Vegetarienii și Scriptura

imaginea utilizatorului Serafim
Versiune pentru tipărire
Your rating: None Average: 5 (228 votes)

Am întâlnit oameni care mănâncă doar fructe și legume și se feresc cu orice chip de orice altfel de mâncare. Motivele pentru care fac acest lucru sunt din cele mai diverse. Unii vor să știe că nu au fost rănite în nici un fel animale pentru a putea ei să se hrănească, alții vor să știe că tot ceea ce mănâncă este cât mai curat din mai multe puncte de vedere pe care fiecare le definește cum știe mai bine. Fiecare cu filosofia lui de viață, cu neputințele și cu preferințele gastronomice proprii. Vegetarianismul nu este nici o poruncă scripturistică dar nici nu contravine scripturilor creștine.

Există totuși o problemă și mai mult despre asta aș vrea să vorbesc acum. Am întâlnit oameni care încearcă să-și justifice regimul vegetarian invocând faptul că la început Adam ar fi primit poruncă specific să mănânce numai verdeață și semințe. Când ajungem la invocarea cuvântului biblic pentru a justifica un mod de viață, mă bag și eu în seamă și spun: nu scrie niciunde la Facere că nu este voie să mănânce omul lapte, brânză, ouă sau chiar și carne. Se spune doar că pomii din Eden aveau fructe frumoase la privit și bune la mâncat dar nu ni se spune nimic despre vreun alt fel de mâncare permisă sau interzisă omului. A fost interzis un singur pom, de la care nu ne-am abținut, dar pomul acela făcea fructe, nu carne sau pește sau brânză.

Mai departe încă, vedem ca Abel era păstor de oi. Acuma, mă gândesc și eu că oile mănâncă iarbă și dau lapte și toate cele ce provin din lapte, dar nu le cresc poame între coarne. Oile le creștem doar pentru lapte, lână și carne. Așadar Abel, cu excepția cazului în care ar fi trebuit să facă super-producție de lână pentru patru oameni pe care apoi s-o dea la schimb pentru grânele lui Cain, se hrănea cu ceea ce se hrănește cam orice păstor. Cu ce se găsește pe la stână.

Mai mult decât atât, atunci când omul se naște nu prea poate mânca nimic altceva decât lapte. Știu că este diferență mare între laptele vacii și laptele de mamă dar în nici un caz nu cred că poate fi socotit produs vegetarian sau vegan. Iar dacă omul a fost făcut să se hrănească cu lichid amniotic și apoi cu lapte și doar după ce trece de o anumită vârstă să poată mânca pâine și fructe și legume, apoi în nici un caz să nu izvodească cineva tot felul de lucruri pentru ca apoi să spună „e din Biblie”.

Așadar să ne înțelegem. Cine vrea să mănânce doar verdețuri toată viața, e liber s-o facă, nu mă amestec în ce vrea să mănânce fiecare. Dar dacă se apucă să inventeze diverse lucruri, pretinzând că sunt din Scripturi, ca să-și justifice alegerea făcută, îi numesc pe față mincinoși și înșelați și asta pentru că de multe ori prin atitudinea și explicațiile lor găunoase ajung să smintească multă lume. Nu amestecăm cu Scriptura în oala de fasole că nu pentru asta e făcută.

Comentarii

Intrebare

Cine imi poate explica de ce totusi calugarii nu mananca carne? (din cate stiu eu)
Este inlaturarea carnii cu o treapta mai sus, trupeste, mental, spiritual?

Multumesc!

imaginea utilizatorului Serafim

Călugării...

Sunt și unii care mănâncă carne. Cuvântul Sfântului Apostol Pavel mi se pare potrivit pentru acest subiect: "nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisosește, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipsește. Dar vedeți ca nu cumva această libertate a voastră să ajungă poticnire pentru cei slabi" (I Corinteni 8, 8 și 9).

Mâncarea multă duce la multe pofte trupești. Carnea cu atât mai mult. De aceea au rânduit părinții pentru călugări nemâncarea de carne ca cei care nu se împreunează trupește. Sunt canoane care canonisesc mâncarea de carne la călugări la fel ca desfrânarea dar au existat și există excepții pe care le judecă episcopul de la caz la caz.

Așadar mâncarea sau nemâncarea nu ne face mai "spirituali" dar ne ușurează lupta trupească. Chiar și așa, dacă n-ar mânca omul nimic, nici apă, câte 40 de zile la rând dar nu-și ține mintea în frâu, tot va cădea. Așadar postul continuu al călugărilor este doar o mică parte dintr-o lucrare mult mai mare.

Vegetarienii si Scriptura

Foarte bine zis referitor la vegetarienii astia. Cei care au studiat un pic stiintele medicale stiu ca organismul uman are nevoie de proteine, proteine care sunt formate din aminoacizi. Dintre acestia, cam jumatate se numesc esentiali pentru ca nu se pot sintetiza in organism si trebuiesc adusi prin alimentatie. Sursele utile de aminoacizi esentiali sunt cele de origine animala. Aceste lucruri sunt bine stiute si demonstrate din punct de vedere medical.

In privinta lui Noe si a lipsei vegetatiei, cum ramane cu ramura de maslin pe care a adus-o porumbelul in cioc?

imaginea utilizatorului Serafim

Cu ramura de măslin...

Rămâne simplu. Ignorăm tot ce nu corespunde cu ceea ce vrem să "propovăduim". Altfel spus, mai luăm puțin Scripturile la pilă ca să corespundă cu mintea fiecăruia. Mai bine nu.

Nu știu ce să spun cu aminoacizii, nu am studiat problema în profunzime. Este evident faptul că există oameni care trăiesc mulți ani de zile doar cu vegetale, deci se poate. Dar asta nu pentru că așa ar fi poruncile sau așa ar fi fost de la începutul lumii. După mintea mea, vegetarianismul, veganismul, raw-food-ismul și altele ca ele sunt alegeri personale și așa cum am spus nu mă amestec în ce vrea să mănânce fiecare. Dar să spună clar că este o alegere din ce motive vor ei, nu din Scripturi, ca nu-i de acolo.

Pro Vegetarianism

Vreau sa ma adresez acelui ce a scris acest articol[ in primul rand] si celorlalti. Dragul meu frate, in
Geneza 1:28,29 scrie:"
28 Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”
29 Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.
30 Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Şi aşa a fost.
-Asadar, vedem in versetul 28 ca Dumnezeu a permis supunerea animalelor, dar nu uciderea lor.
De asemenea, in versetul 29 vedem ca doar hrana vegetala este data spre hrana, nu si carnea.
Vedem abea dupa potop ca Dumnezeu a poruncit lui Noe sa manance carne, intr-un context in care nu avea ce sa manance deoarece vegetatia intregii lumi era distrusa si dura foarte mult pentru a se reface. Asadar, porunca data lui Moise, aceea de a manca carne, nu poate fii folosita de noi drept scuza pentru a ucide animalele din placerea de simti gustul si comoditatea noastra. Moise nu a facut-o nici din placere, nici pentru gust, ci din necesitate.
Cu toate astea, Dumnezeu nu a clasificat ca pacat uciderea animalelor pentru a fii mancate, si nici noi nu o facem.
Dar, mai ferice va fii de cel ce va intelege si se va comforma, ne-urmand pornirile stomacului sau. Multi cauta argumente pentru a manca carne, tocmai din cauza poftei stomacului. Nu vorbesc ei ci stomacul lor. Sa nu fim dintre aceia.
Eu inainte sa fiu vegetarian la fel faceam.
Pentru toti cei care vor sa afle daca Iisus a fost sau nu vegetarian si cunosc limba engleza, ii invit sa se uite la video-ul:

http :// www . youtube . com / watch ? v=Iv3uU2YY6pM

imaginea utilizatorului Serafim

Nu prea păreți a fi frate cu mine

Eu sunt ortodox. Și da, este o mare diferență. Eu nu mă numesc frate cu cei care răstălmăcesc scripturile după a lor voință. Eu spun "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuiește-mă" și "Preacinstită și de Viață făcătoare Cruce mântuiește-mă". Probabil dumneavoastră spuneți altele, așadar nu suntem chiar frați. Diferențele sunt mai profunde dar spun "nu voi spune vrăjmașilor Tăi taina Ta" și ne oprim aici.

Dar ca să nu aveți cuvânt de îndreptare la Judecată și să nu puteți spune "nu știm că nu ne-a învățat nimeni și cei înțelepți au ținut învățătura doar pentru ei", iaca vă lămuresc cele din Scriptură și cine are urechi de auzit să audă și cine are minte să priceapă.

Atunci când spune cineva "uite verdeață, ia și mănâncă" și nu spune "să nu mănânci altceva în afară de verdeață" în mod clar nu impune opreliște ci arată doar deschidere. În toată Scriptura, Dumnezeu a repetat și a zis în multe feluri lucrurile pe care vrea să nu le facem. Mâncarea exclusivă de verdeață nu se află între ele. În plus, sunt multe ierburi, pomi și semințe vătămătoare pentru om. Deci în nici un caz acel verset nu poate fi interpretat ca la casa de adunare, fiecare după minte lui, ci se tâlcuiește după învățătura bărbaților duhovnicești și binecredincioși. Prin urmare "orice iarbă" cum ați spus, sau mai exact "toată iarba ce face sămânță de pe toată fața pământului și tot pomul ce are rod cu sămânță în el" așa cum scrie în Sfânta Scriptură, este un cuvânt generic pentru că nici un om întreg la cap nu va mânca cucută sau mătrăgună sau altele încă și mai și.

Ceea ce spuneți despre Noe nu este valabil pentru că dacă vegetația ar fi fost inexistentă, animalele - vorbim de cele ierbivore - nu ar fi avut ce mânca și prin urmare nici Noe n-ar fi avut de unde să ia carne. Dacă animalele de pradă și oamenii ar fi mâncat doar carne, nu am mai fi avut ierbivore deloc în ziua de azi. În mod clar deci, iarba a apărut foarte repede după potop, la distanță de câteva zile, perioadă de timp în care putem presupune ca au mai avut din merindele pe care și le pregătiseră și de asemenea și hrană pentru animale. Cine nu crede să pună semințe în pământ ud și să vadă dacă durează mai mult de 48 de ore până răsar. Încă răsar și mai repede dacă semințele au stat dinainte în apă. Verificați.

Mă "bucur" că nu știți ce mânca Abel, cel socotit drept înaintea lui Dumnezeu, și nici de ce copiii mănâncă lapte și nu iarbă. Versetele scoase din context pentru a demonstra "orice" după mintea oricui, noi le numim "sectarisme". Dacă vă displace această numire vă recomand sa evitați acest sit sau să vă schimbați modul de gândire. Pe la noi, nimic nu se scoate din context.

Video-ul de pe Jutub este exact genul de campanie mincinoasă despre care am vorbit în acest articol. Este mincinos și sectar, menit să-i prindă și să-i rătăcească pe cei slabi. Au fost și sunt sfinți mulți în America dar în nici un caz nu dintre rătăciții ăia care se cred pastori și predicatori.

Vedeți și la Luca 24:39-43 unde zice "Vedeți mâinile Mele și picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiți-Mă și vedeți, că duhul nu are carne și oase, precum Mă vedeți pe Mine că am. Și zicând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie și minunându-se, El le-a zis: Aveți aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de pește fript și dintr-un fagure de miere. Și luând, a mâncat înaintea lor". Na, vedeți? Așa se dă un citat, în context. Nu cu speculații și profitând de faptul că lumea citește referate despre Scriptură și nu Scriptura însăși. Vedeți ce spune și la Matei 5:19 ca să vă treacă cheful de schimbat scripturile și de pus pe seama lui Hristos poruncile omenești pe care le scorniți.

Amin.

Vegetarienii si scriptura

Am intalnit vegetarieni inraiti, care mi-au spus, facand apel la Sfanta Scriptura ca Iisus Hristos a fost vegetarian. Ei pretind ca nicaieri in Scriptura nu scrie ca Hristos a mancat carne sau peste.

Ba, pardon, dupa Inviere Domnul nostru IIsus Hristos, intrind prin usile incuiate la apostoli, incearca sa le dovedeasca ca nu este o naluca, un duh.

"Si zicand acestea, le-a aratat mainile si picioarele Sale.
Iar ei inca necrezand de bucurie si minunandu-se, El le-a zis: Aveti aici ceva de mancare?
Iar ei i-au dat o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere.
Si luand, a mancat inaintea lor. " (Luca 24, 40-43)

imaginea utilizatorului Serafim

Cam așa ceva

Pentru că și eu am întâlnit astfel de oameni ca cei despre care zici, m-am apucat să scriu articolul de față. Cine vrea să priceapă, să priceapă. Prea mulți spun "scrie în Biblie" și n-au citit-o niciodată sau au citit doar rezumatul pe vreun sit de referate.

Emite conţinut