Să te ferească Dumnezeu de fanatici și de cei care luptă împotriva lor
Marţi, 11 August, 2009 - 10:09 Serafim

E drumul prin pustiu. În lungul zării,
Abia mijește ziua. De departe,
Nisipu-n unde moi, ca apa mării,
Îmbracă sihăstriile deșarte.

Marţi, 11 August, 2009 - 10:01 Serafim

E fum de lumânări pe zugrăveală?...
Un întuneric greu cernit-a zarea,
Când iconaru-n sfânta lui sfială,
Temutu-s-a să-ţi vadă-ndurerarea.

La cruce stai. Pe haina cenuşie

Marţi, 11 August, 2009 - 10:00 Serafim

Picioarele spălate de plânsul Magdalenii
Se frânseră. Sub raza divinei milostenii
Iisus căzu în rugă cu fața-nsângerată
Și greu în pacea nopții rosti cuvântul: "Tată,
Îți simt durerea sfântă și grija părintească,
Mă doare mila caldă ce vrea să mă-nvelească,
Mă tulbură iubirea și jalea de Părinte.

Marţi, 11 August, 2009 - 09:26 Serafim

Te vindem iar cu sărutări viclene,
Prin nepăsare oarbă și prin lene.

Te biciuim cu vorbe de ocară,
Te pălmuim cu ură ca de fiară.

Marţi, 11 August, 2009 - 09:24 Serafim

Cu sufletul spre Domnul am strigat:
"Iisuse-al meu, de pacea Ta mi-e sete.
Mă ține lutul meu, de lut legat,
Și-n van vrea fierea lumii să mă-mbete.
Spre Tine merge dorul meu întreg,
La Tine-mi este orișice dorire.
Ci lasă-mă de lut să mă desleg,
Să vadă sufletu-mi a Ta mărire.

Marţi, 11 August, 2009 - 09:10 Serafim

În drumul plin de sânge şi noroi,
Ți-am auzit, Stăpâne, pașii moi.

Ca raza coborâtă din senin,
Pluteai ușor, cu mlădieri de crin.

Marţi, 11 August, 2009 - 08:50 Serafim

Îmi strâng durerea în inimă, ca-n teasc.
Din ea, mustind, poemele se nasc;
Și fierbe mustu-n clocot rubiniu,
În buți cu cerc de fier de-abia-l mai țiu.

Marţi, 11 August, 2009 - 08:31 Serafim

Bucură-te, leagăn alb de iasomie,
Către care-n roiuri fluturii coboară,
Bucură-te, raza stelei din vecie,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Dulcea mea Marie.

Marţi, 11 August, 2009 - 06:59 Serafim

Nu e frumos când te trezești dimineața, te uiți pe geam și spui "uite, încă o zi frumoasă care merită să fie trăită"? Ajunge zilei răutatea ei zice Mântuitorul. Sunt multe probleme care ne apasă, decizii care trebuiesc luate și care ne vor afecta într-un fel sau altul viața. Dar dimineața ar trebui să o începem întotdeauna cu un gând bun, cu o rugăciune, cu un zâmbet adresat Mamei. Sau cum zicea Zorica Lațcu:

Bucură-te, leagăn alb de iasomie,
Către care-n roiuri fluturii coboară,
Bucură-te, raza stelei din vecie,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Dulcea mea Marie.

Emite conţinut