Balada Sfântului Constantin Brâncoveanul

imaginea utilizatorului Serafim
Versiune pentru tipărire
Your rating: None Average: 5 (5 votes)

Într-o joi de dimineață
Zi scurtării lui din viață,
Brâncoveanul se scula
Fața blândă el spăla.
Barba albă-și pieptăna,
La icoane se-nchina
Pe fereastră el căta
Și amar se spăimânta:

„Dragii mei coconi iubiți
Lăsați somnul, vă treziți;
Armele vi le gătiți
Că pe noi ne-a’nconjurat
Pașa cel neîmpăcat,
Ieniceri cu tunuri mari
Ce sparg ziduri cât de tari.”

Bine vorba nu sfârșea
Turcii-n casă năvălea
Pe toți patru mi-i prindea
Și-i ducea de-i închidea;
La 'Stambul în turnul mare
Ce se-nalță lângă mare,
Unde zac fețe domnești
Și soli mari împărătești.

Mult acolo nu zăceau,
Că sultanu-i aducea
Lângă foișorul lui
Pe malul Bosforului.

„Brâncovene Constantin
Boier vechi și domn creștin,
Adevăr e c-ai gândit
Pân-a nu fi mazilit,
Să desparți a ta domnie
De a noastră-mpărăție
Că de mult ce ești avut
Bani de aur ai bătut,
Făr’ a-ți fi de mine teamă,
Făr’ a vrea ca să dai seamă.”

„De-am fost bun, rău la domnie
Dumnezeu singur o știe,
De-am fost mare pe pământ
Cată-acu de vezi ce sunt.”

„Constantine Brâncovene
Nu-mi grăi vorbe viclene.
De ți-e mila de copii,
Și de vrei ca să mai fi,
Lasă legea creștinească
Și te dă-n legea turcească.”

„Facă Dumnezeu ce-o vrea
Chiar pe toți de ne-ați tăia,
Nu mă las de legea mea.”

Sultanul din foișor
Dete semn la imbrohor
Doi gealați veneau curând
Săbiile fluturând
Și spre robi dacă mergeau
Din coconi își alegeau
Pe cel mare și frumos
Și-l puneau pe scaun jos;
Și când spada repezea,
Capul iute-i reteza,
Brâncoveanul greu ofta
Și din gură cuvânta:
„Doamne, fie voia Ta!”

Cei gealați iarăși mergeau
Și din doi își alegeau
Pe cel gingaș, mijlociu
Cu păr neted și gălbiu
Și pe scaun îl punea,
Și capul îi reteza.
Brâncoveanul greu ofta
Și din gură cuvânta:
„Doamne, fie voia Ta!”
Sultanul se minuna
Și cu milă îi grăia:

„Brâncovene Constantin
Boier vechi și domn creștin,
Patru fii tu ai avut
Din ei trei ți i-ai pierdut
Numai unul ți-a rămas
Cu zile de vrei să-l las
Lasă legea creștinească
Și te dă-n legea turcească.”

„Mare-i Domnul Dumnezeu
Creștin bun m-am născut eu
Creștin bun a muri vreu!
Taci drăguță, nu mai plânge
Că-n piept inima-mi se frânge.
Taci și mori în legea ta
Că tu ceru-oi căpăta.”

Imbrohorul se-ncrunta,
Gealații-nainta
Și pe blândul copilaș
Dragul tatii fecioraș
La pământ îl arunca
Și zilele-i ridica,
Brâncoveanul greu ofta
Și din suflet cuvânta:
„Doamne, fie voia Ta!”

Apoi el se-ntuneca
Inima i se despica,
Pe copii se arunca,
Îi bocea, îi săruta,
Și turbând apoi striga:

„Alelei, tâlhari păgâni,
Alei, voi feciori de câini!
Patru fii eu am avut,
Pe toți patru i-ați pierdut.

Dar-ar Domnul Dumnezeu
Să fie pe gândul meu:
Să vă ștergeți pre pământ,
Cum se șterg norii de vânt!
Să n-aveți loc de îngropat,
Nici copii de sărutat!”

Turcii crunt se oțărau,
Și pe dansul tăbărau
Și zilele-i ridicau.

„Câini turbați, turci, liftă rea
De-ați mânca și carnea mea,
Să știți c-a murit creștin,
Brâncoveanu Constantin!”

Emite conţinut