O frunză

imaginea utilizatorului Serafim
Versiune pentru tipărire
Your rating: None Average: 5 (120 votes)

De ceva vreme, în fiecare dimineață când mă trezesc, văd că lipsesc tot mai multe dintre suratele mele. La început m-am mirat, pentru că știam că nici o frunză nu trăiește altundeva decât în copacul care a odrăslit-o și care-i dă seva. Unde-or fi plecat? S-or fi dus în vizită la alte frunze, din alți copaci? Dar și copacii din jur au început parcă să fie tot mai golași. Nu, nu cred că au plecat în vizită. Iar în țările calde am auzit că doar păsările merg.
Aș putea să întreb vântul. El e bătrân și înțelept. Dar cine l-a supărat pe Moș Vânt? Parcă e mai tăios și mai rece în dimineața asta. Să îndrăznesc oare? „Preaînțeleptule Vânt, nu știi unde au plecat suratele mele?” îi șoptesc sfios. În loc de răspuns mă lovește cu mantia și mă răsucește încât apuc să văd pământul. Vaaai! Pământul e plin de frunze moarte. Uite-le pe cărpenele, pe stejărele, pe mestecănele, și suratele mele care au fost pe aici stau și ele întinse și uscate pe jos. Dar cine le-o fi omorât?
Am auzit de vânători dar ei aruncă cu tunete îngrozitoare numai după animale și prea rar, din greșeală mai dau jos și câte o frunză sau două. Dar aici a fost un adevărat masacru. Un genocid sau mai exact, un frunzicid. Oare ce vânător nebun a ținut morțiș să-și descarce bățul cu tunete tocmai în desișul frunzelor?
[...]

E din nou dimineață. Mă simt slăbită. Parcă îmi dă mai puțină sevă copacul meu. Ce s-o fi întâmplat? Oare l-am supărat cu ceva? Vreau sevă! Fără sevă... voi muri și eu. Nu vreau să mor. Sunt tânără. Nu am împlinit nici un an măcar. Cum să fac să-i dau de știre copacului meu că vreau sevă mai multă. Uite, niciodată nu mi-am pus problema să vorbesc cu el. El îmi trimitea sevă, eu mă îmbăiam în soare și schimbam seva pe care o primeam cu alte lucruri care-mi prisoseau și am crezut că asta este toată viața.
O altă frunză pe o ramură vecină aproape că s-a îngălbenit de tot. Vai! O rafală de vânt a smuls-o. Aș plânge dacă aș putea. De ce se joacă Înțeleptul Moș Vânt cu ea? Astea nu sunt apucături de înțelepți. Uite că era să mă rupă și pe mine dar m-am ținut cu toată puterea și încă mai sunt pe ramură. Moș Vânt a lăsat-o în sfârșit și pe surata mea pe pământ. A murit. Ce vânt rău. Sper să nu mă audă. Ei, și dacă mă aude, ce-i? „Hei! Vântule! Lasă-mi surioarele în pace. Nu le mai rupe și nu le omorî!” Oare l-am supărat? Nu cred, uite că a dat norii puțin deoparte și l-a lăsat pe Soare să-mi zâmbească. Ah, ce bine e când te încălzește Soarele. Dar oare cum să vorbesc cu copacul?
[...]

În dimineața asta, mă simt... fără vlagă. Adică fără sevă. Nici nu-mi mai găsesc cuvintele. Mă simt... atât de slăbită. M-am văzut în lucirea... unui ochi de apă... Sunt galbenă. O fi o boală... Copacul tot nu mi-a răspuns, oricât l-am strigat. Simt un somn... dar nu e ca somnul de seara, când Soarele se duce la culcare. E mult mai greu. Nu știu de ce, dar... simt că sfârșitul mi-e aproape. Copacul meu nu îmi răspunde. Vântul care se juca cu mine mă va batjocori și mă va arunca pe pământ. Prietenele mele au murit demult. Sunt singură și tristă. Voi muri și eu dar asta nu mă mai deranjează.
„La revedere!” aud un glas „ne vedem la anul”. N-a fost vântul. De unde s-a auzit? Copacul? Copacul meu mi-a vorbit? La anul? De unde știe? Vântul m-a smuls de pe ramură și mă răsucește în aer. Văd lucruri minunate. Toate surorile și prietenele mele mă întâmpină și vor să se joace cu mine. Vor să povestim ca în zilele de demult. Și eu care le credeam moarte. Și iată că nici nu sunt ținute de veșmintele uscate care se găsesc pe pământ. Sunt așa cum le știam dintotdeauna, vesele și frumoase.
[...]

E primăvară. Sunt o frunză care acum văd pentru prima dată Soarele. Deși parcă mi-e cunoscut de undeva. Nu. De unde să-l cunosc. Eu abia acum m-am născut. Totuși parcă mi-e cunoscută atingerea lui, ca și a Vântului acesta care se joacă cu mine. Copacul acesta mare, e copacul meu. Oare să stau de vorbă cu el? Poate mai târziu. Acum îmi dă sevă și asta e tot ce am nevoie.

Comentarii

Si stau acum si ma gandesc:

Si stau acum si ma gandesc: nu semanam si noi cu frunzele ?

Emite conţinut