Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Făcuse Amza Pelea, în pielea lui Nea' Mărin, o schiță în care vorbea despre faptul că lumea nu mai face petrecere de Anul Nou, acum se face ceva ca bulionul. Pe vremea aia încă se făcea Revelionul, acum s-a trecut la Revel. Dar nu ca să mă plâng de „degradarea lumii” scriu. Dimpotrivă. Anul ăsta am făcut și eu Revelu'n club. Și nu de oricare club. În cel mai select club cu putință. Știu că mulți se laudă că al lor e mai cu moț dar vă spun sigur, n-au cum să concureze nici unul cu aista de care vă povestesc eu. Creme dela creme e puțin spus.

Eu lucrez în clubul cu pricina așa că m-au lăsat bouncerii să intru fără probleme. Pe unul îl cheamă Mihail și pe unul Gavriil. Sunt prieteni buni și-s foarte de treabă. Nu-s decât doi dar fac treabă cât zece mii, mai ales că Mihail are o sabie de-i bagă în boale pe ăia de la Războiul Stelelor. Aș spune „laser frate” dar nu cred că-i cu baterii și nici nu pare să se bazeze pe tehnologie de asta antică de care știe toată lumea. Ceva de nu vezi nici dacă mai trăiești câteva sute de vieți. Gavriil e mai pașnic dar nici cu el nu-i de glumit. Adică ferit-a Sfântul să te pui cruciș cu el că are ce-ți părea rău după aia.

Evident, am salutat lumea, așa cum se cade să facă un om civilizat, cu plecăciuni către cei mari, netrecându-L cu vederea pe stăpânul casei și nici pe mama Lui, și am început să ne pregătim de petrecere. Pe la 11 seara a început petrecerea.

Muzica a fost numai live. Nu playback, nu discuri, nu înregistrări, nu mp3-uri. Doar live, tot. Că e club select, cum am zis, nu o bombă de cartier. Cântăreții au avut grijă să nu se abată de la repertoriul cerut de directorul artistic care aici avea un titlu mai puțin întâlnit. Îi zicea lumea canonarh. Dar, om priceput, a făcut programul conform cu niște studii științifice făcute de un mare doctor în domeniu, pe nume Sava și de alții mari care dau ceață oricărui academician sau laureat al premiului Nobel.

Pentru că făceam parte din suita de onoare m-au îmbrăcat cu haine aurii. Cam pe la miezul nopții eram la un dans tradițional, pe care îl fac doar cei din suita de onoare tocmai în mijlocul clubului. Dansul se numește „litie” și am înțeles că cei de prin alte părți nu știu să-l facă. Se auzeau pocnituri de pe afară că deh, nu au toți acces la cluburi selecte cum avem noi așa că fiecare se distrează cum poate. Aici nu ne-am coborât la așa ceva că nu se face. Și în plus, pocnitorile n-au ce căuta în cluburi selecte.

Totul a început pe rând, în crescendo. Mai întâi muzica, pe urmă s-a adăugat și dansul, pe urmă mâncarea și a venit și ora să se așeze lumea la masă. Și aici vă voi istorisi ceva ce n-ați mai văzut prin alte părți. Cel care a fost desemnat bucătarul șef, a preparat mâncarea în direct, în fața oamenilor. Altfel spus, prepararea a făcut parte din program. Și mâncarea, și băutura, pe loc au fost preparate. Nu ca prin unele locuri pe unde nu știi ce mănânci sau ce au pus în băutură. E drept că la ora mesei, mulți s-au scuzat că au mâncat cam mult din purcelul de la Crăciun și le-a căzut cam greu dar ca unul dintre cei care am gustat din mâncarea de la această masă pot să vă spun doar atât. Dumnezeiască nu alta. Iar băutură ca asta nu găsiți în altă parte nici peste mări și țări și nici peste galaxii și constelații. Dacă reușiți cumva să faceți rost de vreo invitație la un astfel de club, să nu care cumva să ratați mâncarea și băutura că o să vă pară rău. Eu v-am zis.

Cel mai important lucru însă la o asemenea petrecere este compania. Pe lângă prietenii noștri, au fost tot numai domni și domnițe, generali și soldați care mai de care mai importanți. Și peste toți, Stăpânul casei, cel mai cel dintre cei mai cei. Eu tare mă bucur că am prins un post bun aici în club. Fac eu mai multe dar în general anunț cu voce tare evenimentele care urmează și la urmă spăl vasele. Și dacă vi se pare asta înjositor, poate ar trebui să vă spun că mulți regi și împărați s-ar bucura să frece podelele într-un asemenea club dar nu se uită nimeni la ei nici cât să le dea o picătură de apă, cu atât mai puțin să-i lase să vadă măcar podelele. E treabă serioasă, bouncerii nu lasă pe nimeni sa intre dacă nu-i pe lista de invitați sau nu e de-al casei.

Dimineață, obosiți, am mers fiecare pe la casele noastre și ne-am bucurat că am petrecut cu prietenii și cu lumea bună. Celor care ați făcut Revelul prin cluburi de orice fel, vă doresc un an nou cu bucurii. Și dacă n-ați prins de data asta invitație într-unul dintre cluburile astea super-selecte, căutați pe careva dintre angajații clubului că deocamdată se mai pot da invitații așa, pe pile, pe cunoștințe și pe relații. S-a anunțat însă că în curând n-or să se mai poată primi nici un fel de invitații noi și care e înăuntru, rămâne, iar care e afară, nu mai poate intra. Așa că, grăbiți-vă!