Moneda fiduciară

imaginea utilizatorului Serafim
Versiune pentru tipărire
Your rating: None Average: 5 (214 votes)

Conform definiției care este expusă în cursurile de economie și de finanțe, tradusă din păsăreasca economică în româna pentru toată lumea, moneda fiduciară reprezintă soiul de ban a cărui valoare se bazează pe încrederea publicului în valoarea sa. Și aceasta chiar și atunci când valoarea suportului pe care este imprimată/gravată/memorată este mult mai mică decât valoarea înscrisă. Aici avem, de la mai nou la mai vechi, moneda electronică unde avem incluse și cardurile, bancnote de polimer, bancnote de hârtie, monede din diverse aliaje. Cel puțin acestea sunt recunoscute în lumea finanțelor ca fiind monede fiduciare. Atâta vreme cât credem că ele au valoare, au valoare. Cuvântul vine din latinescul „fides” care înseamnă încredere sau credință.

Între cele mai mari avantaje ale unei astfel de monede amintim doar faptul că este foarte ușor de purtat, de schimbat și este simplu de depozitat și transferat. Un kilogram de aur este complicat de purtat și cheltuit. La valoarea actuală a pieței, el valorează cam 189280,4 lei noi (RON) sau 41604,7 €. Dacă avem acești aproape 190 mii de lei sau 40 mii de euro pe un card care conform specificațiilor ISO 7810 are dimensiuni de 85,60/53,98 mm, toată suma aceasta încape în unul dintre buzunărelele portmoneului, fără măcar să-l umple pe tot. În plus, ar fi destul dificil să tăiem o bucățică dintr-un lingou de aur ori de câte ori vrem să cumpărăm o înghețată, o bere sau o pălărie de soare.

Între dezavantajele majore ale monedelor fiduciare este bine să ținem minte că întotdeauna în vreme de criză aceste monede tind să-și piardă valoarea. De ce? Pentru că oamenii (și aici includem atât persoanele fizice cât și instituțiile) nu mai „cred” că aceasta are valoarea pe care o avea înaintea crizei. Prin urmare organismele care „tipăresc” monedă fiduciară, precum și cei care au depozite mari de astfel de monede, au un foarte mare interes ca lumea să nu conștientizeze faptul că există o continuă criză care se agravează de la un an la altul.

Înainte de 1971 dolarul american avea o oarecare convertibilitate în aur. După semnarea acordului de la Bretton Woods însă, nu mai sunt cunoscute în lume altfel de monede decât cele fiduciare. Există și excepții, krugerrandul de exemplu, care este monedă de aur de 22 de carate, din Africa de Sud și care încă se mai află în circulație.

Problema, mult mai gravă însă, este cu totul alta. Cu sistemul financiar în cădere nici aurul, argintul, paladiul sau diamantele nu vor mai reprezenta multă vreme o investiție sigură. De ce? Dacă un om are doi saci de grâu și nu are nevoie decât de unul dar are nevoie de țiglă ca să-și repare acoperișul casei, acum va accepta să facă schimburi pe bani, poate mai târziu pe aur și argint, dar într-un final va cere doar ceea ce are valoare implicită pentru el. Aurul nu are valoare implicită pentru nici un om, cu excepția celor care s-au obișnuit să sticlească ochii precum curcanii la lucrurile strălucitoare. Si chiar și dintre aceștia, foarte mulți ar renunța la bling-bling dacă le-ar fi foame. Desigur ar putea spune unii că aurul este folosit și pentru a face conectorii pentru circuite integrate care se folosesc în calculatoare, în telefoane, în computerele de bord ale mașinilor și în aproape tot ce vedem în jurul nostru prin casă. Este adevărat dar e bine să nu uităm faptul că pentru un calculator sunt suficiente câteva micrograme (miimi de gram) și prin urmare aceasta nu ar justifica o valoare ca cea care îi este atribuită în ziua de azi. Ca să înțelegem mai bine, cu un gram de aur se pot face multe sute de computere.

Așadar, deși nu scrie așa ceva în cărțile de finanțe, aurul împreună toate celelalte materiale „prețioase” au tot o valoare fiduciară. Aurul și argintul nu țin nici de foame și nici de sete, nu țin nici de cald și nici de frig. Într-o lume în care credem că acestea au valoare, le dăm valoare prin credința și prin încrederea noastră. Odată ce intervin nevoi primare ale oamenilor, ele nu mai au valoare nici cât un ciot de lemn pe care-l poți aprinde ca să te încălzești, să ții tânțarii deoparte și să pregătești mâncarea.

Încă și mai mult de atât, am putea spune că nici grâul, nici lemnul și nici apa nu au valoare decât în măsura în care avem nevoie strictă de ele. Au fost nebuni care au gândit să-și sfărâme hambarele să le zidească mai mari ca să adune mai multă „bogăție” dar au uitat că ceea ce avem cu adevărat important nu sunt cantitățile din diverse lucruri pe care le adunăm ci felul în care ne trăim viața și fericirea pe care o avem și pe care o dăruim și celor din jur. De aceea este atât de greu cuvântul pe care-l aude cel care adună fără măsură: „Nebune, în noaptea aceasta vor cere de la tine sufletul tău. Iar cele pe care le-ai adunat ale cui vor fi?”

Orice „lucru” poate fi monedă, chiar dacă este doar pentru un troc. Și în același timp, orice lucru este monedă fiduciară pentru că nu are valoare decât dacă cei care participă la schimb se înțeleg să creadă că acel lucru are o anume valoare. Pentru cei care știu ce este cu adevărat valoros, toate acestea rămân o joacă de copii, un schimb de wampum, o joacă a vântului prin praf care acum este și peste o clipă dispare.

Emite conţinut