Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

"Frenosul" este atmosfera protectoare a sufletului care, daca nu o intaresti cu practica cuvintelor bune, poate crepa, se poate fisura, ceea ce se numeste "Schizo". Asa se ajunge la o stare de schizo-frenos....
Comunitatea, respectiv comuniunea in duh a comunitatilor, adica poporul, este format din oameni. Pentru ca legatura este intrinseca intre oameni si popor cele doua trebuiesc tratate impreuna. Adica, pentru ca Apostolul Pavel spunea: " credinta vine din auzire", starea buna a oamenilor, si inductiv si a neamului, se poate imbunatati prin cuvant bun.
Aici este intelepciunea, sa intelegi ca nu este o problema personala/privata credinta, precum afirma si mediatizeaza "trendul cultural" actual, sadit de altii, ci este o datorie crestina aceea de a propovadui cuvantul bun. In toate formele sale. Nu este de ajuns a crede si a faptui in taina, atata vreme cat locuim in comunitate si nu in pustie, ci este necesar sa ne incredintam unii pe altii si sa ne intarim prin cuvinte bune. Spune in incheierea Apocalipsei Sfantul Apostol Ioan: " cine aude chemarea " vino" sa spuna la randu-i: " vino!".
Batranii nostri au trait comunitar si au aclamat la nivelul comunitatii lucrurile bune si nu s-au indeletnicit cu "chipurile rautatii"(stirile de ora cinci si altele asemenea). Astfel poporul ca produs unitar si emergenta a comunitatilor binecuviincioase a capatat un mers armonios, singurul care ne-a dat putere, identitate si coeziune ca sa putem sa (pe)trecem prin vremuri si pe sub multe stapaniri de imperii si sa ramanem totusi "independenti"(sufleteste).
Pentru ca actualii copii ai neamului sa isi recapete increderea si puterea au nevoie de generalizarea si consecventa cuvintelor bune in viata lor cotidiana pentru a se reconstiui pe sine in destinul care il au in drumul catre rai. Si aici, in acest punct, scaparea vine prin generatia mai varstnica, aparent neputincioasa, insa purtatoare a unei bogatii inestimabile. Toti cei varstnici care mai sunt inca aici sigur au in sine amintirea sigurantei, statorniciei si increderii parintilor lor care traiau in randuiala cuvantului bun. Ei pot sa aduca inaintea mintii (sa-si aduca a-minte) acel model de raportare la realitate. Acel model mental constituie un vehicol care pentru a functiona are nevoie de combustibil. De unde il luam?
Pai, daca ne uitam la oamenii care in parte au pierdut starea de pace si asezare si incredere launtrica, si la poporul care, unit macar odata pe an, are putere ne dam seama ca, desi luati personal sunt neputinciosi, impreuna apare de undeva o putere. De unde vine? Din arborele genealogic, din seva strabunilor care se roaga pentru noi dn cer. Puterea aceasta este Cuvantul Bun, Hristos.
Deci, pentru a ne re-lega (re-ligia) la putere, si in parte precum in intreg, in viata noastra de zi cu zi avem.nevoie de Dumnezeu. El este pricina acestei minuni a poporului care, desi este compus din persoane debusolate, impreuna isi regaseste puterea identitara.
Va sa zica, cei care au in memorie tihna batranilor si modelul credintei, chiar daca in tineretile lor au fost "liberi cugetatori" au acum prilejul, in ceasul raduit lor, de a se ruga, mai ales ca au mai mult timp decat cei care merg zilnic la lucru.
Desigur ca aceasta obisnuinta a lucrului bun, adapata din credinta in Hristos, se cuvine a fi antrenata prin practica zilnica de catre fiecare dintre noi.
Ganditi zilnic cate un lucru bun si trageti pe calendar o linie verticala in dreptul zilei in curs, iar apoi impartasiti gandul bun unei alte persoane si trageti apoi si o linie orizontala peste cea verticala.
Astfel in fiecare zi saditi cate o cruce si veti vedea minunea