Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Am citit zilele trecute un articol în care vorbește despre faptul că în momentul în care ești „online”, deja începi încet-încet să renunți la intimitate. Nu ți-o ia nimeni cu forța, e doar un fel de furnico-leu. Te atrage prin campanii de promovare, prin anumite avantaje pe care le ai dacă-ți faci cont personalizat, dacă pui și poza, dacă spui ce limbi cunoști, dacă adaugi prieteni în listă și multe altele. Să ne înțelegem, nu vorbesc de Facebook sau de Twitter în mod special. Mă refer în acest articol la orice mijloc de fidelizare și conectare care există deocamdată pe Internet și chiar în afara Internetului. Zilele astea ajunsese virală o reclamă făcută în Stockholm în care arătau că oamenii de bunăvoie au descărcat o anumită aplicație pentru telefonul mobil care să le înregistreze sunetele și mișcările din timpul unor anumite activități intime iar acestea erau transformate apoi în grafice și erau postate pe un sit special creat pentru acest scop. De bunăvoie și nesiliți de nimeni cum s-ar zice.

Intimitate pe Internet nu există. Nu există în mod real și pe perioade îndelungate de timp. Există oameni care știu cum poți să ai intimitate pe Internet dar în ziua de azi nu prin tehnologie se află cele mai multe lucruri despre un om, deși este folosită și tehnologia din plin, ci prin inginerie socială dusă la extrem. Tu ai grijă să nu spui că ai luat de pe rețea filme piratate și le-ai dat unui grup foarte restrâns de prieteni până când unul dintre ei te tăguiește într-o postare și zice „mulțumesc lui @Xulescu pentru filmul cutare” sau „@Cutărică, poate-mi faci rost și mie de MegaFilm (2015)”. Poți să-i cerți până poi-marți, odată spuse unele lucruri, nu le mai poți lua înapoi. Internetul nu prea are obiceiul să uite nici dacă ștergi.

Există mai multe abordări pentru a recupera măcar parțial intimitatea online, pe Internet. Una dintre ele, cea mai des folosită, este cea a profilelor false. Un nume inventat, eventual cu o poză de profil care nu are legătură directă cu persoana în cauză, date de naștere și multe altele care nu corespund cu nimic din ceea ce ar putea identifica pe adevăratul utilizator al contului.

Mulți însă se păcălesc spunând „o să dau date false și n-o să știe nimeni cine sunt”. Ceea ce uită ei este că, în cele din urmă, ajung să adauge diverse persoane în listă, prieteni care-i cunosc, care știu cine sunt în viața de zi cu zi, cu care au făcut poze împreună. Apoi te trezești tăguit în diverse albume, filmări, oameni pe care nu i-ai întâlnit niciodată vorbind despre tine și dându-și cu părerea despre cum îți stă părul sau cine era lângă tine în fotografie și în ce împrejurări.

O altă metodă este cea a spamului. Aici nu mă refer la spam ca emailuri comerciale nesolicitate ci la un altfel de spam. Este vorba despre tragerile cu alice. Zeci, sute de postări zilnic din toate domeniile, inclusiv lucruri care nu te interesează în mod real. Ce se câștigă prin asta? Nimeni nu va putea face un profil real urmărind o astfel de persoană, mai ales dacă cel care recurge la o astfel de strategie știe cum poate fi verificată o distribuție medie și cum o poate evita, producând un zgomot cât mai alb cu putință. În realitate însă, nu cunosc oameni care să poată evita o analiză statistică serioasă făcută de către un cunoscător. Ce se pierde? Cel mai probabil prietenii vor ajunge să vă ignore destul de repede considerând că nu merită să vă asculte pălăvrăgeala despre vrute și nevrute.

O a treia posibilitate este de a sta high-profile, la vedere. Este ceea ce am ales eu să fac. Tot ceea ce vreau să se știe, fac public din proprie inițiativă. Ceea ce nu vreau să se știe, nu-i spun nici fratelui meu și cum nu am obiceiul să vorbesc în somn, probabil că nici nu va afla nimeni niciodată. Unul dintre avantajele majore este că atunci când cineva decide să inventeze o poveste anume despre tine, povestea lui va fi singulară și, evident, necredibilă. Tot ceea ce este real în cazul unei persoane care stă la vedere poate fi verificat din mai multe surse. Descoperirile „senzaționale” cu sursă unică sunt cel mai probabil minciuni. Pentru a alege o astfel de abordare însă, trebuie să nu poți fi șantajat în nici un fel. Iar neșantajabil poate fi doar cel care are inimă curată sau cel care este decis să-și elimine toți adversarii. Nu vă spun din care categorie fac eu parte pentru că nu vreau să vă sperii. Dar mai bine să trecem mai departe.

Există oameni care consideră că dacă nu sunt conectați la rețele sociale își păstrează intimitatea. Asta în timp ce plătesc cu cardul la magazin sau au carduri de fidelizare la altele. În timp ce intră în supermarketuri pline de camere de luat vederi și folosesc telefonia mobilă sau pe cea fixă. Pentru cei care acest lucru vine ca un șoc, le spun că în mod oficial, toate convorbirile telefonice se păstrează înregistrate pentru o perioadă de minim trei luni că așa spune legea. Vă rog să observați cuvântul „minim”. Și asta fără să pomenim măcar de ascultarea și de înregistrările ambientale.

Problema intimității se reduce în cele din urmă la o problemă de paranoia. Nu mă refer la boală ci pur și simplu la comportament deși abordat zi de zi se poate transforma și în boală. În ziua de azi nimeni nu are un nivel acceptabil de intimitate, indiferent dacă este online sau nu. Celor care văd calculatoarele ca sursa tuturor răutăților le pot spune că intimitatea a fost compromisă la țară cu mult înainte de a apărea calculatoarele când fiecare știa ce a făcut tot satul și cu cine și de câte ori și multe altele. Un om despre care nu știa nimeni nimic ridica mai multe semne de întrebare decât cel care mai schimba câte o vorbă cu vecinii și se mai lăuda cu ce are prin casă. La fel este și acum. Cei care ridică suspiciuni sunt cei care încearcă să nu spună mai nimic despre ei.

Totuși, când spun că nu avem intimitate nu înseamnă că ar fi bine să ne complacem în această stare de fapt. Este foarte adevărat că în ziua de azi corelarea datelor este foarte simplă atâta vreme cât ai mașini de calcul suficient de puternice și saci întregi de date. Mă rog, este simplă pentru cine știe pentru că acesta este un ingredient neaparat necesar, mintea care pricepe. Deocamdată guvernul are angajați suficient de mulți oameni ajunși cu pile și relații și lipsă de pricepere în locurile respective, încât să nu reușească să le pună cap la cap nici în zeci de mii de ani. O dovadă clară este ultimul recensământ unde numai numărul de la pantofi nu l-au cerut. Dar să nu deviem.

Spuneam că nu e cazul să ne complacem în această invazie a intimității. Intimitatea nu ține de o anumită tehnologie care se aplică și care rezolvă în mod magic totul. Intimitatea este o stare de spirit și ține de educație. Da, ține inclusiv de cei șapte ani de acasă. Degeaba nu postezi pe Internet dacă te lauzi în gura mare colegilor de birou cu ce ai mâncat dimineață sau cu ce ai făcut aseară. Nu postezi tu, o va face altul care te-a auzit. Poate o va face chiar mai înflorat și mai picant decât ai spus-o tu într-o postare pe un blog în dorința de a frapa și a obține mai mult trafic sau notorietate.

Intimitatea atât pe Internet cât și în viața de zi cu zi este complet contrară atitudinii de „țață”. Intimitatea presupune Domni și Doamne care o construiesc împreună neacceptând niciodată în cercul lor intim pe altcineva decât tot Doamne și Domni. Intimitatea presupune rufe care se spală în familie și nici măcar nu se pomenește de ele vreodată în public. Intimitatea presupune recâștigarea respectului față de ceilalți și față de sine și redobândirea „rușinii” pe care atât de des suntem îndemnați să o lăsăm deoparte. Intimitatea este contrară senzaționalului. Atâta vreme cât consumăm senzațional, ne transformăm în senzațional și renunțăm la intimitate indiferent dacă o facem pe Internet sau în altă parte.