedit eficienţa metodelor lor prin minuni pentru putinţa noastră de înţelegere, avem seturi de rugăciuni concepute pentru a fi funcţionale cu fiinţa noastră. Astfel ei ştiu că există o ciclicitate, un ritm, o respirare a vieţii şi implicit un ciclu de refacere informatică a tot ceea ce ştim că intra în componenţa întregii creaţii.
La baza a toata structura fizica stau, defapt, structuri de energie condensate, dupa cum spun specialistii in fizica cuantica. La baza structurilor energetice care sustin ceea ce vedem sta informatia. Asadar daca înnoim ciclic informatia crosetam baza, albia in care se intrupeaza realitatea. Pentru aceea sfintii au gandit, sub indrumarea lui Dumnezeu, rugaciunile ciclice. La fel cum miscarile repetate si constante inving taria metalului si il rup si rugaciunile repetate si constante despica tesatura acestei realitati si lasa lumina ceresca sa se insereze in ea si sa produca realitati "precum în cer, aşa şi pe pământ".
Deci, pentru asta este ciclicitatea rugaciunilor de seara si dimineata. Am inceput cu cele de seara. Asa si geneza creatiei iîcepe cu seara. Si ziua de rugaciune. Întai pui limita intunericului si la ceea ce a fost, pentru ca mai apoi sa pui inceput nou si curat pentru ziua ce va fi sa fie inceputul vietii de acum inainte.
Rugaciunile incep cu un set care se numeste "rugaciuni incepatoare" care ne acordeaza fiinta cu prezenta lui Dumnezeu pe care Il chemam sa ne ne curete si sa ne sfiinteasca. Este rugaciunea "Împarate ceresc". Apoi repetarea treimica a rugaciuniilor urmatoare ne deschide si ne patrunde pentru ca din adancul nostru sa putem a-I deschide lui Dumnezeu caruia Îi cerem sa ierte greselile noastre si sa ne repare defectiunile, dupa care rostim rugaciunea pe care Domnul Iisus Hristos ne-a lasat-o ca si compendiu de reasezare in albia lui Dumnezeu. Este rugaciunea Tatal Nostru.
Aceasta este o explicatie succinta si saraca a rugaciunilor incepatoare.
In alta ordine de idei am propus sa ne rugam ciclic seara de seara pentru neam si tara.
Pentru cei care vor sa intre in ciclul sfintilor care se roaga constant seara si dimineata, aceste rugaciuni, se gasesc in oricare carte de rugaciuni ce se poate cumpara de la biserica, sub titlul de "Rugaciuni inceptoare", Rugaciuni de dimineata", "Rugaciuni de seara" .

Chiar dacă-ţi face rău toată lumea, să nu zici: ”Acesta mi-a făcut rău…!”. Nu ţi-ar fi făcut nimic dacă n-ar fi îngăduit Dumnezeu. Iar El a lăsat aşa lucrurile pentru că aveai nevoie de suferinţă.
Atunci când suferinţa nu ne mai este necesară, Dumnezeu o ia de la noi. Dacă ea continuă, dacă rămâne, înseamnă că ne este de folos.
Arhim. Simeon Kraiopoulos

Подарок к Новому году. Выставка(Durata 13 minute, 151 Mb)

Expoziţia ''Rusia ortodoxă'' organizată cu cele mai noi tehnologii IT.
E extraordinară, unică şi impresionantă.
Ceremonia de deschidere a avut loc în 4 noiembrie 2011. Toţi cei care au venit la evenimentul respectiv au avut ocazia să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului (Tikhvin) care a fost adusă de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului Tikhvin din regiunea Leningrad.
Puteţi citi mai multe despre aceasta aici (folosiţi google translate).

Sursa aici

Un film impresionant despre icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Poceaev şi despre minunile săvârşite de Dumnezeu pentru rugăciunile sfinţilor stareţi si părinţi de acolo.

445 babies saved from abortion thanks to free ‘Bella’ movie,By Peter BaklinskiThank you, Mat. Emily !

''The film Bella, released in 2007, is a story about how reaching out in a loving way to someone in a difficult situation can give them hope.“What the movie does is touch the women where we can’t,” said Tracy Reynolds, program director of Bella HERO in an interview today with LifeSiteNews. “It really shows her what her opportunity would be either to be a ‘mom’ or to ‘choose adoption’ and give that child a home.”
Reynolds compared the film to a “mega ultrasound” which allows a troubled pregnant mother to really see the possibilities in choosing life.
Over 700 pregnancy centres across the USA, Canada, and Australia are now using the Bella film strategy to change hearts and save lives.
Counselors receive training how to use the film with pregnant women who are undecided about the fate of their baby and even considering abortion. Some centres have found that the “movie night in a bag” concept, which includes the “DVD, popcorn, candy, and other creative items,” is practically impossible for someone to turn down.
Heartwarming success stories leave no doubt that the strategy is effective.
Abortion minded 16-year-old Anna (name changed) received counseling over the phone from one centre. She was sent a packet which included Bella. Soon afterwards, Anna called the centre back saying, “Bella is the best movie I have ever seen! It helped me decide to keep my baby.”
Another woman, Tina, and her boyfriend came into one centre and discovered that she was pregnant. Not only was Tina in college at that time, but she was also far away from home. She did not think that she was ready or able to bring a child into the world. The abortion-bound couple was given a copy of Bella.
The couple surprisingly returned to the centre for an ultrasound. The staff were delighted to learn that they had decided to keep their baby and parent the child themselves. The father wanted to name his child ‘Bella’ if she was a girl. The couple’s choice did not swerve when the ultrasound revealed twin daughters. They are now the proud parents of Bella and Millie.
Cindy (name changed) visited a pregnancy centre very “confused and scared.” The 25 year-old woman was already the mother of a young son. She did not want to abort, but felt she had no choice since she “felt she loved her boyfriend too much to interrupt his college plans”. She went home with the film Bella, but not before agreeing to return for an ultrasound.
A few days later, Cindy returned to the centre crying. The staff heard that she had not slept for the last few days. The counsellor learned that Cindy had watched Bella and not only decided to keep her baby, but had broken off her relationship with her boyfriend and turned her life over to God. Just like the star in the film, Cindy chose adoption for her baby.
Peggy Hartshorn, President of Heartbeat International, a pro-life organization that works to make “abortion unwanted today and unthinkable for future generations,” endorsed the Bella HERO initiative, saying that many women who feel “pressured to abort an untimely pregnancy need someone to say that it is okay to have a baby.” She believes that the film is a lesson in “compassion, self-sacrifice and the unconditional love of family” and that it will give pregnant woman a “positive message.”
Cindy Collins, Director of a Crisis Pregnancy Center in Louisiana encourages pregnancy centres to put the film to use. “It has been received with enthusiasm at my center, and we already have 5 mothers who chose life after watching the movie,” she said.
Reynolds is convinced that all an abortion-minded woman needs to know so that they will cherish the life within them that there is that “there is hope, that they are not alone, and that somebody is out there who will help them”.
Many staff at pregnancy centres believe that the film captures the heart of their ministry. They look forward to more babies being saved as the story of Bella continues to reach troubled pregnant women with a powerful message of hope.'' (Charming The Birds From The Trees, Matushka Emily)

Ştirile zilei: Oamenii l-au ucis pe Ţar în Rusia, ca să le fie mai bine. Oamenii l-au ucis pe preşedinte în Polonia, ca să le fie mai bine. Oamenii au ucis şase miniştri în Grecia, ca să le fie mai bine. Medicina s-a dezvoltat puţin, în ultimele veacuri, faţă de chirurgie. Şi chirurgia politică a întrecut cu mult medicina politică. Se crede în amputare, însă amputarea se face fără socoteală, iar sângele se scurge din restul trupului şi nu poate fi oprit. În acest caz, ca şi îndeobşte în toate cazurile, toţi ucigaşii s-au înşelat în socoteala lor. Cei ucişi joacă pe mai departe un rol în societate, un rol nu mai mic decât cel jucat înainte de moarte. Acest lucru este văzut de toţi şi simţit de toţi; toţi se străduiesc să oprească sângele care curge din organismul societăţii, dar, în acelaşi timp, toţi cugetă şi vorbesc despre noi amputări, despre noi tăieri.

Sfântul Nicolae Velimirovici - Gânduri despre bine şi rău

”Să ne apropiem acum de o analiză concretă a tensiunii dintre minte și patimi. Care este mecanismul biologic, să zicem al instinctului de reproducție? Alegem pe acesta, întrucât se luptă împotriva votului fecioriei.
Instinctul acesta are ca obârșie materială o glandă endocrină, care varsă o substanță chimică în sânge, care, la nivelul creierului, erotizează scoarța cerebrală. Această erotizare constă în apariția pe ecranul minții a gândurilor și a imaginilor în favoarea satisfacerii acestui instinct. Ele cer învoirea. Cenzura rezistă, le respinge. Conștiința - care ocrotește viața omului și sub perspectivă transcendentă - aduce ”Numele lui Dumnezeu care arde pe draci” și aduce Crucea Domnului: jertfa - lepădarea de sine, lepădarea de plăcere - ”armă asupra diavolului Crucea Ta ne-ai dat” cântă biserica. Aceste gânduri de rezistență, dacă sunt puternice și luminoase, sunt afirmate cu toată credința și știind cu certitudine că însuși Iisus se luptă cu Satana în locul nostru, atunci în organic se petrece o reacție chimică în care substanțele endocrine din sânge, care erotizau scoarța cerebrală, se neutralizează printr-o apariție de anticorpi, care fac această neutralizare, în felul acesta ”gândurile” și ”imaginile” și ”reprezentările”, toate pier și se restabilește un echilibru și o liniște în minte, asemenea cu liniștea pe care a restabilit-o Iisus când a venit pe mare la ucenicii Săi învăluiți de talazurile înfuriate ale mării, care apoi s-au liniștit.
Liniștirea unei furtuni de gânduri sigur că scoate mărturisirea: ”Tu ești Fiul lui Dumnezeu” (Matei 14, 33). Mărturisirile străfunde de credință în Dumnezeu, de pe urma unei evidențe divine, au ca urmare convertirea, strămutarea forței oarbe neutralizate, într-o energie de o altă calitate și de o înaltă valoare: a iubirii de Dumnezeu și de oameni în genere și nicidecum nu mai rămâne iubire de vreun om, ca trup. Așa prinde putere viața religioasă din chiar neputința omenească. lată prilej de câștigat la nivel înalt.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Prefaţă de Ciprian Voicilă

Valorile fundamentale ale tinereții sunt sinceritatea și efervescența căutării. Cele trei mărturii pe care le va parcurge nesățios ochiul cititorului sunt unite prin aceste două calități care fac dintr-o carte o carte vie, iar dintr-un om, un om viu.

Nostalgicii anilor 90 vor retrăi ceva din emulația spirituală postrevoluționară, în care majoritatea românilor erau însetați să redescopere dimensiunile duhovnicești și culturale ale unei Românii puse la index de comuniști, dar și zorii unei epoci întunecate care amestecă indistict tradițiile religioase forțând cu orice preț evidențele spre o concluzie falsă: „toți oamenii din toate timpurile s-au închinat aceluiași Dumnezeu” - premisa fundamentală a New-Age-ului.

Așa se face că mulți tineri au părăsit Ortodoxia sub mirajul religiilor orientale, la vremea respectivă apărând o sintagmă absurdă: yoga creștină.

La acest miraj a contribuit din plin un nume evocat în carte: Mircea Eliade. Cine i-a citit Jurnalul știe că un Allen Ginsberg, un guru al generației beat, îl cerceta pe românul stabilit în America ca să afle din experiența acestuia, dobândită la Rishikesh, secretele tantrismului. Eliade credea într-o nouă religie exprimată de tinerii hippie, care manifestau chipurile o nostalgie după starea paradiziacă și își căutau propriile forme de a intra în extaz, de a ieși din „teroarea istoriei”.

Mircea Eliade a fost, alături de Carl Gustav Jung și René Guenon, unul din părinții curentului New-Age.

Autenticitatea mărturiilor de față este dată și de privirea cu care aceștia își revizuiesc experiențele: este o vedere exigentă care taxează înșelarea drept înșelare, rătăcirea drept rătăcire, îndrăcirea ca îndrăcire.

Pentru că tinerii de oriunde și din totdeauna iubesc deopotrivă autenticitatea și judecata clară a faptelor îndrăznesc să spun că această carte va fi ușa prin care mulți vor întra în singura biserică: Biserica lui Hristos.

Ierodiacon Serafim Pantea

Mă feresc să vorbesc sau să scriu despre lucruri pe care nu le cunosc dar tot mai mulți tineri mă întreabă diverse lucruri legate de sexualitate așa că, pentru a scuti lumea să se obosească cu căutarea de informații și să aibă cât mai mult timp pentru mess, Facebook, filme și cluburi, mi-am făcut timp și am căutat eu așa că le expun mai jos cât de succint pot. Este o scriere probabil mult mai lungă decât cele cu care v-am obișnuit dar este destul de dificil să vorbești concis despre un subiect atât de larg. Mă voi strădui după putere cu specificația că acest articol este rezultatul a multe sute de pagini citite, multe zeci de ore de documentare văzute și multe discuții cu medici în care eu personal am încredere, fiecare informație fiind verificată și răsverificată din mai multe surse. Dacă vă interesează mai multe, puneți mâna și căutați singuri sau discutați cu cineva care chiar se pricepe în domeniul ăsta.

Să începem prin a prezenta câteva informații mai puțin cunoscute despre prezervative. „Găurile” mici din prezervative sunt de aproximativ 7 microni. Mai exact, este considerat normal ca un prezervativ să aibă găuri între 5 și 50 microni. E vorba de distanțele dintre fibrele de latex, cauciuc sau alte materiale poroase și semi-poroase care sunt folosite pentru construcția prezervativelor. Să fim înțeleși, vorbim aici de cele făcute cu simț de răspundere, păstrate în condiții foarte bune și folosite ca la carte, timp de maxim 3 minute după deschiderea pachetului și la mai puțin de un an după ce a ieșit de pe banda de producție. Asta pentru că în genere orice material „îmbătrânește” în timp și-și schimbă proprietățile iar oxigenul din aer le ajută să îmbătrânească mai repede. De cele mai multe ori apar inclusiv găuri mult mai mari și aici nu vorbim de cele găurite intenționat ci pur și simplu de micro-defecte de fabricație. Conform standardelor de producție, până 0.4% dintre prezervative sau 4 la o mie pot să aibă inclusiv defecțiuni macroscopice înainte ca o serie să fie returnată ca „defectă”. Scrie în ISO 4074:2002 pentru cine este interesat. Ca o comparație, mănușile chirurgicale, trec prin teste mult mai complexe înainte de a fi admise ca produse finite și chiar și acestea tot au acele microgăuri de 5-50 de microni. Așa-i materialul. Verificabil în ISO 10282:2002. Standardele ISO de obicei se obțin pe bani dar dacă tot vreți să le vedeți, dați o fugă la o bibliotecă tehnică și veți fi uimiți cam ce puteți găsi acolo cu un simplu permis de acces în bibliotecă.

Să începem cu spermatozoidul că oricum se pare că cea mai mare frică a tinerilor care se apucă de relații sexuale înainte de căsătorie sau în afara căsătoriei este teama de sarcină mai mult chiar decât de moarte. Spermatozoidul are cam 3 microni în diametru și între 5 și 7 microni lungime. Vedeți vreo diferență față de dimensiunea găurilor din prezervativ? Ca să vorbim în statistici, 14% dintre cuplurile care folosesc prezervative pentru a evita sarcina, vor avea parte de sarcină. Este vorba de 14% pe an, nu pe tot parcursul vieții. Unul din șapte în fiecare an. Felicitări, sunteți părinți. Acuma dacă tot ați făcut-o, nu omorâți copilul.

Dimensiunile virusului HIV (cel care provoacă SIDA) sunt de aproximativ 180 miliardimi de metru sau mai exact între 0.1 și 0.18 microni. Se consideră că aproximativ 30% dintre cei care întrețin relații sexuale cu o persoană infectată cu HIV vor fi infectați la rândul lor. Indiferent dacă folosesc prezervativ sau nu. Cu rată de infectare unul din trei, ai avea șanse mai mari dacă joci ruletă rusească. Acolo e un glonte din 5 sau din 6. Există oameni care spun că totuși prezervativul scade rata de infecție. În 1989 guvernul SUA a retras un grant de 2.5 milioane de dolari care erau destinați unui studiu care să spună exact cu cât scade riscul de infecție în cazul folosirii prezervativului. Din fericire și-au dat seama la timp de greșeală și au retras grant-ul pentru că „un număr inacceptabil de mare de oameni ar fi fost infectați”. Adică ar fi existat și un număr acceptabil de infecții cu HIV? Sau poate au formulat greșit.



Să vorbim puțin și despre virusul HPV, cel care provoacă veruci sau negi. Asta nu este tot ce provoacă. La femei tot el este cel care provoacă temutul cancer uterin. Atunci când este contactat în urma diverselor „acțiuni orale” poate duce la cancer la gât. Cancerul la gât este tratabil relativ ușor față de alte forme de cancer, dar nu și când este provocat de HPV. Adică este mai ușor de tratat cancerul de gât provocat de țigări decât cel provenit din infecție cu HPV. Provoacă de altfel multe forme de cancer, inclusiv cancer anal și cancerul penisului în funcție de zonele expuse. Să spun și ce dimensiuni are virusul HPV? Are cam 0.04-0.055 microni. Interesant nu? Asta așa, ca divertisment, că în acest caz oricum nu contează dimensiunile. Că de obicei nu se transmite prin fluide. Nici măcar nu e nevoie de penetrare pentru a se transmite infecția. Capsidul icosaedral care formează virusul HPV se transmite prin contactul cu pielea din zona infectată. Adică dacă se ating zonele genitale, deja există risc de infecție și asta este valabil și dacă nu există negi vizibili. Asta așa, ca un semn de alarmă pentru cei care consideră că anumite forme de joacă sunt „sigure”. În plus este unul dintre cei mai prolifici viruși cunoscuți în toate bolile cu transmitere sexuală. Se consideră că mai mult de jumătate dintre contactele cu o pesoană infectată duc la infectare. Și, evident, mai mulți oameni mor din cauza formelor de cancer cauzate de HPV decât de SIDA. În România, 9 cazuri de cancer de col uterin sunt identificate în fiecare zi, iar 6 femei mor ÎN FIECARE ZI. Vi se pare puțin? Asta înseamnă că în anul trecut, 2011, 3000 de românce au fost depistate cu cancer de col uterin iar 2000 dintre ele deja au început procesul de transformare în oale și ulcele. În România sunt de aproximativ 6.3 ori mai multe cazuri de cancer de col uterin decât în tot restul EU. S-a făcut un vaccin care să contracareze parțial această problemă dar se pare că are atât de multe efecte secundare încât majoritatea oamenilor refuză să-și expună copiii la o asemenea nenorocire. Oricum, nu vom vorbi acum despre minciuna cu vaccinul minune ci despre minciuna cu prezervativul. Ceea ce se știe sigur este că atâta vreme cât amândoi soții sunt curați și nici unul dintre ei nu-și caută vecinii printre picioare, nu au șanse să se infecteze. Nu se transmite prin aer. Așa că atunci când auziți că 80% dintre femei vor contacta HPV în decursul vieții, să știți că e vorba de presupunerea că nu vor sta tocmai cuminți, pe fundul lor, sau se vor căsători cu un bărbat care umblă pe la vecine. Ah, doar ca fapt divers, nu e obligatoriu să producă simptome. Formele cele mai periculoase de cele mai multe ori sunt asimptomatice.

Să trecem la herpesul genital. Cunoscut și sub numele de HSV, mai exact HSV-2 deși mai nou și HSV-1 se transmite pe cale sexuală. Ca o regulă generală, HSV-1 se manifestă deasupra taliei, HSV-2 sub talie. Procentajul de persoane infectate este cam cu 30% mai mare decât era la nivelul anilor 1970. Studii relativ recente (2008-2010) au făcut legătura între HSV și Alzheimer. Aia e la bătrânețe, nu acum, nu? Ia dați o tură și vedeți bolnavi de Alzheimer și vorbim după aia. Iar cine crede că e distractiv să ai herpes în zone sensibile ale corpului, poate ar trebui să se gândească la câtă bătaie de cap îți dă un herpes la mână – ăla este HSV-1 că e deasupra taliei. Dimensiunile virusului, între 0.1 și 0.2 microni. Dimensiune variabilă pentru că este conținut într-o structură proteică în formă de icosaedru. De fapt este un protomer denumit generic capsidă care variază ca dimensiuni. Cine este interesat de microbiologie poate căuta mai multe informații pe marginea subiectului. Noi revenim la prezervative. Cât erau găurile? De la 5 la 50 de microni. Au, au și iar au! Bine ca nu este rată de infectare de 100% la niciun virus. Și nici șansele de sarcină nu sunt de 100% că mai nou și asta e considerată boală. În plus, este un joc al probabilităților cu care nu vreau să vă obosesc acum.

Acum, să vorbim generic despre virusuri. Cam toate virusurile cunoscute au dimensiuni sub un micron. Unii spun că virusurile de fapt nu provoacă nici o boală, alții spun că virusurile sunt responsabile pentru aproape toate bolile din lume. Un lucru e clar și pentru unii și pentru alții, virusurile nu pot fi distruse cu medicamente decât dacă moare și omul. Mai exact, nici un virus, NICIODATĂ, nu a fost vindecat medical. Nici măcar virusul gripei nu este vindecabil. Cine spune că poate să dea un soi de medicație ca să treacă virusul, fără să omoare omul, minte. Virusurile intră în stare de inactivitate, dar odată contactate, nu mai dispar toată viața. Cazurile de vindecare, adică de dispariție a virusului, intră la categoria minuni, nu vindecări medicale.

Există și boli cu transmitere sexuală care sunt vindecabile. Mai mult sau mai puțin vindecabile dar totuși, nu se moare de la ele și uneori nu se suferă chiar toată viața. Am spus uneori. Doar vreo 10 dintre cele 27 de boli cu transitere sexuală cunoscute în ziua de azi sunt incurabile. Mă rog, se pot atenua simtomele, se poate opri dezvoltarea bolii, se poate îmbunătăți calitatea vieții pacientului, dar rămâne căpătuit cu ea până la moarte. Cu ea, dacă e numai una. Cei care întrețin relații sexuale în afara familiei sunt de obicei purtători a mai mult de o boală cu transmitere sexuală. În SUA sunt cam 2.5 boli de acest gen pe cap de adolescent activ sexual. În România nu am găsit astfel de studii făcute. Este posibil să apară și la noi astfel de studii dacă ne obligă UE să le facem. Sau poate s-au făcut și n-am reușit eu să le găsesc. Ideea este că odată contactată una dintre ele, de cele mai multe ori organismul devine mult mai deschis la contactarea altora. Altfel spus, rata de infecție crește semnificativ după ce un om a fost odată infectat cu o boală cu transmitere sexuală.
Sifilisul este provocat de bacteria numită treponema pallidum. Are formă spiralată și o masă moleculară de 1.14 MDa sau megadaltoni. Adică aproximativ greutatea a 1 milion de protoni. Are codificate cam 1000 de structuri proteice. Mult nu? Lungime între 8 și 20 de microni și diametru între 18 și 20 de microni. Eh, asta ar trebui să se mai și oprească în prezervativ. Da, se mai și oprește. Uneori trece. Nu anunță în avans când urmează să treacă. Marele „avantaj” ar fi că apar simtome între 3 și 90 de zile de la infecție. Media este de 21 de zile. Principalul motiv pentru care infecțiile de sifilis sunt foarte rare în ziua de azi este faptul că simtomele sunt destul de evidente. Nu se datorează prezervativului. Asta oricum, nu înseamnă că România nu este campioană și la acest capitol. Avem cea mai mare rată de sifilis din Uniunea Europeană. În plus, până la ora actuală, finele anului 2011, nu există nici un fel de vaccin sau tratament complet pentru sifilis. Penicilina G care se administrează în cazurile de sifilis nu distruge complet infecția, doar inhibă dezvoltarea ulterioară a bolii. În plus, există riscul apariției reacției Jarisch-Herxheimer care poate scoate nasul la iveală în urma oricărui tratament cu penicilină sau tetraciclină și care se manifestă prin friguri, febră, dureri de cap, hipotensiune, vasodilatații, tahicardie și multe altele. Întrebați pe cineva în domeniu dacă vreți să vedeți cum este să ți se toarne termeni medicali până ți se face capul calendar. Eu am întrebat și am încercat să sintetizez. Dar să revenim la prezervative și la falsa protecție pe care o oferă.

Clamidioza este provocată de bacteria denumită chlamidya. Are genomul de 500 până la 1000 kDa (kilodaltoni) și dimensiune între 0.5 și 0.6 microni. Sporii însă au între 0.25 și 0.3 microni. Din nou, mult prea mic pentru găurile din prezervative. Cel mai adesea nu prezintă simptome. Adică nu se vede nimic decât dacă se fac teste specializate pentru asta. Eh, dacă nu doare, nu merită bagată în seamă, nu? Nu tocmai. Netratată în primele 6-8 săptămâni, poate provoca orbire. Pe bune. Cam 3.5% din cazurile de orbire din lume se datorează acestei bacterii. De asemenea uneori provoacă sterilitate atât la bărbați cât și la femei. Ca să fie clar, statistic, o infectare cu chlamidya este cam la fel de eficientă ca și o legare a trompelor uterine la 25% dintre femei. Două infectări, cam 50%. La a treia infectare deja vorbim de procente foarte apropiate de 100%. Să trecem cu vederea problemele reumatologice de artrită reactivă sau artrită Reiter cum mai este numită? Se pare că are preferințe pentru bărbați pentru că ei sunt cei mai adesea afectați de această boală. Asta este, unele afectează mai mult femei, altele mai mult bărbați, iar altele nu fac discriminări.
Gonoreea este una dintre cele mai vechi boli cu transitere sexuală cunoscute. Este provocată de bacteria numită neisseria ghonorrhoeae. Nu am reușit să găsesc informații cu privire la dimensiuni dar are 2002 gene proteice, deci este probabil cam de două ori mai mare decât bacteria care provoacă sifilisul. Nu se cunosc forme medicale de prevenție. La nivelul anului 2011 tratamentul se face cu cefalosporine de generația a treia pentru că devine tot mai mult imun la antibioticele clasice. Recent au fost raportate forme care sunt imune și la ceftriaxon (o cefalosporină de generația a treia). Pustule, artrite septice, meningite și endocardite sunt urmări ale gonoreei netratate. În lume, la ora actuală, sunt cam 113.5 cazuri de gonoree la suta de mii de oameni. Da, asta e ceva mai mult de 1 la mie. Am uitat cumva să spun că aproximativ jumătate din femeile infectate nu au simtome? Eh, am spus acuma. Și dacă exista simtome de multe ori sunt mascate și greu de depistat. Riscul de transmitere este de aproximativ 20% de la femeie la bărbat la fiecare act sexual pe care-l întrețin. Riscul de infectare de la bărbat la femeie este de aproape 60%.

Adăugați la toate acestea faptul că aproximativ 80% dintre persoanele infectate nu au simtome. Altfel spus, nu știu că sunt infectați și în felul acesta devin puncte de împrășțiere a bolilor fără ca măcar să știe. Unele teste sunt destul de scumpe și prin urmare nici nu se pune problema să poată fi făcute în mod constant. În plus, majoritatea infecțiilor și bolilor netratate duc la agravare în timp și devin complet netratabile.

Ar spune unii, „da, dar măcar scade riscul dacă folosesc prezervativ”. Corect, nu? De aceea i-au și spus în ultimul timp „safer sex” în loc de „safe sex”. Adică „sex mai sigur” – decât fără prezervativ. Greșit, foarte greșit. Uite de ce. Din cauza falsei securități pe care o oferă prezervativul, mulți tineri se avântă la sex înaintea căsătoriei sau cu parteneri în afara căsătoriei. Se estimează o creștere a acestui fel de activitate de câteva sute de ori până la de câteva mii de ori peste ceea ce era înaintea acestui fel de publicitate. Cu rată de aproximativ 1/7 pe an la sarcină și de câteva sute de ori mai multe contacte „nelegitime” spuneți-mi vă rog cam câte sarcini „nedorite” apar din cauza prezervativului? Cu rată de infectare 1/3 la HIV la fiecare contact, cu rată de infectare 1/2 la HPV, de asemenea la fiecare contact, faceți singuri calculul cam cât de mulți oameni se infectează exact din cauză că folosesc prezervativul. Este ca și cum ai da unui soldat o geacă plină cu paie și i-ai spune ca e antiglonț. Știindu-se protejat se va avânta în luptă fără să se mai ferească de gloanțele inamice și, evident, primul glonț îl va răni sau îl va omorî. Dacă nu-i dădeai geaca plină cu paie și-ar fi folosit capul și ar fi umblat mai cu fereală și probabil nu s-ar fi expus prostește. Nu?

Acum ceva vreme discutam cu un electrician bătrân, om cu multă experiență care nu purta niciodată mănuși de protecție. L-am întrebat de ce nu le poartă. Legea spune că e musai, protecția muncii la fel. Mi-a spus ca la început, pe când era încă ucenic purta mereu mănuși și se curenta de foarte multe ori pentru că știind că are mănuși lucra fără să-i pese dacă este sau nu curent pe fir. Între timp și-a dat seama că mănușile îi dădeau un fals sentiment de protecție și a renunțat la ele, preferând sa fie foarte atent, să nu lucreze niciodată fără să întrerupă curentul de la tablou și multe altele. Spunea că în ultimul timp, de când a renunțat la mănuși, nu s-a mai curentat niciodată. Nu spun ca electricienii nu ar trebui să poarte echipament de protecție. Doamne ferește! V-am povestit doar ce mi-a zis un moșneag meseriaș și o țâră șugubăț.

Să începem aruncarea cu roșii stricate? Crucea Roșie face campanii mincinoase când promovează „sex sănătos” sau „sex sigur” prin împărțirea de prezervative. De asemenea, corupe puzderie dintre tinerii voluntari pe care-i are punându-i să distribuie prezervative printre ceilalți tineri, încurajându-i să se implice în relații sexuale înainte de vreme și dându-le un fals sentiment de „protecție”. Campaniile care promovează folosirea prezervativului pentru a evita infectarea cu virusul HIV și care pretind că fac ceea ce fac pentru că le-ar păsa de sănătatea oamenilor sunt campanii mincinoase, de dezinformare sau de informare greșită, care au ca rezultat final infectarea unui număr mai mare de persoane decât dacă nu ar fi fost finanțate.

Firmele care produc prezervative au bugete mai mari chiar decât companiile farmaceutice pentru că la ora actuală se cumpără mai multe prezervative decât aspirine. În plus, au puterea și dorința de a minimaliza cunoașterea faptelor reale referitoare la prezervative. Nu e vorba de teoria conspirației. Încercați să căutați pe Google sau pe orice alt motor de căutare preferați informații referitoare la prezervative. Primele câteva pagini de obicei sunt pline de spam referitor la cum să-ți crești dimensiunile diverselor organe sau de unde să cumperi prezervative de toate formele, culorile și la prețuri din cele mai mici. Cei care insistă însă, găsesc și studii referitoare la toate cele ce le-am scris mai sus. Încercați filtrări după domeniul „.edu” de exemplu.

Ei, toate astea v-au fost spuse de cineva care nu prea știe mare lucru despre sex și cele aferente lui. Eu zic că nu-i rău să vă interesați referitor la lucrurile la care vedeți reclame agresive în jurul vostru. De cele mai multe ori reclamele încearcă să dea o mulțime de informații fără să atragă atenția asupra problemelor sau punându-le – pentru că-i obliga legea – cu litere mici sau vorbind pe repede-înainte. V-aș recomanda să vă interesați la un medic, dar un medic bun este aproape la fel de greu de găsit ca și un duhovnic bun. Totuși, dacă găsiți unul, nu-l lăsați să vă scape. Puneți întrebări punctuale. Majoritatea știu, dar sunt prea plictisiți ca să-și mai dea interesul. La întrebări punctuale însă de cele mai multe ori răspund.
Ce-i de făcut? Faceți exact ceea ce vreți să faceți. Fiecare om este liber. Dacă veți căuta suficient de mult probabil veți ajunge la concluzia că singura cale reală de a nu te căpătui cu tone de boli este să stai cuminte și să aștepți până după căsătorie, să ai grijă cu cine te căsatorești, iar după aceea, să nu-ți înșeli niciodată soțul/soția și nici el/ea pe tine. Concluzia mea, conform cu toată documentația pe care am găsit-o până acum, ar fi că prezervativul este o minciună.

Un film pe care mi-am dorit mult să-l văd, după ce am citit recenzia d-nei Elena Dulgheru şi am văzut câteva secvenţe de început, cu mai bine de un an în urmă. Am aşteptat să-l văd cu subtitrare şi cum aceasta nu mai venea, făcând ordine în laptop, am hotărât să-l şterg, după care, la distanţă de câteva zile, am primit subtitrarea :) În fine, să nu mai lungesc povestea, am reuşit într-un final să-l văd şi n-am regretat nicio clipă.
Mi-a plăcut lumea prezentată în film pentru că e o lume reală, aşa cum este ea cu adevărat, cu oameni care îşi caută mântuirea, oameni păcătoşi, beţivi, desfrânaţi, pierduţi şi regăsiţi, adunaţi în jurul unei mănăstiri la care lucrează toată ziua, iar seara se strâng la rugăciune cerându-şi iertare pentru toate.
Ce poate fi mai uimitor decât să porneşti în căutarea celui căzut? Iar cel care are grijă de cei căzuţi e un om al lui Dumnezeu, cu dureri şi răni adânci vindecate numai de Domnul, Cel care dă bucuria pe care nu o mai ia nimeni de la noi. Şi acel om e maica Ekaterina.
Un film despre oameni care se arată înaintea lui Dumnezeu aşa cum sunt, fără cosmeticale! Oameni vii, neprefăcuţi!
Îi vezi cum cad, dar şi cum se ridică şi vin din nou înaintea lui Dumnezeu, pentru că ştiu că numai El le dă pacea şi liniştea după care tânjesc.
Cum să te pliciteşti la un asemenea film! Dar, din nou, gusturile nu se discută. :)

Am rezonat puternic cu ceea ce am citit în recenzia criticului de film, Elena Dulgheru, şi nu-mi rămâne acum decât să redau câteva fragmente:
''Filmul urmăreşte viaţa unei obşti, animate de o tânără monahie (Xenia Kutepova), care a strâns în jurul său un grup de oropsiţi ai sorţii (oameni fără căpătâi, atraşi nu atât de flacăra credinţei, cât de garanţia unui acoperiş), cu ajutorul cărora construieşte o mănăstire – astfel de cazuri sunt destul de frecvente în Rusia de azi. Galeria de personaje face toţi banii: un lăptar mistic, mereu senin şi situat deasupra problemelor, ce extrage din aer răspunsul evanghelic la chestiunile dificile, însoţit de un motan vegetarian, ambii cu părul roşu ca focul; un “teolog” cu Mineiul în braţe, din care citeşte după tipic, mânat, însă, de vicii scandaloase; câţiva vagabonzi pe post de zidari, dornici de votcă, libertate şi salam, “că doar o viaţă are omul”.
Maica Ekaterina trebuie să dea dovadă de multă fermitate şi curaj pentru a struni această adunătură, ce are uneori de furcă şi cu miliţia. Reazemul ei de nădejde e Olga, o fată orfană, de o inocenţă dezarmantă şi o generozitate la fel, trecută pe la colegiul sanitar, căreia îi place să imite ciripitul păsărilor când nu găseşte bolnavi de îngrijit, aspirantă convinsă la haina monahală.

Liniştea obştii e perturbată de apariţia unui ins turbulent cu aspect de afacerist, Pavel, lipsit de reflexe cucernice, pe deasupra amnezic, recuperat dintr-un accident de maşină de Olga. Pavel e interesat de frumoasa şi taciturna Măicuţă (pe care o numeşte cu apelativul din lume) şi mituieşte cu bani de băut adunătura de “metocani”, dar monahia încearcă cu tot dinadinsul să îl evite. Misterul ce planează asupra ei începe să se dezghioace, dând la iveală o veche rană: moartea unui copil, tragedie ce a împins-o şi spre ruptura cu tatăl acestuia. În timp ce Pavel luptă (asiduu, dar fără succes) să-şi scoată fosta soţie din “ghearele mănăstirii”, Olga îi oblojeşte acestuia traumele cerebrale de după accident, Pavel promiţându-i fetei s-o scoată în lume şi să-i facă un rost. Inocenta idilă primeşte binecuvântarea Măicuţei, dar Olga optează în final pentru rostul ei unic la căpătâiul celor fără speranţă: şi mereu se găseşte vreunul!

Nici un fel de pedanterie sau bigotism al “recursului la canon” în urmărirea luptei duhovniceşti a eroilor, a căror aderenţă la real este susţinută de un joc actoricesc de mare fineţe şi forţă, radiind căldură, empatie, umor – mărci definitorii ale Şcolii ruse şi, de ce nu, ale modului de a fi ortodox.''

Un film realizat după o întâmplare reală.
Aseară, după ce l-am văzut, mă gândeam că atâtea cuvinte am să vă spun despre el, dar azi nu-mi vine să spun nimic, doar să mă rog şi să mă gândesc la el, la Aron Ralston, la oameni, la viaţa mea şi la dragostea lui Dumnezeu.
Urmăriţi-l şi veţi înţelege.





Aron Ralston of "127 Hours": How Life Has Changed

„Domnul n-a oprit sudoarea, ci i-a schimbat modul şi efectul.”

„Până la Domnul Hristos, sudoarea noastră nu prea reuşea să oprească odrăslirea patimilor. Asudam mai mult în slujba lor. În Domnul a reuşit. În El reuşim şi noi. Dar necazurile rămân. Ele sunt necesare ca sudoarea pentru dobândirea reală a virtuţilor, se spune mai departe. Domnul n-a oprit sudoarea, ci i-a schimbat modul şi efectul. Acum asudăm în răbdare şi rugăciune. Spinii sunt opriţi prin acestea să odrăslească, dar numai dacă rugăciunea se face continuu, ca o altă mişcare, ca o altă osteneală. Mişcarea în general nu încetează deci nici după Hristos.”

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 542 la Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia IX, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 339)

Dana Alecu

Din păcate, din ce în ce mai mult în zilele noastre trăim într-o cultură a violenţei. Nu am să încerc în prezentul articol să fac o pledoarie împotriva violenţei interumane, relaţionale, ci doar să atrag atenţia asupra unor aspecte nocive, cu care de multe ori ne-am obişnuit şi pe care le considerăm normale. De asemenea, o să evidenţiez câteva dintre efectele negative, „toxice“, pe care le au acestea asupra noastră.

Încă din copilărie suntem familiarizaţi cu expresii precum „bătaia este ruptă din rai“ sau „unde dă mama/tata creşte“, care este interpretată şi pusă în aplicare în mod diferit, de la familie la familie. Cert este că de multe ori se consideră că „o palmă sau o urechială“ fac ca argumentele celor mari să fie mai bine ascultate, să aibă o greutate mai mare. Unii dintre copii ascultă în mod conformist, de frică, alţii se revoltă, un lucru este însă cert… bătaia este asociată cu sentimente de umilinţă, revoltă, resentimente. În timp, copiii pot ajunge să considere că este normal ca în relaţiile cu ceilalţi să te simţi sau să îi faci să se simtă umiliţi, revoltaţi sau să fie acumulate resentimente. Aceasta cu atât mai mult cu cât anumite porniri agresive native ale copiilor este necesar a fi educate şi nicidecum stimulate prin modele din familie.

Agresivitatea nu este „normală“

„Şcoala vieţii“ continuă să îl înveţe pe copil că este bine în anumite situaţii să fii agresiv, să jigneşti, să umileşti pe celălalt, cu alte cuvinte, în concepţia larg răspândită, să te aperi. Astfel de modele de reacţie sunt întărite pe mai multe planuri, de la scenariile şi personajele jocurilor video, a multora dintre filmele de acţiune sau chiar desene animate, la ceea ce putem observa în mod curent în jurul nostru - „dacă ataci tu primul, nu ajungi să fii călcat în picioare, dacă ai tu o atitudine dominatoare celălalt se poate intimida şi astfel obţii ce vrei“. Unul dintre efectele cele mai nocive în astfel de situaţii este că ajungem să acceptăm ca normală agresivitatea şi să devenim insensibili atunci când ea se manifestă în relaţiile noastre sau ale celor din jur.

Dacă în cazul violenţei fizice lucrurile sunt mai uşor de observat şi delimitat, în cazul agresivităţii psihice manifestările sunt uneori mai subtile, însă efectele dureroase, negative nu sunt deloc de neglijat. Dacă în ceea ce priveşte abuzul fizic ştim în mare parte cum se manifestă, în cazul abuzului psihologic putem fi insensibili la formele sale, putând considera în mod pripit că sunt simple „scorneli psihologice“. Barbara Shaffer, specialistă în consilierea familiilor creştine, defineşte abuzul emoţional ca fiind „atitudinea de autoîndreptăţire şi profund dispreţ faţă de partener/-ă, prin care îi este desconsiderat în mod constant dreptul la demnitate şi autonomie. Această atitudine implică mânie, violenţă, inducerea sentimentului de frică, vinovăţie şi ruşine. Partenerul/-a este controlat/-ă, pedepsit/-ă, umilit/-ă“

Imaginaţi-vă pentru o clipă ce simte o persoană care aude din partea celui/celei în care are cea mai mare încredere şi căruia i-a jurat respect, credinţă şi iubire replici precum: „Eşti un prost/proastă, idiot/idioată“, „Arată-mi imediat ce ai cumpărat! De ce ai luat X când ţi-am spus să iei Y! Cum să am încredere în tine dacă nici de atâta lucru nu eşti în stare?“, „îţi interzic să mai voirbeşti la telefon cu mama ta!“, „Eu hotărăsc la cât stă termostatul. Să nu îndrăzneşti să te atingi de el“, „Beau din cauza ta. Dacă am avea o căsătorie mai fericită nu aş fi nevoit să bea“, „Mă enervez din cauza prostiilor tale“ etc.

Astfel de suferinţe se pot ascunde în spatele unor lozinci aparent cât se poate de bine intenţionate: „E normal ca femeia să îl asculte pe bărbat; aşa scrie în Biblie“, „Fac asta pentru binele nostru; el/ea nu se descurcă!“, „E de datoria mea să mă ocup de banii familiei“.

Mijloace de prim ajutor pentru o persoană abuzată

Efectele abuzului afectiv sunt însă extrem de nocive, cu atât mai mult cu cât relaţia de tip abuziv persistă mai mult în timp. O astfel de relaţie distruge psihic încet, dar sigur persoana victimă în relaţie. Persoana ajunge să îşi piardă simţul realităţii, să nu mai ştie ce este adevărat şi ce este eronat, ce este corect şi ce este nedrept greşit. Partenerul/-a din relaţia abuzivă ajunge să se întrebe dacă nu este cu adevărat „prost/proastă“, „dacă nu este cumva greşeala ei/lui“, „dacă nu cumva ar putea face mai multe eforturi - mâncare, curăţenie, bani câştigaţi, pentru ca relaţia să fie mai bună“, „poate merit cu adevărat ceea ce se întâmplă, poate Dumnezeu m-a adus pe lume tocmai ca să îndur asta“, „poate de fapt nu este chiar atât de rău“.

Oricând în jurul nostru, chiar printre persoanele apropiate - rude, prieteni - putem întâlni victime - în general femei, aşa cum o demonstrează statisticile - ale abuzului psihologic. Iată cum am putea proceda pentru a oferi un sprijin real persoanei aflate în suferinţă:

- recunoaşte, validează-i suferinţa prin care trece şi spune-i că durerea sa este reală;

- pune-i întrebări cu blândeţe, cu delicateţe, pentru a afla mai multe informaţii;

- încearcă să nu o învinuieşti, să îi spui ce anume să schimbe la ea pentru a face lucrurile să meargă; probabil deja a încercat toate acestea până a ajunge să vorbească cu tine (s-a rugat mai mult, a fost mai ascultătoare, a gătit mai mult);

- nu încerca să o ajuţi tu însuţi. Încearcă să vezi ce persoane ar putea-o ajuta - duhovnic, consilier - şi să o orientezi spre ele.

- însoţeşte-o la primele întâlniri ale unui grup de suport. Ar putea avea nevoie de un astfel de grup, dar ar putea fi, în aceeaşi măsură, foarte speriată să vorbească despre abuz la primele întâlniri;

- nu încerca să o împingi spre decizii pripite - separare, divorţ -, care ar putea să o sperie în această epată. După ce se va mai vindeca, va fi pregătită şi de astfel de hotărâri;

- fii lângă ea în mod concret, pentru a o ajuta să nu se simtă izolată;

- roagă-te cu ea şi pentru ea şi atrage-i atenţia asupra paragrafelor din Sfânta Scriptură în care scrie cât de mult preţuim în ochii Lui Dumnezeu şi cât de multă putere are Dumnezeu să o vindece şi să îi dea putere.

''Oricine trăiește în trecut este ca și cum ar fi mort. Oricine trăiește în viitor în imaginația lui este naiv, pentru că viitorul îi aparține doar lui Dumnezeu. Bucuria lui Hristos se găsește doar în prezent, în veşnicul Prezent al lui Hristos.'' Maica Gavrilia

Ierodiacon Serafim Pantea

Ceea ce vă voi spune s-a întâmplat în Alexandria acum vreo 1400 de ani. Un bătrân pe la vreo 60 de ani muncea din greu toată ziua ca să aibă cu ce să plătească o desfrânată pentru noapte. Foarte puțin din ce câștiga folosea pentru propria hrană, iar restul banilor îi cheltuia plătind câte o desfrânată pentru toată noaptea, să fie numai a lui. Bătrânul acela era călugăr.

Râdeau oamenii de el, îi aruncau vorbe de batjocură și-l scuipau pentru nerușinarea cu care muncea toată ziua până nu mai putea pentru ca apoi să meargă la bordel să cheltuie toți banii. Ce făcea de fapt în spatele ușilor închise, mulți își dădeau cu presupusul dar nu știau. Și câți ar crede dacă ar afla că un călugăr muncește cu ziua prin oraș de dimineața până seara ca să țină în fiecare noapte o femeie departe de păcate pentru o noapte?

Intra în cameră cu ea, încuia ușa și se punea să se roage. Se ruga pentru ea și citea la psaltire până dimineața. Iar ea stătea și se odihnea. Dimineața îi dădea drumul, dar nu înainte de a-i spune ca nu care cumva să dea cuiva de veste despre ceea ce face el. A doua noapte lua alta și apoi alta până când trecea pe la toate. Și apoi o lua de la capăt. De la o vreme, unele dintre ele, începeau și ele să se roage, că rugăciunea asta e boală grea și molipsitoare. Cine nu crede, să încerce să se convingă. Multe dintre ele s-au lepădat de meseria aceea rușinoasă și s-au măritat cu bărbați legiuiți iar altele au mers prin mănăstiri să-și îndrepte viața.

Abia după moartea bătrânului s-a aflat ce făcea el de fapt în fiecare noapte prin bordelurile Alexandriei. Murise la rugăciune și în mână avea un bilet care spunea „bărbaţi alexandrini, nu osândiţi mai înainte de vreme, până ce Domnul, Judecătorul cel drept, va veni”. Tare înşelătoare mai sunt aparenţele. Multe par bune și sunt rele și multe par rele și sunt bune.

Bătrânul este Sfântul Vitalie și-l prăznuim în fiecare an pe 11 ianuarie.

Un blog frumos care o să vă aducă bucurie: Părintele Paisie Olaru de la Sihla

O mărturie minunată despre Părintele Paisie
"L-am intalnit şi eu pe Părintele Paisie Olaru în pelerinajele făcute la Mâ­năstirea Sihăstria şi Schitul Sihla singur, cu colegii de şcoală şi in spe­cial cu vrednicul de pomenire Parintele Profesor Constantin Galeriu, inteligentă călăuză în cercetarea şi descoperirea comorilor duhovniceşti.
În timpul studiilor la Facultatea de Teologie din Bucureşti, la îndemnul specialiştilor de a citi textele sacre in limba lor originală şi-n efortul de a-mi însuşi mai multe limbi am simţit o acută criză existenţială şi de sens. Obosit, confuz, am hotărât să fac o spovedanie din copilarie în faţa celui mai vrednic duhovnic pe care l-am cunoscut, Părintele Paisie Olaru.

În una din discuţiile personale ce le-am avut cu Părintele Arhimandrit Nicodim Sachelarie, acesta a spus:
- Părintele Paisie şi Cleopa sunt cu adevarat monahi şi mari duhovnici. Mulţi alţii, mai bine şi-ar gasi altceva de facut.

Am scos bilete de tren din Bucureşti pentru Moldova. Cu toate că m-am grăbit să prind trenul, acesta a plecat. Nemul­ţumit de întamplare şi plin de nerăbdare, m-am întors la casa de bilete şi m-am hotărât să iau următorul tren care pleca din Bucureşti, chiar dacă aş fi făcut ocolul României. Am luat următorul tren care mergea Braşov - Ciceu - Oneşti - Adjud - Bacău - Piatra Neamţ, apoi autobuzul. Din Agapia am urcat pe jos până la Sihla. Imi notasem mai multe pagini A4 cu scris mărunt în dorinţa de a avea cat mai detaliată mărturisirea în faţa acestui om sfânt.

Părintele locuia în chilioara din deal din dreapta Bisericuţei dintr-un Lemn. Inainte de sosirea mea fusese o mare furtuna care i-a speriat pe vizitatorii şi pelerinii părintelui.
L-am gasit pe părintele Paisie Olaru în partea de sud, afară, într-o mică grădină, printre stânci. M-am apropiat, i-am sărutat mana, cerându-i binecuvântare şi rugându-l stăruitor, dar abrupt să mă spovedească. Mi-a spus foarte direct că nu se poate.
M-a derutat raspunsul lui, dar m-am gândit că n-am fost destul de politicos şi cuviincios şi că ar fi trebuit să stăm un pic de vorbă şi apoi să-i adresez rugămintea de a-mi asculta mărturisirea. Am incercat o mică discuţie şi iar l-am rugat să-mi asculte mărturisirea. Din nou, Părintele mă respinge. Am facut cel putin cinci încercări de a-l convinge pe Parintele să-mi asculte mărturisirea. Raspunsul a fost de fiecare dată "nu".

Nemulţumit, sfâşiat, revoltat, l-am întrebat:
- De ce nu?
Cu voce adâncă, mi-a raspuns:
- Nu pot pentru că sunt orb.
Răspunsul a fost năpraznic pentru mine, a avut un impact ca de trăsnet.
M-am gândit: "Doamne, eu n-aş putea purta crucea lui, să nu mai pot citi in original textele sacre ale lumii, pentru mine ar fi fost o lovitură fatală. Recunosc că nu aş putea purta astfel de Cruce. De ce i-ai dat-o Doamne ucenicului Tau iubit?! - dar, nu-i treaba mea". Ma gândeam: "mai bine mort, decât orb".

M-a descumpănit greutatea crucii lui. Totuşi, încăpă­ţânarea mea egoistă mi-a adus în minte acest gând: "Dar, de fapt, eu doresc să mă asculte, nu să mă vadă." Am gândit, fără să o spun. Apoi, el ma intreabă:
- Ştii unde este cel mai rău loc?
Am răspuns că nu ştiu. Îmi spune:
- Cel mai rău loc este acolo unde sunt eu.
Îl rog, din nou, să-mi asculte spovedania.

Îndârjit de refuzul lui, un gând m-a răvăşit:
"De ce m-o fi respingand Părintele?! În fond, eu sunt un om deştept, el este un om simplu."
Mă trezesc în faţa unei avalanşe, Părintele spune:
- Ce cauţi tu la mine, un om simplu şi prost cum sunt - adresându-mi-se direct, pe nume - de ce nu mergi să te spove­deşti şi să discuti cu profesorii şi îndrumătorii tăi iluştri: Părin­tele Stăniloae, Părintele Galeriu şi ceilalţi?

În prezenţa lui mă simţeam ca-ntr-o altă lume. Spaţiul, tim­pul şi adâncimea cuvintelor lui căpătau dimensiuni noi, parcă venite dintr-o altă lume. Surprins din nou de faptul că eu, deşi nu i-am spus cine sunt, unde studiez, cine sunt îndrumătorii mei, sunt uimit de precizia informaţiilor ce mi le expune. Mă uit în jur, nu văd oameni, nu văd nici linie electrică, nici telefonică şi ştiam precis că n-am destăinuit nimănui decizia, planul meu de a merge şi a mă spovedi la Părintele Paisie. Am inţeles că este un harismatic, că ştie tot, că are darul înainte-vederii de la Dumnezeu.

Insist, din nou, să mă primească...
- Stiţi, Părinte sunt sărac, am făcut un efort mare ca să ajung până aici şi să mă spove­desc.
Îmi raspunde:
- Ştiu ca ai pierdut trenul în Bucureşti. Ştiu ca ai venit prin Braşov, Ciceu, Adjud, Bacău... pe ocolite, dar nu pot ...
şi apoi mi se pare că deviază discuţia spunând ce greu sunt de mişcat pietroaiele acestea. Am înţeles că se referea la împietrirea inimii mele şi că, de fapt, se referea la Profetul care spune: "Transformaţi inimile voastre de piatră, măcar in inimi de carne, pentru ca apoi, Domnul sa le înnoiască." Puterea rugăciunii lui lăuntrice sfărâmă stâncile inimii mele împietrite.
Un gust amar pentru refuzul său şi orgoliul meu rănit. Am hotărât să mai insist încă o dată. De data aceasta justifică refuzul spunându-mi:
- Eu sunt un mare ticălos, încă­păţânat şi tare mândru.
Am înţeles că-mi tot arăta oglinda vieţii mele lăuntrice. M-am hotărat să renunţ. Un gând mi-a spus: "Nu-l mai necăji pe omul lui Dumnezeu, nu-i mai consuma timpul lui de rugăciune, sărută-i mâna, cere binecuvântare şi pleacă."
N-am terminat bine gândul acesta că sunt nevrednic şi Părintele mă surprinde, din nou, spunându-mi:
- Acuma dar, tătucuţă, acuma te pot spovedi.

M-a luat de mână, m-a dus in chiliuţa lui cu geamuri mici, şi-a pus epitrahilul şi felonul, a aprins o lumânare şi a început să rostească, pe de rost, rugăciunile de spovedanie. Între timp, eu mi-am scos toate hârtiile din buzunar, doream să fac o mărturisire completă. Încercam să prind o rază de lumină de la lumânare şi gemuleţ ca să pot citi tot ce era scris în însemnă­rile mele.
Din nou, surpriză. Dupa terminarea rugăciunilor, Părintele începe să mă întrebe şi să-mi spună păcatele mele în ordinea în care le scrisesem pe hârtiile mele. Simţeam că iau foc. Furtuni de ganduri şi emoţii mă copleseau. M-a lovit, însă, un gând rau. Cam la jumătate de oră după ce începuse să-mi spună - de fapt, să ma întrebe de păcatele personale - mi-am zis: "Ştiu că Părintele este un om sfânt, dar nu-i Dumnezeu."

La început am crezut ca este coincidenţă, că s-a nimerit să ştie câteva lucruri, doar când după aproape 45 de minute îmi spunea cuvânt cu cuvânt ce era scris în hârtiile mele, m-am revoltat, e prea mult...

Cu un glas întristat îmi spune:
- Tătucuţă, da' de ce te mai îndoieşti şi acum?!
Am inţeles atunci că eu eram cel orb, cel prost, cel impietrit, cel încăpăţanat şi mândru şi celelalte, de care el se acuza ca să mă ajute să mă trezesc la smerenie, pocainţă şi lacrimi. Din acel moment a schimbat tehnica de spovedanie.
Îmi spunea ce am în mintea mea, în inimă şi ce era scris pe hârtie, timp de aproape înca trei ore. Parcă iritat se opreşte, deranjat de tăcerea mea şi, ca să-şi ascundă, discret, darurile care sălaşluiau în el, îmi spune:
- La început m-ai necăjit un ceas că vrei să te spovedeşti, spune odată ce ai de spus.
Îi raspund:
- Părinte, mi-aţi spus totul ... Nu mai am nimic de spus ...

Atunci, mi se adreseaza pe nume asa cum obişnuia mama mea să mă alinte în copilărie; apoi imi spune numele Părinţilor, colegilor, rudeniilor, prietenilor, profesorilor; numele, vârsta, profesia, detalii semnificative şi multe amănunte din viaţa fiecaruia, sute şi sute de nume. Fapt pentru care mă face să gândesc că cele mai teribile instituţii cu menirea specifică de a înregistra fie­care amănunt în parte la dosarul personal sunt mici copii, com­parativ cu imensitatea copleşitoare a atator informaţii ce mi le-a oferit Părintele.
Culmea surprizei a fost cand a început să-mi spună şi despre viitorul meu. Mi-a facut un ghidaj cum ar trebui prezen­tată istoria binecredinciosului Ştefan cel Mare şi Sfânt la Mânăstirea Putna ca să nu deranjăm şi să tulburăm autorităţile politice atât de ostile Bisericii în vremea aceea ca şi astăzi.
În momentul când a început să facă rugăciunea de dezle­gare, am pregustat bucuriile Raiului. Tot ce mi-a spus despre viitor am uitat imediat, dar când evenimentele se desfăsurau îmi reveneau în amintire cuvintele ce mi le-a spus Părintele Sfânt. Au fost mărturii care s-au desfasurat în timp, aproape treizeci de ani, detalii cu precizie matematică de care Părintele mă avizase.

Cuvintele nu pot descrie realitatea şi profunda bucurie ce-am trăit-o în momentul rugăciunii de iertare."

Protosinghel Constantin Chirilă
de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi

("Canonizare întârziată" - titlu din cartea
"Părintele Paisie Olaru, povăţuitor spre poarta Raiului", pag. 153-157
Ed. Trinitas, 2005; reeditată Ed. Doxologia 2010)

În cine să ne punem nădejdea? În puterea "noastră" de a rezolva lucrurile? În ajutorul altor oameni? Sau în cel al lui Dumnezeu?
"Mândria este atunci cand te încrezi în tine, în mintea şi puterile tale; când socoteşti că eşti mai priceput decât altul, mai bun decât altul, mai frumos decât altul, mai sporit în fapte bune şi mai plăcut lui Dumnezeu decât altul. Atunci eşti stăpânit de păcatul cel urât al mândriei, de care să ne ferească pe toţi Dumnezeu, Cel ce S-a smerit pentru mântuirea noastră.
Să ne smerim, fratilor, că cel mândru nu se poate mântui.
Să plângem păcatele noastre aici ca să ne bucuram dincolo în veci, că după plecarea noastră din trup, toţi ne vor uita.
Să nu ne punem nădejdea în oameni, ci numai în Domnul.
Ca omul se schimbă.
Azi îţi dă şi mâine îţi cere, azi te laudă şi mâine te ocăreşte.
Ci să ne punem nădejdea în mila lui Dumnezeu şi nu vom greşi niciodată. Să vă ajute Dumnezeu cu harul Lui să vă folosiţi de restul vieţii, sporind în fapte bune şi mai întâi în smerenie şi dragoste, ca să vă mântuiţi sufletele voastre şi să folosiţi şi pe alţii, îndemnându-i spre Hristos."
Părintele Paisie Olaru de la Sihla

Femeile în UK (24) [Women in the UK]
Bogdan Munteanu

Nu se îmbracă (sau ar fi trebuit să spun dezgolesc?! – că aceasta se petrece cu atâtea alte fete, inclusiv în România) pentru a atrage atenţia unor amorezi, fie ei şi unii pasageri.
Nici nu se vopsesc sau poartă bijuterii (sau poate nu e un nume potrivit pentru chestiile acelea?!) care să aibă, măcar la o primă vedere, vreun efect de înfrumuseţare.
De fapt, parcă scopul ar fi cu totul altul – să scandalizeze. Numai că efectul nu se mai produce în UK, unde aproape nimeni nu se mai miră de ciudăţenii, nu mai întoarce capul, nu mai strâmbă din nas, darămite să şuşotească ceva.
Că o fi un soi de politeţe (British Civility) a celor care îşi văd de treaba lor (mind their own business) sau o atotcuprinzătoare diferenţă – nu ştiu. Dar aş fi curios să aflu :-)

Este imposibil să nu remarci cât de indiferentă rămâne lumea pe străzi la mesajele vizuale pe care vor să le transmită unele adolescente din UK, care n-ar avea nicio şansă de a rămâne neremarcate în România.
De la un “Uite-o şi p-aia...” până la “Vai, tinerii din ziua de azi…” ori “Aşa ceva, pe vremea mea…”, fluierături, priviri încruntate sau zeci de capete întoarse, efectul ar fi garantat la noi.

O veritabilă atragere a atenţiei s-ar produce în România, faţă de Marea Britanie, însă tot nu ar însemna ceva care să merite efortul celor care or fi investit timp, bani, răbdare etc în a-şi modifica înfăţişarea în felul respectiv.
Mă rog, poate unii (unele) poate chiar aceasta vor să primească – aversiune – şi să consume drept hrană a sentimentului “da, chiar sunt altfel, am ceva de spus” toate privirile şi gesturile dezaprobatoare primite când ies în lume.
Din păcate, aproape nimeni şi aproape niciodată nu stă de vorbă cu ciudaţii, pentru a afla dacă au ceva de spus, cum or crede mulţi despre ei înşişi. Înfăţişarea este al lor Speakers’ Corner.
De câteva ori – din curiozitate tipic românească, jurnalistică sau pur şi simplu ca defect personal – m-am angajat în câte o mică pălăvrăgeală (chat) cu astfel de personaje.

De fiecare dată am înţeles că, dincolo de înfăţişarea scandaloasă, persoanele respective voiau să transmită ceva, căutau ceva, deşi nu ştiau ce anume. Şi ciudăţenia aspectului exterior nu este neapărat un semn de instabilitate psihică sau devianţă socială, cum adesea socotim.
Ba dimpotrivă. De mai multe ori am văzut tinere cu aparenţă de fete respectabile moarte de bete sau care te lăsau mut de cât de inteligente :-) erau. În acelaşi timp, cu astfel de ciudate, parcă aveai ce vorbi.
Iar gheaţa se sparge simplu. În loc de o grimasă (care uneori îţi vine involuntar), pune-ţi pe faţă un zâmbet (numai la filmări cu încetinitorul se pot face diferenţieri între zâmbetele sincere şi cele forţate!) şi spune ceva de genul:

“Ce culoare [ori altă chestie] interesantă!”, sau “Cum ţi-ai făcut părul aşa?”, sau “Ce vrea să reprezinte…?” sau “Împotriva a ce protestezi?”.

Aproape sigur şi aproape mereu vei avea parte de răspunsuri. În primul rând, chipul aparent fioros (din cauza decoraţiunilor bizare) din faţa ta se va însenina, uimit de întrebare şi de faptul că cineva chiar vrea să audă mesajul pe care – repet! – nici persoana respectivă nu-l ştie, nu şi l-a structurat încă în minte.
Pare jalnic ca, în lumea civilizată în care pretindem că trăim, să ai ceva de zis prin culori fistichii în păr ori prin nu doar unul (ci 3-4-5-etc) belciuge în nas, buze, urechi, sprâncene… Adică într-o manieră de comunicare specifică mai degrabă aborigenilor din Australia.

Este încă şi mai dureros că mulţi dintre semenii noştri au nevoi de astfel de caraghioase abţibilduri în a se adresa lumii din jur şi sigur nu ştiu de minunea “Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat”.
Totuşi, poate tocmai ei sunt leproşii cu care ar sta astăzi la masă Mântuitorul (nemascat, nedeghizat, la a Sa Epifanie). Sunt cei care poartă o autoindusă lepră, pe care nimeni nu le-o va da jos cu forţa sau cu predici, ci, poate, cu zâmbete şi curiozitatea de a-i întreba “ce vrei să zici?”.


***
Vă recomand să citiţi şi un cuvânt al părintelui Savatie Baştovoi, Complexul originalitatii la tanarul contemporan (aici şi varianta audio)