Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Era o seara ...

Era o seară de Craciun
O seară minunată
Când Domnul nostru Bun
În lume se arată.

El vine bucuros
Să lumineze calea
Creştinilor ce azi
Ades îşi pierd crezarea.

Se naşte şi Se-nalţă
La Tatăl Său ceresc
Ca să deschidă ochii
Celor fără de văz.

Îl naşte o Fecioară
Cu suflet luminat
Ce nu-şi dorea mai mult
Decât un simplu pat.

Dar omul fără milă
Nici asta nu-i dădea
Neştiind că fără vină
Mesia se năştea.

Cu faţa aplecată
Şi cu un gând pios
Să-L lăudăm pe Domnul
Şi pe Iisus Hristos.

Să-i fim noi iarăşi fii
Căci Domnul s-a jertfit
Pentru –a-L uni pe Tatăl,
Cu fiul rătăcit.

Veniţi creştini cu toţii
Pe Domnul să-L rugăm
Să ne primeasca-n ceruri,
Ca să-I slujim mereu.

Chindriş Anca

Marturisesc ca nici eu nu descifrez toate cuvintele. Voi incerca sa le transcriu cat de curand. Multumesc!

Doamne, strigat-am

In ceas de ispitã
Când norii s-adunã
Un clopot nebun se zbate acum
Şi bate, şi bate în inima mea mai tare.

Frica durerii mã-nconjurã strâns
Şi gândul mã duce la negru,e greu!
Şi lupta se duce ca-ntr-un vârtej de ape
Când Voia Lui nu e aici.

Iubirea seraficã, îmi zice o voce,
Nu-ncape în tine, eşti prea pãcãtos,
"La Mine veniţi cei osteniţi..."
Dar gem, Pãrinte, cãci nimic nu am!

Nici fapte, nici grai,
Tânjesc dupã IUBIREA TA!

Doamne ajuta!

http://mirelasova.over-blog.com/article-re-capitulare-de-mirela-sova-983...

Cred ca sunt printre ultimii participanti, dar abia acum am aflat de concurs!

http://elenachesov.blogspot.com/2012/01/sfarsitul.html

Sfârșituri

Strigăte de oameni chinuiți,
Ură cum nu vezi nici prin vise!
Iisus vine iarăsi pe pământ,
Îndeplinind cele de Domnul cândva scrise.

Oameni ce se manânca între dânșii
Sau îți bat joc de ei și de iubire;
Păcate ce-s luate ca model
Și uitând a sfinților cinstire.

Fiara dur domnește pe pământ,
Și s-a dus vopseaua din icoane…
Doar câțiva oameni sărăciți,
Și-amintesc de-a Domnului chemare.

Va multumesc pentru organizarea acestui concurs!
Sper sa vizitati linkul
http://elenachesov.blogspot.com/2012/01/ruga-eroilor.html
Mult succes tuturor participantilor!

Multumire

Maica Preacurata,
Regina peste toate,
Comoara neintinata,
Data-i peste poate
Ce sufletu-mi nimicnic
Orbeste ti-a cerut,
Iar tu nu mi-ai uitat nimic
Din ceea ce-am vrut.

Cortegiu lin de fluturi
Si raze te-nconjoara,
Iar ingerii cu cornuri
Serafic te-mpresoara.

Tu pan-la noi cobori
Si-n suflete patrunzi
Purtata-ncet pe nori
Si-n soapta-l luminezi.

Doamne ajuta!

Nasterea Lui
Andreea Stanca
În zări se auzea mărirea
Suav, al îngerilor cânt
Căci azi s-a zămislit sclipirea
Şi bucuria pe pământ.

Din Maică Sfântă, Preacurată,
Un prunc Dumnezeiesc născut
Îşi gângureşte taina toată
Spre-a magilor nemaivăzut.

Aceştia când îl auziră
Îi oferiră darul lor
Şi cu smerenie se plecară,
Doinindu-i lui în cor.

Pruncul Sfânt se legăna
În scaun de lacrimi şi slăviri
Şi aştepta ca lumea sa
Să vadă-a stelei licăriri.

De-atunci cerescul împărat
Este a tot biruitor.
S-a jertfit şi a scăpat
Suflarea de ispititor.

Tu pământ
Tu pământ, tu pămănt,
Îţi suntem datori,
Pentru sfinţii mărturisitori.

Pământul de la Sf.Sava din Buzău,
Ne alungă de tot ce-i rau,
Pământul din Cripta de la Niculiţel,
Ne face curaţi precum un miel.

Tu pământ, tu pământ,
Îţi suntem datori,
Pentru sfinţii mărturisitori.

Pe Epictet şi Astion tu i-ai cunoscut
Iar ţie sfinţii ţi-au plăcut
La malul Dunării tu i-ai văzut
Privind minunile care s-au petrecut.

Tu eşti vrednic mărturisitor,
Pentru neam şi întregul popor.
La câte martiraje ai fost necuvântător,
Mărire ţie căci îţi este dor.

Îţi este dor de
oameni vrednici de-al lor nume
creştini în cuget si-n simţiri
propovăduitori ai Lui în lume
veşnic nemuritori.

Tu pământ, tu pământ,
Îţi suntem datori,
Pentru sfinţii mărturisitori.

Pământul martirilor din închisori
Ne-a dăruit adevărate comori
În urmele Sf.Andrei Apostolul,
Ne-am gasit în sfârşit rostul.

Tu pământ, tu pământ,
Îţi suntem datori,
Pentru sfinţii mărturisitori.

Învaţă-mă Doamne

Învaţă-mă Doamne să semăn iubirea,
Să-mi îmbrac faptele cu roua de pe flori,
Chemare la Tine să-mi fie menirea,
Mântuirea-mi fie a vieţii mele zori.

Învaţă-mă Doamne să ocolesc păcatul,
Presară-mi în suflet puterea de-a ierta.
Te rog Doamne luminează-mi cugetatul
Cu umilinţă crucea să învăţ purta.

Învaţă-mă Doamne ce averi să adun
La judecata Ta să-mi fie de folos,
Fiinţa mea cu cine-n taină s-o cunun
Să pot sluji întotdeauna Lui Hristos.

Învaţă-mă Doamne voia ta să împlinesc
Sălăşluind în post cu rugăciune.
Pe toată lumea şi duşmanii să-i iubesc
Chiar dacă ei mă vor urâ pe mine.

Învaţă-mă Doamne să-mi merit destinul,
Să recunosc păcatul ce l-am făptuit,
Dumnezeule bun uşurează-mi chinul,
Ţie Doamne Sfinte mult am mai greşit.

Învaţă-mă Doamne să stau la dreapta Ta
Chezaş lucrării tale Sfântă şi Divină.
Treimea să o laud şi s-o pot cânta,
Să veşnicesc cu sfinţii pururi în lumină,

C. I. Sărata

Mentionez ca nu am blog si nici nu am mai postat poezii pe internet si nici nu am publicat pana acum.

Poezie scrisa de Mihaela Lacatus (comentariu lasat la mesajul de promovare a concursului dvs pe blogul
http://raducopil.ascorcluj.ro/2012/01/18/concurs-de-poezie-ortodoxa/)
January 29th, 2012 at 10:18 pm edit

PE CORZILE LIRISMULUI

Mă-ntorc la
Anemicile silabe…
Mă-ntorc între sânii perfecţi ai sacrului…
Mă simt în această misterioasă ecuaţie
Doar un instrument
Înjunghiat de cuvânt…
caci prin
prin branhiile -mi
de pânză nepictată
imi alearga
Un tempo…
O spovedanie…
O identitate…

PS. Chiar daca nu poate fi inscrisa in concurs fiindca nu are rima, m-am gandit totusi sa vi-o trimit!

Am postat o poezie pe
creştinortodox.ro/colaboratori/dorina-stoica unde public de câţiva ani poezii şi articole ortodoxe. Poezia postată pentru concurs sper să apară mâine pe site. Am scris şi lincul pe care l-aţi indicat, să vedem dacă îl va accepta administatorul. Puteţi alege oricare dintre poeziile postate. Multe dintre ele sunt publicate în volum dar mai sunt şi nepublicate.

Eminescian

Azi nimicul mã încearcã
Când privind în largul lumii,
Eu vãzui o floare micã:
A pãmântului ofrandã

E frumoasã ! spune unul,
Zi de zi ea mã desfatã,
Nu ştiu cum sã-i spun pe nume ,
Dar într-însa are viaţã .

Şi-apoi omule, viaţa ,
Tu doreşti sã ţi-o explic?
Eu le-oi încerca pe toate
Şi din toate câte-un pic.

Nu-nţeleg de ce-¬ţi baţi capul
Cu filosofii, ce fleac!
Dã pânã la fund paharul
Şi-i vedea cã –ţi e pe plac!

Eu nu-nţelesei nimicã,
Din a omului poveste:
Ori cã viaţa e plãcere ,
Şi-aţi plãcea e ca un fleac;

Sau cã viaţa e nimicã
Cum am zice noi, un ac,
Rătăcit printre noianuri
De lucruri care ne plac.

Iatã cum, de zãpãcealã ,
Plec îngândurat, dar sus,
În oglinda cea cereascã ,
Vãd un semn: de la Iisus?

Vãd cum luna-ncet rãsare,
Ca un nimb pe-al lumii vãl
Şi de sus gândeşte blândã ,
La- drumeţului -ntrebãri

Printre genele-i senine ,
Descreţind al frunţii bold,
Din suspine naşte stele,
În candelele de glod.

Acum gândul mi se suie
La Cuvântul ce în Sine,
Toate le chiverniseşte,
Le desparte şi le-adunã …

Şi uitai de floare micã
Care- acum se risipeşte,
Cã la rãdãcinã are
Doar a lumii grea poveste.

“Iubite-voi pre tine Doamne”

Iubite-voi pre tine Doamne
Slăvitam pururea cu pocăinţă
Căci puterea-ţi etern nu doarme
Mărit-am pe tine şi a ta credinţă

Pe trişti,astăzi tu mult ai veselit
Şi la bolnavi ,nădufu mare alungi
Leproşii cei buboşi cu milă ai curaţit
Ascultă-mi mie Doamne arzatoare rugi

Ce ţi le strig cu glasu-mi dispera
Iubite-voi pre tine Doamne
Iubite-voi mândru şi neîncetat
Nu ca şi fariseii,ce au pus piroane

În mâinile bunului tău fiu Iisus
Iubite-voi pre tine Doamne
Căci pururea, pretutinde de Sus
Vegheata-mi paşii în clipe nocturne

Ce m-au umbrit şi m-au infricoşat
Iubite-voi iarăşi pre tine Doamne
Căci in lupta împotriva de păcat
Şi departe de dogme profane

M-au ridicat atunci când greu o fost
Închin aminşi doamne te slăvesc
Căci tu rămâi veşnic al nost
Duh mare,Împărat ceresc

Pocainţă

Pe cine azi jeluieşti
frate uragane,
chipul meu din lumea care
cântul şi-l adoarme?

Pe cine plângi cu răsfir
la ceas vechi de seară?
Chipu-mi risipit în vorbe
cântul şi-l doboară.

De Cine m-ai despărţit
foarfec viu de larmă?
Tot ce n-am ştiut iubi
trupul mi-l răstoarnă

şi mi-l lasă încondeiat
cu poveri nespuse
în prezenţa vârstei tandre
şi nicicând apuse.

Se roteşte-o roată mare
dalbe minereuri
şi miroase-adânc a mare
căzută din ceruri.

Doru’n Sus mi se apleacă
într-un stol de gânduri
să întoarcă-n paradis
toţi oamenii singuri.

Pe cine alini acum
Clopot de demult?
Doamne, iar in preajma Ta
Pacea o ascult…

Împărtăşesc cu pământul
rugămintea-mi lungă
lacrimile de-mpăcare
până-n zori s-ajungă.

CRUCEA

Adunaţi lângă focul ce în vatră trosneşte
Stau bătrânii deolaltă cu priviri de copii
Şi ascultă de-un altul ce sfătos glăsuieşte
Despre om şi... neantul de-unde acesta veni.

Îi e vorba uşoară şi te-aruncă-n visare...
Are glasul duios şi puţin răguşit;
N-am să uit niciodată! Ce priviri arzatoare!
Ce vorbe-nţelepte la sfârşit a rostit !

,, Din mister a venit şi-n mister se va duce;
Şi-ntre acestea, pe umeri, omul poartă o cruce!
Mai uşoară, mai grea, n-o alege! Se spune...
Că-nainte de-a fi, Domnu-n spate i-o pune.

Huzureşti, e uşoară! De te chinui, e grea!
Nu ai cum să o lepezi... din mister vii cu ea!
Ti se ia doar atunci, când trudit, la răscruce,
C-un oftat resemnat... spre mister te vei duce! "

Nu căuta.....

Nu căuta prietene zadarnic
În praful si noroiul de pe drum
Cărarea tăinuită ce te poartă
Spre mult dorite alte lumi!

Nu căuta în zgomotul mulţimii
S-auzi cuvântul despre Adevăr
Căci despre el vorbesc şi florile, copacii
Şi mai presus de toate ,inima!

Nu căuta în visuri, bogăţii, nădejdi deşarte
O bucurie ce nu poate rezista
Trăieşte clipa, acţionează
Şi fii fericit prin ea!

Nu căuta zadarnic Adevărul
În praful cartilor din biblioteci
Căci el există-n tot şi toate
Trăieşte-I viu chiar dacă tu nu-l vezi!

Ci cauta mai bine,
Ca să priveşti spre Sine ,
Si să asculţi acolo în tacere
Cuvinte pline de putere!

Ci caută să mulţumeşti,
Că ti-a fost dat ca sa traiesti
Că poţi iubi,cânta,spera
Că oamenii poţi invăţa!

Învierea

Bucurie-i pe pământ,
Este gol sfântul mormânt,
Iisus cel adevărat
Sus la cer s-a ridicat.

Cântaţi şi vă veseliţi
Toţi aceea ce-l iubiţi,
Sfatul ca să i-L urmaţi
Crezu-n Domnul să păstraţi.

Cântă-n aer ciocârlii
A-nvierii liturghii,
Păsări mii prin rămurele
Se înveselesc şi ele.

Sufletul e mai curat
Domnul fie lăudat,
Vorba Lui cea înţeleaptă
Ne ţine pe calea dreaptă.

Fii şi tu mai bun creştine
Cu omul de lângă tine,
Când îl vezi că-n păcat pică,
Fii alături şi-l ridică.

În viaţă avem de toate,
Domnul ne-a dat libertate
De vom birui păcatul
Casă ne va fi înaltul.

Să trecem peste nevoi,
Doamne fii mereu cu noi.
Fereşte-ne de ispită,
Scapă-ne doamne de frică.

Noaptea e de Înviere,
Învinsă-i orice durere!
Dăm frâu liber bucuriei
Întru slava veşniciei.

Noi l-am ucis pe Domnul

Săraci suntem de-acum
Noi l-am ucis pe Domnul
Păcat mai mare nu-i să ne strivească
Am fost şi noi acolo la piaţa mincinoasă
Nimic în lume nu-i mai crud ca omul.

Să-si duca crucea am strigat,
Cu ramura de spini pe cap
Şi-am huiduit şi l-am hulit
Pe Omul cel desăvârşit,
Păcatul ne-a mânat!

El ne-a privit cu ochii lui
Senini c-albastrul cerului
Nu crucea i se părea grea
Ce ura ce-l înconjura
Mulţimea ce-n păcat cădea.

Mulţimea ce l-a judecat,
Mulţimea ce l-a condamnat
Am fost acolo, tu şi eu,
L-am întristat pe Dumnezeu
Când Fiului i-am fost călăi.

Dar Dumnezeu adevărat
Puterea Lui ne-a arătat
Şi pe Iisus l-a înviat.
Ne-a lăsat loc să ne căim
Atâta vreme cât trăim.

Acum e-naltul cerului
Şi stă la dreapta Tatălui
Şi răbdător stă şi ne-aşteapta,
Pe toţi la dreapta judecată
Sperând că tot ce-i rău se-ndreaptă.

Toţi cei ce merg pe al său drum,
Creştini de ieri şi de acum,
Ajunge-or la dulceaţa pâinii
Prin forţa vie a rugăciunii,
Tovarăş de-l aleg de drum.

Răbdat-ai chinuri şi durere
Pentru a noastra Înviere,
Scuipat ai fost şi umilit,
Ne iartă Doamne, ne-am trezit,
Să Te urmăm, ne dă putere!

La ceasul Învierii

Pierdut-am clipa ca să fim mai buni,
În suflet doamne-adune mângâiere,
La ceasul tău cel sfânt de înviere
Spre Tine înălţa-vom rugăciuni.

Ne-am amăgit pornind pe căi deşarte,
De sfatul din scripturi noi am uitat,
Cu cât mai multe trepte am urcat
De tine doamne am rămas departe.

Pe drum nu mergem singuri , ce cu tine,
Cu tine-am vrea mereu să ţinem pasul,
Mândria însă doamne ni-e vrăjmaşul
Mult mai uşor faci rău decât să faci un bine.

Să-ţi pui în saci mereu, fără măsură
Să furi ştiind din pâinea celorlalţi,
Mereu doar pe durere să te-nalţi
Să nu fii om, ce doar o creatură!

Degeaba uşa raiului râvnim,
Cei ce-au ales credinţa sunt cei fără păcate
Ei vor urca la cer, ajunge-vor departe
În timp ce noi în iad va fi să pătimim.

Ne-ai dat un drum şi cale de-a alege,
Găsi-vom să fim vrednici sau orbi vom fi mereu?
Vom şti să despărţim noi binele de rău,
Ce am stricat putea-vom oare drege?

E viaţa noastră o lungă căutare
Durerea ta din suflet e singura lumină,
O vom alege oare sau ne-o părea străină,
La ceasul Învierii vom fi l-a ta strigare?

Noaptea de-nviere

În aşteptarea Lui e floare albă gândul
La clipa învierii dintre morţi
Se umple de lumină tot pământul
Speranţa o simţim în suflet toţi.
Cădem în noi , ne curăţăm de rele,
Ne primenim să fim cât mai curaţi,
Prin jertfa ta vom fi neînfricati
Pe drumul vieţii cum Glasul Tău ne-o cere.
Aproape, mai aproape, de Tine ne vom strânge
Şi vom lua lumină din lumină
Cu inima de dragoste iar plină
Nu vom avea motive de-a ne plânge.
Iisuse, când la cer ne vei chema
Noi demni vrem toţi să fim de Slava Ta.

În noaptea ta cea plină de lumină

În noaptea Ta cea plină de lumină
Alături iar vom fi la clipa învierii,
Cuvântul Tău precum dulceaţa mierii
Îl vom lăsa spre noi curat să vina.
Vom fi acolo să aşteptăm minunea,
Alături să ne fii pe-al vieţii noastre drum,
Vom duce şi noi crucea şi vom simţi durerea
Şi vom pricepe poate adevăru-acum.
Ne ţine doamne-aproape, suntem ai tăi copii,
Iubeşte-ne, cărarea Ta ne-arată
Învaţă-ne cum se traieşte fără de pată
Alăturea de noi chiar de-om greşi să fii.
Greşeli vom îndrepta cu multă bucurie,
Şi vom trudi mereu să fim asemeni Ţie.

Prefă-ne Doamne sufletul în cântec

Prefă-ne Doamne sufletul în cântec,
La tine să se-nalţe-n ceruri sus,
Atâtea întrebări tot căutând răspuns
La Tine le-om urca de rele să ne vindeci.
Prefă-ne doamne-n păsări să zburăm,
Să degustăm şi noi cum e înaltul,
Să fim uşori vom lăsa-vom jos păcatul
În faţa ta curati sa ne plecam.
Să ne priveşti cu drag ca şi un tată,
Cu glasul blând ca să ne dojeneşti,
Ca să uităm păcatele lumeşti
Şi să urcăm în lumea ta curată.
În pâine sufletul să ni-l prefaci
Şi pune-ne pe masă la oamenii săraci.

Floriile

În satul cel cu flori e sărbătoare,
E bucurie mare-n orice casă
Pe masa e carafa pântecoasă
Miresme ies grăbite din cuptoare.

Iisus ca-n vremuri de demult revine,
Şi sufletul ne umple de speranţă,
În ceruri ne vrem sus, eternă cutezanţă,
Prin jertfa Lui iertarea noastră vine.

În satul cel cu flori stau sălcii azi la porţi
Pe ram sunt lacrimi de-aur ce strălucesc în soare,
E sufletul curat ca-n zi de sărbătoare

Se simte duhul sfânt cum intră în noi toţi.
Se-ntoarce iarăşi domnul, ieşiţi-i înainte,
Curaţi să fiţi în suflet cum sunteţi pe veşminte.

Floriile

Se-ntoarce Domnul, se umplu pomi de floare
Bătrâna salcă îşi umflă mâţişorii
Se-ntorc din departare călătorii,
Senine bolţi să umple de cântare.
Sub descreţite frunţi se luminează chipuri,
E sufletul de-acum numai o rugă,
Se-ntoarce Domnul, ieşiti cu toţii-n fugă
Lăsaţi în urmă părdalnice nimicuri.
El vine să ne umple de lumină,
În sufletul uscat adânc sa sape
Să samene iubirea de aproape,
De ne-om căi să ierte orice vină.
Se-ntoarce Domnul plin de lumină iară
Pe toţi să ne salveze ales-a ca să moară.

CRĂCIUN

fiinţa ta ascunde-un Betleem
în care aşteaptă Pruncul
să se nască—
nu Îl goni
din sufletu-ţi rebel:
Pruncul e sfânt,
născarea Lui e Taină…

ÎNVIERE

Dă-mi aminte-n Noaptea Crucii
Spiritul Corban să-Ţi dau…
“Dar din dar”- aşa ne spune
Dorul dragostei de cer…

INVIERE

Trec prin Noapte
Ca pe-un pod din lemn de cruce
Dinspre dor
Spre împlinire
Din uitare-n amintirea
Cântului născării-n Taină
A Luminii din Lumină…

ÎNVIERE

Nod e a-Nvierii noapte
De aducere aminte
Orizont
Ce leagă
Dorul de Lumină
Cu Lumina…

PSALM

Trecând păgân prin clipă
Te iubeam…

Mai ştii?
Îţi promiteam, învăluit în şoapte,
c-am să mă dau pe mine însumi Ţie…
că mut am să îndur amarul…
şi ochii mei privind vor fi spre Tine…

Dar urletul
îmi scapă prin retină
spărgând vederea, firavă lumină,

şi am aflat
că nu îmi aparţin—
cum pot să-Ţi dau ce n-am?…
cum să-Ţi promit?---

Şi-apoi să Te iubesc cum aş putea
Întâi de nu era iubirea Ta?…

PSALM

Mai ştii?- Mi-ai spus cândva:
“Mi-e sete!”
Dar n-am avut să-Ţi dau să bei
Decât fierturi de iarbă amară…

Tu ai băut şi mi-ai plătit
Cu sânge pur din Miel de lapte
Spre-a fi ce-am fost
La început…

NOSTALGIE

şi aştept născarea sacră să-mi aducă
un dram de viaţă-n olul de pământ
să-mi amintească noaptea ispăşirii,
Copile, când Tu singur ai plătit…

Menţiune: Câteva dintre elevele mele, precum şi unul dintre elevii mei încearcă să îşi descopere talanţii. Astfel că mi-am dorit să le/îl înscriu şi pe ele/el la acest concurs, considerând că e de datoria mea să le/îl încurajez atât să meargă pe drumul bun, cât şi să preţuiască literatura.

RUGĂCIUNE

CRISTINA ARDELEAN, CLASA A VII-A

Când noaptea s-a lăsat deja
Eu intru-n cămăruţa mea
Şi fac o plecăciune-ncet
Rugându-l pe Iisus să-mi fie
Aproape-n vis, aproape fie!

Şi mâinile în semnul crucii
Le-mpreunez, cum m-a-nvăţat
Demult, în frageda pruncie,
Bunica - ce-mi veghează mie
Somnul profund şi plin de vise...

Privirea-ntoarsă către cer
Şopteşte-o rugă pentru mine
Ca să nu uit... ca să păstrez
Ce-i drept în mine

O altă rugă-ncet rostesc
Pentru părinţi şi pentru fraţi,
Mi-i las în grija Lui pe toţi
Doar El le poate avea de grijă...

GÂND

ALEXANDRA PĂIUŞAN, CLASA A VII-A

Motto: "Comoara sufletului şi a minţii / E să iubeşti pentru a putea ierta"

Doamne, fii alături de mine!
Ajută-mă să înţeleg ce e bine!
Mereu eşti bun, mare mereu
Că-mi pui în inimă iertare,
Lumină-mi pui spre cumpătare...

Îmi amintesc de seara aceea
El a intrat încet pe poartă
Şi mi-a vorbit...

Ce vorbe aspre mi-a spus atunci
Dar curăţată de-ngâmfare
Şi de orgolii-n van
Am plâns...

Am plâns cu ochii cei adânci
Şi gândul bun l-am şters de praf
Şi de uitare
Şi-am zâmbit: Iisus de mine-avea habar...

POEM

LENUŢA ORDACE, CLASA A VII-A

Sunt mică-n lume şi-n faţa Ta,
Dar îndrăznesc a te ruga
Să-mi dai un gând din gândul tău
Spre-a fi cuminte mereu...

Căci Tu ai spus: "Lăsaţi copiii..."
De aceea vin, de aceea-ţi cer
Să-i porţi de grijă mamei mele
Şi tatălui, că-mi este drag...

Pe frăţiori să mi adormi
Cu glasul blând pe care-l ştiu
Mi-s dragi şi ei şi e târziu
Eu nu mai pot să le vorbesc...

Te rog să-mi dai înţelpciune,
Să nu te uit, să nu te cert,
Că uneori mi-e greu pe drumul
Acesta - plin de amăgiri...

AMINTIRE

IASMINA ADOMNICĂI, CLASA A VII-A

El s-a născut în ieslea rece
Şi a trăit doar pentru noi
De aceea îngerii cântară
Despre Hristos - Mântuitor....

În lume pace a adus
Celor ce cred, celor ce vor
Să îşi clădească viaţa-ntreagă
Cu bucuria lui Hristos....

BRADULE, CETINĂ SFÂNTĂ

ADRIAN ARDELEAN, CLASA A VII-A

Bradule, cetină sfântă,
Tu eşti viaţă, tu eşti dor
În plină iarnă viscolindă
Tu eşti pomului lui Hristos!

Bradule, plin de podoabă,
Tu-mi stai drept în drum, în casă
Şi-mi eşti verde, flori de gheaţă
Te hrănesc cu pură apă...

SUFLET PIERDUT

Ce sa-i spun?, cui sa-i spun?
Ca ma doare sufletul,
Ca mi-e sufletul amar,
De atat-asteptare-n zadar.

As vrea sa zbor stingher,
Cu gandul indreptat spre cer,
La Domnul meu sa-I spun
Durerea ce ma-ncearca acum.

O, dulce minune, te astept sa vii
Sa faci asa cum numai tu stii,
Sa dispara durerea cea grea,
A pacatului in urma mea.

Tie Imparate ceresc,
Cum as putea sa-Ti multumesc,
Pentru binecuvantarea Ta
Ce-o reversi pururea.

Inchinare Iti aduc smerit
Pentru binele oferit,
Si Te rog neincetat asa:
Sa nu ma lasi in ispita grea!

Imparate al tuturor,
Trimite-mi Tu in ajutor,
Pe Duhul Sfant sa locuiasca,
In pestera-mi cea talhareasca;
Sa-si faca locas in ea,
Luminand-o pururea.

CAUTARE

Te caut Doamne in ceasul tihnit al inserarii,
Ma tem ca n-auzi durerea chemarii,
Stau si privesc in unghere ascunse
O umbra ce cu noaptea patrunse.

Astept cu mirare a cerului lumina,
Cum imbraca totul in tihna
Si cred ca e dorul ascuns in iubire,
Pentru a mea nadejde in vesnicie.

Te caut Doamne in cantarea cea lina,
Lumina lina, din suflet senina
Si ard de dorinta de nemurire,
Astazi cand totul devine iubire.

Ma-nalt Doamne iarasi spre Tine,
Si ma hranesc din dumnezeire
Si cred cu tarie in al Tau ajutor,
Coboara peste mine Duhul Mangaietor.

SFANTUL IOAN BOTEZATORUL
Cine oare in Iordan,
A botezat atata neam
Dar si ceva mai pretios
Pe Domnul Nostru Hristos?

Cine-a fost decapitat,
De catre Irod imparat?
Cel cea botezat pamantul
Se numea Ioan Preasfantul

Întrebări... fără răspunsuri

Târziu în noapte, murmur lexeme fără noimă
Şi privesc bolta cerească şi îmi curge-o lacrimă…
Simt o greutate asupra spiritului meu,
O apăsare precum ştrangul Lui Dumnezeu.
Sufletul meu plânge într-o surdă disperare,
Şi numai El cunoaşte, a mea întristare!
De ce lăuntrul lumii este gol?
De ce n-aude chemarea-nspre Mântuitor?
De ce se lasă parcă hipnotizată,
De irisul obscur al nopţii-ntunecată?
Nu reuşesc să înţeleg plăcerea păcătoasă,
Pictată cu o vagă nuanţă cerneloasă.
Dar cu toate acestea, sufletul meu speră,
Că într-o zi de pace, acea ispită mizeră,
Se va pierde, va deveni o escondidă,
Iar această lume, va fi din nou lucidă.
Dar când se va înfăptui acest miracol?
Va trece oare lumea, de tot ce-i numit obstacol?

Particip la concursul de poezie ortodoxa.

CANTEC STRAMT

Se subţie zarea…
Nestatornic dor...
Stupi de maci mi-e Calea
Printre stânci de zbor.

Se’nalţă fuioare
De Lumină pline,
Insă veşted ceru-mi
Cade-ntre ruine.

Caut să mă descalţ
De-adormirea deasă,
Suflet viu să fiu
Când Iţi intru-n Casă.

Se subţie zarea...
Nestatornic dor...
Cântec strâmt mă toarce
Al Tău cald fuior.

RUGACIUNE PENTRU NENASCUTI

Lasă-mi Doamne pruncu-n mine
Să colinde pentru Tine.
Lasă-l Doamne să se nască
Şi grai Viu să glăsuiască.
Lasă-I Doamne stelele
Să-I lumine nopţile.
Lasă-I Doamne ochii largi
Să adune-n lacrimi magi.
Lasă-I Doamne umbletul
Să-mi străbată zâmbetul.
Lasă-I Doamne doru’n piept
Să urce la Tine drept.
Lasă-I Doamne palma caldă
Să-Ţi mângâie fruntea albă.
Lasă-I Doamne rugu-aprins
Să rodeasca vis nestins.
Lasă-l Doamne viu in pântec
Să-Ţi fie rouă şi cântec.

DECLARATIE DE PLOAIE...

Ploaia aceasta
Imi dactilografiază gândurile
în rafale...
cu nepăsare.

Le prăvale
In ţărâna din mine
Aridă...cuprinsă...fără urcuşuri,
Fără vlăstare.

“Pământul fără de apă Ţie”!

Ţie se întinde la picioare
Să-l calci,
Să-l frămânţi
Şi să-l arzi...
iar când odihnit şi rotund
Va zăbovi sub umbra mantiei Tale...de dor şi salcâmi,
Dă-i răsuflare de Viaţă,
Dă-i suspin necuprins
Şi freamăt nestins !

IN SLUJBA CUVANTULUI

Sunt un dactilograf al unui Dumnezeu
de cuvinte ce-mi stau prăfuite
in ridurile de pe frunte.
Îmi strig astfel abrupta neputinţă
de a le vedea
în veci,
Amin!

Pentru ziua pierduta

Daca încă
nu te-ai îmbrăcat
cu haina de militar
a aproapelui uitat
căzut mort neaşteptat
după-un dans barbar
ca să iei asupra ta
tot păcatul său
neprimit şi neiertat
azi de Dumnezeu
cum de mai surâzi aşa
blând, nevinovat
suflete al meu
ucigaş de mii de Abeli
dintr-o lovitură
de cuvânt iscat din ură,
suflete al meu de zgură,
suflet înnoptat!

Viaţa

Viaţa este-o luptă
Şi trebuie să ştim,
Că vom putea ca să răzbim
Luându-ne la trântă.

Ea nu-i răgaz pentru distracţii
Şi nici pentru plăceri,
Căci ea e scurtă, trecătoare,
Şi omul moare.

Ca fii ai Tatălui Ceresc,
Noi trebuie să ştim,
Că El ne-a dat un timp vremelnic,
Pe care trebuie să îl trăim.

Dar nu oricum,
ci mulţumindu-I,
Şi zi de zi
spunându-I,
Că suntem oameni şi greşim,
Şi să ne ierte, căci nu ştim,
Când va fii ca să pierim.

Tragedia tinerilor

Tinerii sunt o comoară,
Ei au sufletul curat.
Dar vine cel rău în şoaptă,
Şi îi fură imediat.

Le spune vorbe dulci,
Îi amăgeşte,
Le flutură-n urechi
Tot ce voieşte.

Săracii, neştiind ce-i binele şi răul,
Încep a crede-n-trânsul,
Urmând a-i face voia rând pe rând,
Supărându-i pe părinţi, neascultând.

Ei au urechi de auzit,
Dar astfel amăgiţi
Au asurzit,
Fiind pierduţi, batjocoriţi.

Mai este o scăpare...

Acela care face rău,
Nu stă tot timpul lâng-acela acela,
Crezând, l-a câştigat cu greu,
Ci va pleca, şi-l va mai şi lăsa.

Acest tânăr nevinovat,
Totuşi, mai poate fi salvat.

Salvarea e biserica,
Unde-şi găseşte liniştea.
Adus de cineva de-ncredere,
Cu timpul va începe-a crede.

Vorbind cu el gentil, frumos,
Fiind bine intenţionat,
El va realiza imediat,
Că e suflet frumos.

Sfaturi bune de-i va da,
Ascultare va lua.
Va sti ce-i binele şi răul,
Va vrea să-nfrunte şi necazul.

În suflet îi va mulţumi întotdeauna,
Că i-a redat copilăria, la fel şi bucuria.

Sufletul

Se află-n suflet frumosul,
Acolo e şi adevărul.
Iubirea-şi are locaşul acolo
Sentimentul trăieşte acolo.

Duhul ce ne menţine-n viaţă
Are-n-trânsul, bine-ascunse,
Bucurii dar şi mizere,
Gânduri care sunt în viaţă.

Păcate, patimi, necredinţe
Sunt toate-acelea care,
Ne urmăresc sărmanul suflet,
Punând-i lacăt.
Nespovedite ani de-a rândul,
Ne-nlănţuiesc de-a pururi,
Nevrândsă ne dea drumul.

Ieşire

Ridică-mi, Doamne,
bolovanul din pustiul inimii!
Mi-e mâna uscată
de nevrere
de-atâtea zapise „nevinovate”.

Răstornă-mi ordinea
ce-mi sfâşie fruntea!
ordine colţoasă,
tipar mincinos
şoptind viclean :
« Aşa să fii ! »

Frânge-mi avântul
Răpeşte-mă din utopii
Întoarce-mă înspre a fi,
A fi în Tine.

Şi-atunci voi fi în ordinea ţesută a Duhului.

Particip la concursul de poezie ortodoxa...

Tu eşti Creatorul iubirii,
Tu eşti haina fericirii,
Cu răbdare si blândeţe
Îmi aduce tinereţe
Tu eşti Blândul meu Păstor,
Eu pe Tine Te ador.
Şi mă-nchin la Crucea Ta,
Să mă ducă spre o stea.
Tot Tu eşti apa cea vie,
Dăinuieşti în veşnicie.
Cei ce beau n-or înseta,
Pe Tine Te-or preaînălţa.
Tu eşti urcuşul meu uşor,
Către Tine vreau să ybor!

Cine sunt eu?

Cine sunt pe-acest Pământ?
După care Dor eu cânt?
Ce ecou de rugăciune
mă-ndeamnă spre plecăciune?

În adâncul meu privind,
văd un suflet priveghind...
trist, flămând și părăsit,
ce se cere mântuit.

Ce văd eu în trupul meu?
patima, lovind mereu...
Ce simt eu în duhul meu?
dor nestins de Dumnezeu.

Sunt făptura Ta măreață-
Din Iubire mi-ai dat Viață.
Doamne, cât de minunat,
De la moarte m-ai salvat!

Ai vrut s-aduci mântuire,
chipului străin din mine.
Daruri sfinte am gustat,
deși nu le-am meritat:

din dulceața Raiului,
din Căldura Duhului,
după lacrimi, mângâiere,
prin durere prind putere...

Doamne, suferința Ta,
desfată inima mea...
Calea către biruință-
bucuria-n umilință.

Ce sunt eu...? Un păcătos!
Dar Iubirea Lui Hristos,
mă ridică din cădere
la atentă priveghere!

Cu răbdare și iertare...
Tu m-ai îndreptat pe cale.
Doamne, eu Te-am căutat
și-n andânc mi Te-am aflat.

După Scump Sângele Tău,
Și Smerit, Frânt Trupul Tău
însetează duhul meu...
Căci spre Chip de Dumnezeu,
vrea să crească fiul Tău,
Însă trupul meu nu poate,
doar prin fapte să m-adape...

Să nu fiu un chip străin...
Noi care pe Heruvimi
cu taină închipuim...

Linkul unde poate fi regasita este acesta: http://bucuriile-dlv.blogspot.com/p/poezie.html .
Mentionez faptul ca blogul nu este in totalitate al meu, dar eu sunt moderatorul. De aceea, la sectiunea poezie mai sunt si alte poezii ale altor autori. Cea scrisa de mine este, dupa cum se observa „CINE SUNT EU?”
Doamne ajuta si bucuriii sfinte!

Cu pretuire,
Georgiana

Rugăciune de mulţumire

Doamne, îngenunchiez în faţa Ta,
Şi-Ţi ofer cu bucurie rugăciunea mea...
Acceptă-mi mulţumirea,
Căci Tu mi-ai încălzit privirea.
Îţi mulţumesc cu gând curat,
Că ochii mi I-ai vindecat.
Când visul ochiilor s-a-ntunecat,
Iar văzul meu, s-a spulberat,
Tu Doamne, Tată Sfânt,
Nu m-ai abandonat nicicând.
Te-am căutat şi Te-am găsit,
Pentru că erai leacul potrivit.
O pseudoblepsie m-a acaparat,
Şi-o lumină dulce clară m-a încununat.
Inconştient fiind sufletul meu,
Nu a recunoscut glasul Tău,
Dar când mâna Ta cea blândă,
Mi-a mângâiat orbirea, cu o iubire sfântă,
Atunci lumea mi s-a revelat,
Iar văzul meu a înviat!
Vedeam marginea necuprinsului,
Şi parcă mă aflam în bătaia visului.
Oh, minune a vieţii mele,
Îţi voi mulţumi mereu, prin rugăciunile mele!

EXISTENTIALE

Nu te gasesc ! Nu existi ? Esti poate ocupat.
Ti-ai luat poate concediu si-ai plecat
Pasind pe galaxii curat, neintinat
Lasand in urma tributul unui fiu sacrificat
Si suflete lipsite de valoare
Lipsite de taria de-ati sade la picioare
Pradate de materie, cazute in banal
Inghesuite la picioarele lui Baal.

Dar daca nu existi de ce-i pustiu in mine ?
Caci simt ca sunt meschin si simt ca mi-e rusine
Si simt ca singur n-as putea nici sa respir
Ca viata e un dar de pret si nu un chilipir...
As vrea sa inteleg de ce ingadui raul
De ce inca ne zbatem si nu ne-nghite haul
De ce ne lasi sa credem ca mai avem putere
Sa ne taram din iad spre alte emisfere.

Poate existi, dar nu te vad, poate-s prea plin de mine
Si poate fiind atat de plin, nu mai e loc de Tine
Poate ca vrei sa fii acolo si sa-mi arati ca-ti pasa
In timp ce fiinta mea ocupa toate fotoliile din casa
Poate port prea mult rau in mine ca sa-ti suport sclipirea
Si poate ca m-as prabusi pierzandu-ma cu firea
Asa ca voi ramane-aici, ca ieri, acelasi muritor
Cu degetul intins spre Tine si sufletul intrebator.

Noi.

Priviri ce cauta o țintă
un scop comun,o inimă înfrântă
scântei din care focul să pornească
și rugăciunea dragostea s-aprindă

mi-nvălui sufletul în apă rece
ce-mi trece-n trup
și-ncet mă dezvelește
de straiele ude și slute,
lacrimi și patimi încet se rup…

prin ochii Tăi o lume se preface
iar viața-n mine e Trup și Sânge
mărgăritare ce mă stropesc cu pace
iar toată vechitura se prelinge

noi doi…devine trei
nedespărțit crâmpei spre veșnicie
Acel ce ne unește se frânge și se-mparte
ca noi să ne învingem
chemarea ce duce către moarte…

Reverberaţie

Ilie, Ilie, te-ai rugat
Să se dezlege Cerurile.
Şi iată: nori te-au ascultat,
S-au împlinit şi rugile.

Stau uneori să priveghez
La marginea uitării...
N-am voie să mai dormitez
Sau să cad pradă mării...

Căci toată viaţa-aceasta grea
E mare-nvolburată.
Ştie şi Petru: căci călca
Pe apă, cu credinţa toată,

Până când diavolul viclean,
Şiret ca-ntotdeauna,
I-a zis să vină la liman,
Să-şi piardă mântuirea.

Bătea un ceas canicular
Iar codrii frământau atâtea gânduri...
Când totul pare în zadar, vine lumina- dulce har!-
Se-aşterne printre rânduri...

Se risipeşte orice umbră din adânc
Şi piere, tălmăcind durerea...
Şi stau... la piatra de mormânt,
Căci maică-mi e... tăcerea...

RDF, 20 iulie 2011, Rohiiţa
PARTICIP LA CONCURSUL DE POEZIE ORTODOXĂ

PARTICIP la concursul de poezie ortodoxă

Nu mă lăsa!

Nu mă lăsa să pier acum,
Nu mă lăsa uitării,
Căci viaţa toată e un scrum
Picat, pe malul mării...

Şi valuri tulburi se abat,
Adânc cutremurându-l
Pe cel ce e pierdut în larg
Cu barca, plin de gânduri.

Nu mă lăsa, Iubite-al meu,
Să cad iar pradă mării...
Dă-mi vâsle de la Dumnezeu,
Nu mă lăsa pierzării!

Eu ştiu că totu-i trecător,
Şi moartea o să-mi vină...
Dar nu mă da, că-s muritor,
Făcut din praf, din tină!

Deşi-al meu cuget Te îngroapă,
Te răstigneşte ceas de ceas,
Tu dă-mi putere, Tu dă-mi apă,
Nu-mi da oţetul ce-a rămas!

Iubite-al meu, dă-mi mângâiere
Să mă împac cu tot ce-i Sfânt,
Să nu mai cuget la durere,
Cât voi trăi pe-acest pământ!

Să-mi fie fericirea-ntreagă
Când Te-oi vedea c-ai să-mi surâzi...
Ploaia de lacrimi să îmi şteargă
Haina... Tu, suflete, să râzi,

Să nu mai vicleneşti atât,
Să nu mai cerţi, să nu fii trist,
Ci să te bucuri că-n mormânt
Vei merge trâmbiţând a vis...

Căci somnul tău de veci... va fi frumos:
Cu ramuri rugătoare la fereastră,
Cu smălţuiri de trandafiri pe jos
Şi... cu plăcute amintiri în glastră.

Deşi Te răstignesc mereu,
Nu mă lăsa, Iubite-al meu!
Nu mă lăsa, Iubite-al meu!
Şi crede-mă că-mi este greu...

Dă-mi Crucea Ta, Iisuse Bun,
S-o duc cu-a Ta putere,
Nu mă lăsa să cad în drum,
Dă-mi pace, mângâiere,

Căci numai Tu le ştii pe toate,
Tu ştii ce-mi este de folos,
Ridică-mă-n genunchi şi-n coate,
Nu mă lăsa să zac pe jos!

Aprinsă-i candela

Aprinsă-i candela
Şi în adâncul inimii,
Te-aştept să vii
La Cină, Doamne!

Aprinsă-i candela
Şi strop de lacrimi cad,
Jertfite pe altarul vieţii, ard
Ofrandă scumpă:Ţie!

Aprinsă-i candela
Şi curcubee de lumină
Se răsfrâng,
Pe bolta nopţii de tăcere.

Aprinsă-i candela
Şi-ngenunchez în gând
O rugă, strop de mângâiere
Se-nalţă ca o flacără spre cer.

Aprinsă-i candela
Şi din adâncul de lumini şi de mistere
Cu glas şoptit în taină spun:
„Îţi mulţumesc”!

Rondelul tainei monahale

Ce taina ascunzi în tine, monah cu ochi de dor,
Din inima de-ti curge suvoi arzând de pace?
Si sub al noptii mir, când tot în juru-ti tace,
Cum poti sa zbori spre ceruri, pe-o aripa de nor?

Când blânde raze din ochii-nrourati ti se cobor,
O palida scânteie de gând mi se desface:
Ce taina ascunzi în tine, monah cu ochi de dor,
Din inima de-ti curge suvoi arzând de pace?

Cereasca Liturghie, cu îngerii în cor,
În al rugaciunii potir se savârseste:
Si tu, si Hristos în tine se jertfeste...
Iar eu privesc neintelesul foc mistuitor...
Ce taina ascunzi în tine, monah cu ochi de dor?

Darurile de la Dumnezeu

O,omule ce daruri ai,nici nu te gandesti,
Doar averile in bani stii sa le pretuiesti.
De-ai cugeta la darurile de la Dumnezeu
Vei fi bogat si fara bani,vei fi bogat mereu.

Omule,gandeste-te cat esti de bogat
Si cu cate daruri ai fost inzestrat!
Dumnezeu ti-a oferit doi ochi sanatosi
Cu care poti incanta alti doi ochi frumosi.

Si ti-a daruit fara sa iti ceara nimic
Doua picioare puternice si intregi.
Iar tu crezi ca e un dar destul de mic,
Dar ca nu oricine le are, nu poti sa negi.

Si aceste doua maini iti aduc un folos atat de mare,
Gandeste-te cate zambete poti sa oferi printr-o imbratisare.
Si ai doua urechi sa auzi cuvantul frumos,
Si glasul minunat pentru a canta duios.

Iar de te gandesti ca aceste daruri oricine le are,
E bogat doar cine stie sa le pretuiasca cat mai tare.
Ce te-ai face tu fara maini, fara picioare?
Fara glas , fara urechi, fara sa vezi mandrul soare ?

Iar mai presus de-atat ti-a oferit talente.
Ai cautat sa le dezvolti sau le-ai pastrat secrete?
Ce mare bogatie are cel ce stie a picta
Sau a dansa,a scrie versuri sau a le canta.

Si cel mai important...ne-a daruit iubire.
Atat de multa incat n-o cuprinde a noastra intelegere .
Multumeste-I Domnului pentru darul cel mai sfant,
Dragostea,arma cu care poti supravietui pe pamant.

Doamne Doamne.

Doamne Doamne, Spune-mi Doamne,
De ce e lumea așa de rea?
Dar Doamne Doamne, spune-mi Doamne
De ce mi-ai dat tu mie viața.

Și-avem păcate-n fiecare zi,
Dar Tu le ierți apoi in noapte.
Ce-am fi noi fără Tine Doamne
De n-ai vrea să ne binecuvintezi?

Trimite-mi Doamne, te rog un semn
Să știu că Esti cu mine,
Și dă-mi te rog crucea de lemn,
Să Te găsesc pe Tine.

Căci ești Tu foc, căci ești Tu piatră,
Din lumea mea doar una,
Și-ți multumesc pentru aceasta apă,
Și-ți fac semn doar cu mana.

duminică, 8 ianuarie 2012
Rugăciune

Din a Ta Împărăție
Doamne Sfinte, Te implor,
Iartă-mi păcatul și mie,
Sunt un simplu muritor,
Iartă-mi lacrima, ce curge,
Când m-ajunge întristarea,
Când trecutul mă străpunge
Și nu-mi găsesc împăcarea!
Dă-mi putere, Doamne Sfinte,
Pruncii sănătoși, să-mi cresc,
Cum face orice părinte,
Doar Tu știi cât îi iubesc.
Învață-mă ce e bine,
În ispită nu mă duce,
Pâinea clipelor de mâine
Nu lăsa să se usuce.
Cei doi îngeri ce s-au dus
Prea iute-n a Ta grădină,
Iartă-i, Doamne, lacrimi nu-s
De ajuns să fac lumină
În sufletu-mi fără pace,
De când fii mi-au plecat
Lângă Tine, să se joace,
Ferește-mă de păcat,
Dă-mi putere să zâmbesc
Pentru cei ce mi-au rămas,
Doamne Sfinte-Ți mulțumesc,
Că m-ajuți la orice pas!
Învață-mă drumul drept
Spre a Ta împărăție,
Cu răbdare să aștept
Ceea ce va fi să vie.
Dă-le, Doamne, sănătate
Celor care mă lovesc,
Fiindcă în singurătate
Mi-ar fi groaznic să trăiesc.
Mulțumesc, cu plecăciune,
Pentru harul tău divin,
Ce mi-L dai, să-l dau în lume,
Prin versul meu cald. Amin!

SPERANȚA

Și mă întreb cateodată
Când însumi nu mă mai suport,
Cum poți Doamne în orice sară
Sa-asculți la ruga oamenilor toți?

Mii de gânduri vin spre Tine
Se răsfrâng, se contrazic
Multe sunt deșărtăciune,
Multe vin chiar din nimic!

Și nu cred că nu Te doare
Când vezi la inimile noastre
Ca nu știu decât să ceară
Lucruri fară-nsemnătate!

Dar Tu lucrezi în răbdare
Și știi că va veni o zi
Când omul va privi spre zare
Și-nțelegand, va mulțumi!

Va mulțumi pentru acel Soare
Ce luminează zi de zi
Va mulțumi pentru iertare
Și-n gândul bun se va smeri!

online si la adresa http://bucuriile-dlv.blogspot.com/p/poezie.html
Autor: Maria Obreja; Titlu: SPERANTA

Comorile ard cu flacara albastra

Steaua Sfanta
bate in fereastra.
Afara ninge,
comorile ard cu flacara albastra...

Un Prunc se naste
spre mantuirea noastra.
In Noaptea de Ajun
comorile ard cu flacara albastra.

CRED… DECI SUNT CREŞTIN !

Cu numele – dar sunt creştin
Şi în căderile-mi amare
Încerc ca drumul să mi-l ţin
Spre Hristos – a mea scăpare.

Cu numele – dar sunt creştin.
Şi nimenea în lumea asta
Să nu mă-mpiedice s-alin
Durerea, deznădejdea şi năpasta.

Cu numele – dar sunt creştin
Cu patimile greu luptând
La Judecată am să vin
Tăcând, iubind, iertând.

Cu numele – dar sunt creştin
În suflet plin de argumente
Că nu zadarnic mă închin
La Crucea nobilelor sentimente.

Cu numele – dar sunt creştin
Iubirea-n lume răspândind
De la Izvorul cel divin
Ce se pogoară-n noi iubind.

Cu numele – dar sunt creştin
Şi-aş vrea ca Maica să mă crească
Din praf-cenuşă să devin
Un strop din dragostea cerească.

Cu numele – dar sunt creştin
Din Sfinte Taine iau împărtăşire
Ca sufletu-mi să fie plin
De sinceră-mbunătăţire.

Cu numele – dar sunt creştin
Treimii Sfinte dau crezare
Şi viaţa nu-mi mai este chin
Când sper în sfânta Sa iertare.

Cu numele – dar sunt creştin
Iară iubirea mea curată
Şi spre atei se-ntinde lin
Căci toată lumea e creată.

Cu numele – dar sunt creştin
Credinţa mea e sfântă bucurie
Şi iată! Cred …deci sunt creştin!
Dar numai Fapta Dragostei mă-nvie.

Iulian Cacenschi

Particip la concursul de poezie ortodoxă.

Cugetare

E noapte, e târziu și ziua a trecut
Și stau pierdut în noapte ca un necunoscut.
Repede trece timpul și pare în zadar
A mea viață, oare, o am ca pe un dar?

Ce sunt eu oare, Doamne, o mână de țărână,
O fărâmă de lut p-un fund la o fântână,
Un praf de pe cărarea ce trece dinspre cer,
Sau un suspin în noapte, afară, unde-i ger?

Mă-ntreb eu oare, Doamne, cu-atâta stăruință,
De mi-am păstrat în suflet puțina mea credință,
De-am căutat eu cale de-a te primi in suflet
Și-a te iubi măcar, să stau ades să cuget.

Sunt gol, pustiu și singur,adesea spun acum,
Dar totuși ești cu mine mereu pe-al vieții drum,
Ești urma de pe strada ce am lăsat-o-n spate,
Atâta timp cât tu m-ai tot purtat în brațe.

Tu mă iubești atâta cu-o dragoste nespusă,
Iar eu nu știu nici ruga de a rămas ea spusă.
Și tot cârtesc atâta și tot nemulțumit,
Dar Tu mereu mă rabzi, fiind neasemuit.

O, Doamne, Doamne, primește al meu suspin,
Nu lua cârtirea mea ca pe-o rană, ca p-un chin.
Primește-mi stăruința puțină câtă este
Și de-i puțină tare, te rog să-mi dai nădejde.

Dar Tu ești mare, Doamne, și nu furi libertatea,
Iar eu prea mic sunt, Doamne, să știu care-i dreptatea.
Sunt plin de tot păcatul, dar am speranță vie,
Că Tu de-acolo vezi și ști ce va sa fie.

Dar te-aș ruga, o, Doamne, să-mi dai Tu vindecare,
Să-mi ungi cu undelemn durerile amare,
Să-mi speli cu apă sfântă păcatele făcute
Prin spovedanie curată să mă înalț spre munte.

Craciun

E zi de sarbatoare.
Zi de frumos Craciun
E bucurie-n cer
In cer si pe pamant.

Colindatori sosesc
Si canta la ferestri
Ne-aduc vestea cea sfanta
A Nasterii Ceresti.

In cer s-aprind faclii
Rasuna bland colinda
Micutilor copii.
Ei ne vestesc pe noi
Ca Iisus se naste in ieslea de la oi.
El ! Imparatul lumii
Se naste pentru noi.

Ce bucurie-n cer ,
In cer si pe pamant!

arhangheli
devin mai treaz la capătul luminii
când peste piept
arhanghelii cu săbii
mă despică
în abur mirosind a crude rodii

în paşi
în jumătăţi
în frică

inspir splendoarea neputinţei
păcatul cosmicei osânde
tăişul vămilor funeste
ispitele poftirilor flămânde
sub care
ritmic
mă striveşte picătura
din sângele temutelor gorgone

arhanghelii cu săbii
îmi despică gura...

Suflet drag

Suflet drag,cand mergi seara la culcare
Sa te intrebi cu ingrijorare:
Ce-ai facut tu ziua toata ?
Ai zis vreo vorba buna cu care ai incalzit
Sau vreun cuvant urat cu care ai lovit?
Ai facut vreo fapta buna sa fii laudat
Sau te-ai bucurat ca ai ajutat ?
Ai facut o fapta rea fara sa-ti para rau
Si i-ai spus la fel sa faca prietenului tau ?
Pe parintii tai i-ai mintit ?
Te-ai mandrit sau te-ai mahnit?
Vreun insetat a batut la usa ta
Si te-ai zgarcit un pahar de apa a da?
Te-a cautat vreun flamand sa-ti ceara mancare,
Iar tu i-ai raspuns urat si cu nepasare?
Sau le-ai deschis cu mila poftindu-i in casa
Si i-ai invitat cu drag la masa?
I-ai multumit Lui Dumnezeu ca te binecuvanteaza?
Si ca de-acolo de sus pe tine te vegheaza?
Ai zis vreo rugaciune pe Domnul sa-L slavesti
Ca te-a pazit de rau sa-I multumesti ?
Suflet drag, sa iei aminte ca in fiecare zi
Sa faci si tu un bine, oricat de mic ar fi !
Dar de ai gresit cumva Domnului sa-I ceri iertare,
Iar el te va ierta cu mila Sa prea mare.

Vulcan

- potecile inimii-

cuvantul poate fi iubit sau neiubit :
atat închide carnea în zbateri peste sange ;
m-am povarnit spre poarta care luminii plange,
să-mi ude cu-a ei lacrimi vreo a treia vamă
şi m-am trezit sub ploaie de stanci, căzand, lovit,
spre lava clocotindă ce firile destramă ...

nu este raza buna închisă-n căutarea-i !
stă soarele-n el singur, rotind spre miezonopt
trăirile prea-coapte, şi-n alergare n-ai
să fii şi fruct, şi vara ce-l coace-n Polul Nord ...

şi urşii albi stau ager, pandind bunele veşti
să prindă, să sfaşie, dacă nu ai fereşti
spre calea nenumită, nuntind domnescul herb
născand, primăvăratec, mereu carnalul verb.

Sângerând

Peste praf de umilinţă ochii mei vărsa-vor lacrimi
Şi pe drumul pocăinţei paşii mei se vor iuţi,
Cu ardoare tot pământul fruntea mea îl va lovi,
Sufletul în adormire să se scuture de patimi.

Piatra rece-şi va cuprinde sub genunchii mei de fier
Tresărirea din Golgota la-nălţarea Crucii Sfinte
Iară mâna-mi va aprinde candela fără cuvinte
Cu tăcerea-mi tremurândă şi privirea-mi către cer.

Capul meu se va pleca slavei Tatălui Ceresc
Şi din inimă-nălţa-voi mulţumire pentru dar,
Bea-voi din paharul plin roua trunchiului amar;
Toată vrerea mea jertfi-voi pe altar împărătesc.

Calea fără de sfârşit- paşii mei o vor străbate,
Spinii suferinţei albe, lăcrimând, în zori călcându-i,
Trupul meu simţi-va cuie, mâinile de lemn legându-i;
Sângerând, gusta-voi Sânge spre iertare de păcate.

Într-un lanţ de rug aprins prinde-voi palme pătate
Şi-ntr-un zid de necuvinte învăţa-voi a muri,
Judecată aşteptând, căuta-voi către Domnul ajutorul a primi;
... Sângerând gusta-voi Sânge spre iertare de păcate.

Ale Tale…

Doamne, jertfă ce s-aduc- Ție Celui preaslăvit?
Oare bob de rouă-aprins în taină de asfințit?
Oare fagure de miere sau nectar din flori de tei,
Oare-un fir de iarbă verde sau un zbor de porumbei?

Toate Îți aduc slăvire-Celui ce ne-ai dat Cuvântul,
Stelele și luna-noaptea, soarele și-ntreg pământul.
Rodul, strălucirea, timpul- izvor au a Ta iubire
Și noi înșine suntem alor Tale mâini zidire.

Ale Tale-s Doamne toate făr’ ca nimeni să despartă,
Toate sunt zidirea Ta și pecetea Ta o poartă
Iară jertfa cea plăcută și de Tine mult iubită,
Prin proorocul Tău adusă-e doar inimă smerită.

Pe hârtie…

Cuvinte-aduc din vârf de pană
pe alba Ta hârtie
de parcă Tu n-ai ști a mea tăcută rană
și-a mea nimicnicie.

Te laud pe hârtie cu meșteșugite versuri
dar Doamne cartea inimii mi-e plină
de răzvrătiri adânci și-mpleticite mersuri
pe Calea-ți de lumină.

M-ascund sub praful rece de cerneală
de parcă n-ai cunoaște Doamne gândul meu amar,
mânia, desfrânarea și judecata-mi goală,
ce dau însingurare și clipe seci de jar.

Cuvinte-aduc în revărsare din depărtate stele
pe vechea mea hârtie.
Sunt orb. Nu văd că glasul cunoștinței mele
e-adevărata poezie.

Învață-mă Tu Doamne, ca o pană în vânt de seară
să-mi las sufletul a fi hârtie,
curățind-o cu lacrimi de ceară
ca Tu să scrii pe ea în veșnicie.

Speranţă de Crăciun

În inimă îmi sângerează- o rană
Şi- n ochii- mi se- oglindeşte noaptea,
Şi stau cu- o lacrimă ce- a îngheţat pe- o geană
Şi mă întreb: asta să- mi fie soarta?

Da- n întuneric se înalţă o lumină,
Mă cheamă blând, se- apropie de mine
Clipeşte clar de parc- ar vrea să zică: vină!
Şi genele îmi sunt de lacrimi pline.

Din ochi, mi s-a mutat în suflet
Şi mă- ncălzeşte, şi-mi închide rana,
De- odată mă ridic uşor, purtată ca de- un vuiet,
Trec secole în fugă până se- ncheie goana.

E iarăşi întuneric dar mi- e bine
Mai într- un colţ luceşte- o luminiţă
Sunt într- o mică iesle în care se- odihnesc jivine
Iar o femeie strânge- n braţe- o mică fiinţă.

Un nou- născut! Un prunc! Scumpă făptură!
Născută- aici! În grajdiul vechi, dărăpănat şi rece!
Pe pat de paie, înghesuit şi tare, nevinovată creatură!
E trist şi- un gând prin minte- mi trece.

De ce- ai venit să fii astfel primit de lume?
Ce dor măreţ, ce dragoste Te- a îndemnat pe Tine?
Tu care printr- un zâmbet mă faci să uit de mine…
Să ni Te naşti în iesle… şi care- i al Tău nume?

O, îngerii îl cîntă! Şi stelele îl strigă!
Nemeritat Mesia, Preaminunat Cristos, Iisus din Nazaret!
Să Ţi se- nchine întreaga făptură, să Te slăvească- n rugă,
O, Fiu de Dumnezeu, mai mult decât profet !

Ni Te- ai născut ca să ne- înveţi Iubirea,
Şi Mila, şi Dreptatea, şi Pacea, Libertatea,
Şi Te- ai făcut om, deşi Ţi- era Dumnezeiască Firea
Ca să putem noi astăzi ca să învingem moartea.

Tu, fără de păcat şi fără de vreo vină
Ai suferit tortura, şi biciul, şi crucea, şi jignirea,
În faţa măreţiei iubirii- Ţi pentru mine genunchii mi se- nclină
Şi nu- ndrăznesc a- mi ridica privirea.

Prin propria- Ţi voinţă Te- au pironit pe cruce
Ai fost lovit cu pietre, bătut, batjocorit
Şi Ţi- au făcut din spini coroană pentru divina- Ţi frunte
Şi- ai suferit orice doar pentru- a fi de noi iubit.

Ai vrut iubirea noastră şi- a noastră mântuire
Şi pentru ce? Când astăzi nici nu Te luăm în seamă
Şi Te lovim încă cu vorbe, cu blesteme, cu păcătoasa fire,
Şi nu ştim cu ce dor glasul Tău ne cheamă.

Dar Tie nu Ţi- a păsat de răutatea noastră,
Căci de- ai fi fost ca noi, ne- ai fi lăsat pieirii
În schimb Tu ai adus salvarea, în viaţa mea, a noastră,
Prin jertfa Ta pe cruce făcând loc înnoirii.

Nu meritam, ştiu bine şi nu tăgăduiesc,
Cu nici un lucru- n lume nu Ţi- am putea plăti
Azi doar datorită Ţie ştiu pentru ce trăiesc
Şi ce miracol zace- n cuvântul “ a iubi”.

Şi pentru toate- acestea nu ne-ai cerut nimic,
Nu ne-ai cerut casă, nici viaţă pentru viaţă,
Ci din mărita- Ţi slavă către pământul mic ,
Ţi- ndrepţi şi- acum privirea să ne conduci prin ceaţă.

Ce mare fericire să Te cunosc pe Tine!
O, de- ar căuta şi alţii să afle adevărul!
Cu drag Tu le- ai răspunde, cu- o mare bucurie
Şi nu le- ai da doar pacea, le- ai oferi şi cerul.

Am căutat iubirea…

Am căutat iubirea visând la dulci cuvinte…
Am căutat iubirea, crezând in jurăminte
Am căutat iubirea dar inima îmi plânge,
Ce dragoste i- aceea ce vine şi te frânge?

Am căutat iubirea în ochii tăi albaştri
I-am înălţat spre stele, punându- i printre aştrii,
Am căutat iubirea în dulcea- ţi sărutare,
Dar s- a topit ca mierea pe buzele- ţi amare…

Am căutat iubirea în calda- mbrăţişare
Şi am văzut în tine doar marea mea scăpare…
Am căutat iubirea, urmându- te pe tine
Dar ce folos acum, când m- am pierdut pe mine?

Am căutat iubirea, crezând că am găsit- o
Dar m- a lăsat pustie, şi goală, şi zdrobită,
Am căutat iubirea, văzând- o doar în tine
Când ai plecat, ai luat- o şi- acum să plâng imi vine.

Am căutat iubirea, cea vie, adevărată,
Care să- nvingă timpul, în veci să nu se piardă,
Am căutat iubirea curată, dulce, sfântă,
Dar a rămas blestemul pe soarta- mi mult prea cruntă.

Am căutat iubirea cu sufletul deschis,
Voios, curat, sfânt, mare şi- acum e doar prea trist..
Am căutat iubirea să- mi schimbe viaţa- n bine
Vai, ce dezamăgire, când am crezut în tine!

Am căutat iubirea şi, Doamne, am găsit- o!
Aşa cum am visat- o, aşa cum am dorit- o!
Dar nu în vorbe goale şi şoapte prefăcute,
Nu- n ochi înşelători şi- mbrăţişări pierdute,

Ce lasă- n suflet goluri şi amintiri amare
Ce strânge fericirea la clipele fugare,
Eu am găsit Iubirea ce S- a jertfit pe Sine,
Ce-a suferit tortura, salvându- mă pe mine!

Iubire- adevărată, în veci ce nu se schimbă,
Care- a trecut prin iaduri ca moartea să învingă…
Schimbând amaru- n dulce, tristetea- n bucurie
Şi jalea- n fericire, făcând dragostea vie,

Făcând din moarte viaţă şi din mormânt Eden!
Trecând în nemurire pe omul ce- i peren!
Eu am găsit iubirea ce nu mă strânge- n braţe
Dar nici nu m- umileşte, ci- mi lasă- n suflet pace!

Eu am găsit iubirea şi, Doamne, sunt salvată!
Sunt, Doamne, importantă, nu- s doar o biată fată!
Eu am găsit iubirea ce mi- a schimbat vestmântul
Din şters în strălucire, din lut în nemurire!

O, Doamne, mulţumescu- Ţi că Te- am găsit pe Tine!
O, Doamne, ce miracol, căci m- ai ales pe mine!
Nu mai sunt ca şi oarbă să nu ştiu spre ce merg,
Ci am o cale clară, trasată şi- n Proverb.

O cale ce mă duce spre- o mare de iubire,
De pace, bucurie, speranţă, fericire,
Ce le- ai lăsat în viaţa- mi sfârşită de dureri
Şi- ai reaprins în mine sperantele de ieri!

Da, oameni, am speranţă! Căci Domnul e iubire!
Acea iubire mare ce- ţi dă chiar nemurire
Acea iubire sfântă, ce- o căutam de- o viaţă,
Ce e nepieritoare, ce sufletu- mi înaltă!

Acea iubire clară ce a lăsat în mine un dor de nemurire,
Acea iubire blândă ce- a zămislit în mine ocean de fericire!
E dragostea divină ce- n veacuri ea rămâne
O, Doamne, mulţumescu- Ţi că ai împărtăşit- o cu un biet om ca mine!

De cauţi şi tu, poate, iubire- adevărată,
Nu te opri în cale- ţi la inimi ca de piatră,
Ci roagă- L pe Cel Veşnic să Ţi- o arate- n Sine
Şi nu o s- o mai cauţi, căci va trăi în tine!

De ce

De ce zic unii, oare, Doamne, că nu exişti, că nu îţi pasă,
Că nu merită să faci bine şi că iubirea e o farsă?
De ce zic, oare, că durerea e starea noastră naturală,
Că bogăţia- i fericirea, că tot ce- i searbăd e o fală?

Când, Doamne, ce mai frumuseţe e în creaţia- Ţi măreaţă
Când inima- mi Te recunoaşte că doar iubirea- Ţi mi- a dat viaţă!
Când viaţa, totuşi, e frumoasă şi tare mult să râd îmi place,
Când mult- avere i- o povară ce nu îţi dă o clipă pace!

De ce se zice că în viaţă nu merită să te gândeşti
La tot ce- i bun, curat, sfânt, mare, ci la plăcere să te- opreşti?
De ce îmi zic că sunt în nimeni, c- am apărut la întâmplare,
Că nu există veşnicie, ci sunt un trecător sub soare?

Când sufletu- mi se simte- n pace dacă- i curat şi făr’ păcate
Şi când plăcerea- i trecătoare şi ca un vierme ce te roade?
Când, Doamne, ce mai bogăţie şi de voinţă, de idei,
Poţi chiar să- ţi recunoşti eternul, nu trebuie decât să vrei!

De ce se zice că iubirea i- un biet cuvânt fără putere,
Că simţurile- s importante şi să- i dai inimii ce- ţi cere?
De ce s- a zis că e ferice de cel de visuri mari nu are,
Că adevărul i- o poveste cu- o- nsemnătate- nselătoare?

Când doar iubirea mă- ntăreşte şi mă preschimbă, mă lumină,
Când inimii atât i- ajunge, de dragoste să fie plină?
Când visurile mă înalţă, şi- mi dau culoare, şi speranţă
Iar adevărul mă- nştiinţează că Cineva mi- a dat viaţă?

De ce se zice că dreptatea nu- şi are locu- n astă lume
Şi că minciuna- i importantă dacă chiar vrei să- ţi faci un nume?
De ce zic , oare, că puterea e doar a celui ce loveşte
Când viţa dac- o tai, nu piere ci- nmugureşte şi- nverzeşte?

Când iată că istoria- i plină de oameni a căror dreptate,
Şi- adevăr, şi- a lor onoare le- au fost lauri pân’ la moarte.
De ce vorbim în van, degeaba, şi spunem multe fară rost
Când totu- n viaţă se plăteşte şi ni se va cerea un cost?

Plecare

Numele tău e o piatră triunghiulară
ale cărei colțuri împing marea peste hotare.

Mintea mea e o pasăre răpitoare
ale cărei triluri scurtează înălțimea, căderea și ascultarea.

Pot să planez, să dau rotocoale și să mă avânt
în căutarea unui vânat pe care moartea nu îl doare.

Înfruptarea e mișcătoare, vie și tulburătoare,
orice înghițitură strigă cu un glas pe care

L-am auzit, cu o privire pe care am prelungit-o
în uitare.

Aceasta poezie a fost publicată pe site-ul unde public de obicei poezii, dar nu mi se permite acum sa mai adaug mențiunea ca particip cu ea la concurs, a fost realizata pe 2 oct. si sper ca se incadreaza in cerintele concursului (http://agonia.ro/index.php/poetry/13990323/plecare). Multumesc.

DE CRACIUN SUNTEM COPII

Si de Craciun suntem copii cu totii,
cu inima duioasa si cuminte,
caci ingerii trezesc in noi emotii
si de un rai pierdut ne-aduc aminte...

Cu voci neauzite ne incanta,
si ne insufla ca-n copilarie,
cand ne colinda melodia sfanta
ce-o zic lui Dumnezeu prin vesnicie!

Si suna clopotei de stele iara,
cu armonii duioase si senine,
in cea mai dulce, mai adanca seara,
cand Dumnezeu la colindat ne vine...

El bate, asteptand cu sfiiciune
ca sa-L chemam voiosi in casa noastra,
si sa ne-mparta-n dar cate-o minune
din traista plina de lumina-albastra!

De-aceea de Craciun simtim o pace,
desi nu stim prea clar de unde vine...
caci ingerii ne canta sa ne-mpace,
dar nu-i vede pe afara nimeni!

Doar sufletul mai simte-o taina mare
care-i uneste cerul cu pamantul...
cand pregatit de marea Intrupare
primeste sa se nasca-n el Cuvantul.

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

INGERI MICI DE SPUMA

Sa miroasa-a brad in casa
si a vin cu scortisoara,
si sa fie pe-orice masa
"cetinita, cetinioara"...

Si toti prietenii sa vina
sa colinde ca-altadata,
si sa-ti fie casa plina...
"o, ce veste minunata!"

Si sa ninga cu lumina,
si cu ingeri mici de spuma,
cu faptura cristalina,
"colo, sus, pe dupa luna"...

Cu un cozonac fierbinte
si cu clopotei ce canta,
toti copiii stau cuminte...
"c-asta-i seara cea mai sfanta".

xxxxxxxxxxxxxxxxxxx

SA FIE CA-N COPILARIE

Sa fie ca-n copilarie
de sarbatori de iarna,
o casa scunda si-albastrie,
cu raset si cu zarva,
iar inlauntru, la caldura,
batranii si cumnatii
vor pune langa tochitura
palinca si carnatii,
coconii coc dovleci in spuza
si beau la must fierbinte,
colinzi de-afara sa se-auza
ca-n vremurile sfinte,
si dzic batranii de bombarda,
cei tineri dzic de treburi,
s-apoi un pic de vin imboarda
pentru cei dusi in neguri,
si langa soba o pisica
isi toarce-usor blanuta,
iar din icoane vechi pe sticla
rad Pruncu` si Maicuta,
si toate is ase cum trebe`,
cu buna randuire,
ca Dumnezeu din cer ne vede
cu mare multamire,
si iesi afara-n frigurie
cand fulgii-o sa se cearna,
sa fie ca-n copilarie
la sarbatori de iarna.

xxxxxxxxxxxxxxx

E IAR CRACIUN IN MARAMURES

E iar Craciun in Maramures,
si suna clopote pe sate
vecernii de eternitate,
cand rad pe drum coconii guresi...

Cu traista rosa, instrutata,
si cojocelul sur de lana,
par ingerii trimisi sa bata
la poarta raiului batrana!

Intrand la Dumnezeu in casa
L-or mangaia cu o colinda
din mosi-stramosi demult ramasa,
s-or cere-o pita aburinda.

Ca Domnu-i gospodar si harnic,
si face-n ceruri casa multa,
ce-asteapta sa le-mparta darnic
la orice suflet bun ce-asculta!

Vor cere pruncii ca rasplata
un dram de binecuvantare,
pe Romania lor saraca
sa verse mirul cel mai tare...

Si reintorsi in Maramures,
dupa vecernia de seara,
ca ingerii, coconii guresi
in cete-or colinda p-afara.
Xxx

CRACIUNUL CA ACASA

E masa plina de Craciun
si bradul de colaci e plin...
au si taranii tihna-acum
la un pahar curat de vin.

Cei tineri povestesc razand
ce-au castigat prin alte zari,
prin Portocalia lucrand,
departe, peste mari si tari.

"E drept ca au de toate, zau,
si parca is si mai curati,
dar nu au nici un Dumniezau,
ca nu s-ajuta frati cu frati!

Acolo nu e ca la noi,
ca nu petrec asa voios
trei zile de Craciun si-apoi,
ca s-o nascut Domnu` Cristos!

Nu chiama prietenii la ei,
si tinerii n-au Viclaim,
nu zic colinzi dupa-obicei,
coconi la ei cu Stea nu vin!

Nu stiu sa-mpodobeasca brad,
nu taie porcu` in Ajun,
si la Besearica nu trag,
de parca nici n-ar fi Craciun!"

Se uita babele tustrei
si mosii se privesc mirati...

"Ai mila, Doamne, si de ei,
ca tare is inapoiati!"

Spovedania unui evreu bătrân

Din trupul Tău prealuminat
Au tot căzut petale
O lume-ntreagă ai iubit
Cand ne-ai ieșit în cale

Ne-am fi dorit să spunem NU
De ce răscumpărare?
Si cum se face că doar TU
Ne ești singura cale?

Gurilor noastre bombănind
De-atâtea legi nescrise
Le-ai taiat glasul, afirmând:
„Satana vă mințise!”

Pe noi nu asta ne-a durut,
Eram flămânzi de vise,
Ci pacea Ta de om Preasfânt
Aceea ne rănise.

Fiindcă noi toți eram de neam
Citam din Isaia
Dar ura tot ne-o perpetuam
Căci ne orbea mândria.

Fără regret te-am osândit
Ca semn al decăderii
Dar Tu mai tare ne-ai iubit
Și Te-ai jertfit durerii.

Păcatul ridicat din noi
Pe crucea Ta, în spate
Ne-a arătat că eram goi
De nu pășeai spre moarte.

Toți dracii s-au cutremurat
Și pietrele din templu
Când vrând să faci un rai din iad
Tâlhar ne-ai dat exemplu.

Ai înviat apoi din morți
Ca să-ți urmăm la cruce
„Nu fiți fricoși, vă chem pe toți!
Smerenia vă duce!”

Acum, deși cu toții știm
La Tine a ajunge
Ne amăgim în chip sublim:
„Mamona e mai dulce!”

NOSTALGIE CREŞTINĂ
de Julyan Tancre

De ani de zile mă tot străduiesc
Pe Dumnezeu să-L întâlnesc
Să-I spun că tare îl iubesc.
Oh , Doamne! Unde te găsesc?

Mă străduiesc dar nu-i de-ajuns
Căci multe taine-s de pătruns.
Şi doar aştept un mic răspuns.
Oh, Doamne! Unde te-ai ascuns?

Nici vorbă să mă las bătut
Doar mi-am propus de la-nceput
Şi ideal mi l-am făcut.
Oh, Doamne! Unde-ai dispărut?

Am tot citit şi-am întrebat
Prin lume, eu, te-am căutat
Însă nimic nu am aflat.
Oh, Doamne! Unde ai plecat?

Să cred c-au fost numai poveşti?
Sau Tu de lume te fereşti?
Ori vrei ca să mă păcăleşti?
Oh, Doamne! Oare unde eşti?

În Biblie doar Tu spuneai
Că omul locuia în Rai
Iar lângă el Tu te aflai.
Oh, Doamne! Şi-acum, oare, unde stai?

Particip la Concursul de poezie ortodoxă.

Te rugam frumos...

In cateva randuri,
Iti impart aceste ganduri,
Doamne asculta-le,
Te rog,ajuta-ne!

E mare intristare,
Lumea-n disperare,
Nimeni nu mai crede,
Minunea n-o mai vede.

Crestinii bat in geamuri,
Dar strainii nu-i primesc.
Desi ei vin cu bune ganduri,
Minunea le-o vestesc.

Toti il asteapta acum pe Mos,
Asa ca Te rugam frumos,
Doamne da-le lor credinta
Sa-L primeasca pe Hristos.

SǍRMAN PRIBEAG

Sǎrman pribeag, cu crucea-n spate
amar suspini urcând, greoi,
e drumul rece
duce spre moarte,
dar urci
gândindu-te la noi.

Sǎrman pribeag, te doare rana,
te dor şi lacrimi care curg,
în urma ta
suspinǎ Mama,
dar n-o auzi,
gândindu-te la noi .

Sǎrman pribeag,pe munte sus
în cuie şi-n dureri te-nalţi,
ţi-e crucea tron,
ţi-e crucea pat,
o, blând Isus,
gândindu-te la noi.

Gândindu-te la noi
tu urci
spre moarte,
e drumul rece,
amar suspini urcând, greoi
Sǎrman pribeag cu crucea-n spate.

Filă de Pateric

Bătrânul avva din Munte purta o hlamidă de păsări,
Ca un cor de strană acestea îi suiau rugăciunea la nori,
Erau acolo mierle, rândunele, botgroşi, privighetori,
Cu ele bătrânul slăvea pe Domnul din noapte până în zori.

Rugăciune

Arată-mi Doamne rostul meu,
Explică-mi cine sunt!
Dezvăluie-mi, Te rog, ce har, ce rost,
Am eu pe-acest Pământ?

Răspunde-mi Doamne la-ntrebări,
Prin ce metode vrei,
Dar fă-mă şi să înţeleg,
Ce nu văd ochii mei!

Eu nu cer Doamne socoteală
Pentru ce nu primesc,
Dar vreau să ştiu, ce treabă am
Atunci când mă trezesc.

Ai milă Doamne, te rog mult,
De mine păcătoasa!
Ajută-mă să las ceva,
Când plec din lumea asta!

am compus o poezie de trei strofe

http://marilena-blog.blogspot.com/2011/11/rugaciune.html
Poezia imi apartine, a fost publicata numai pe blogul meu si sper ca pana la finele concursului sa mai particip si cu altele.
Doamne ajuta!