Clubul de Dezbateri Academice Iași se prezintă

imaginea utilizatorului Serafim
Versiune pentru tipărire
Your rating: None Average: 5 (231 votes)

Am fost astăzi la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași unde am participat, în cadrul zilelor școlii, la o dezbatere demonstrativă a Clubului de Dezbateri Academice Iași. Dezbaterea propusă a avut ca temă reclamele în școli și în proximitatea lor. Formularea exactă a fost „Acest Parlament ar interzice publicitatea în școli sau în proximitatea lor”. Ceea ce a deosebit această întâlnire de alte dezbateri la care am participat a fost faptul că membrii clubului au invitat relativ mulți oameni care nu au mai participat la astfel de dezbateri pentru a le arăta în ce constă o dezbatere academică. Scopul dezbaterii a fost de informare.

Aș spune că au reușit în mod clar să arate faptul că „dezbaterile” pe care le vedem adesea la televizor sau între partide politice, nu au nimic de a face cu dezbaterile reale. Au arătat că într-o dezbatere ești nevoit să aduci argumente și contraargumente pentru tot ceea ce vrei să susții sau să combați.

Genoveva Butnaru, președintele clubului, a jurizat dezbaterea și a atras atenția asupra erorilor tehnice dar a cerut și păreri din public referitor la dezbaterea pe care au urmărit-o. Un club de dezbateri academice nu are ca rol doar îmbunătățirea discursului celor care dezbat ci și educarea publicului în a deveni un juriu cât mai bun și a nu judeca doar prin prisma ideilor (uneori preconcepute, alteori bine argumentate) cu care au venit dinainte. Din punct de vedere al regulamentului, echipei negatoare i s-a dat câștig de cauză. Totuși echipa afirmatoare a făcut o mai bună impresie asupra publicului și prin urmare votul publicului a mers către ei.

Andrei Cioromirla, Cezar Manea și Ștefan Cenușă au compus echipa afirmatoare iar cei care le-au stat împotrivă au fost colegii lor Ștefana Popa, Marian Morosac și Alexandra Chiriac. Deși au existat oarecare voci în public referitor la faptul că poate nu s-au „bătut” cu cele mai grele buzdugane posibile și n-au folosit artilerie grea, totuși, aș spune ca s-au străduit după putere să-și susțină fiecare dintre ei punctul de vedere al echipei din care au făcut parte.

Evident, cei care consideră că au idei bine argumentate au fost invitați să participe și la viitoarele întâlniri ale clubului pentru a lua parte la dezbateri și din cealaltă parte a mesei, nu doar ca public spectator. Chiar și cei care nu au deocamdată argumente foarte puternice pentru a susține o anumită idee au fost invitați să se alăture clubului pentru a putea progresa în a susține și în a înțelege mai bine dezbaterile de idei.

Clubul de Dezbateri Academice Iași se prezintă..., Serafim - 16.11.2011
Juriul și publicul, Serafim - 16.11.2011
"Oare să-i cred?", Serafim - 16.11.2011
"Dac-am fi dezbătut noi... praf îi făceam", Serafim - 16.11.2011
Emite conţinut