
Târgul de produse ecologice ECOAGRIS a ajuns la a 11-a ediție. Găzduit în parcul Bisericii Toma-Cozma, deja are clienți fideli care știu că trei zile în fiecare lună pot găsi aici tot felul de produse agroalimentare curate și fără adaosuri de chimicale nenecesare (pe care uneori le mai numim și E-uri).
Există multe sisteme de certificare în lume. Pentru fiecare om, cel mai important sistem rămâne cel în care știe că poate avea încredere. Mulți practicanți ai religiei mozaice mănâncă doar produse certificare cum că sunt koșer de către Orthodox Union. Mulți musulmani caută produse certificate de către o autoritate locală fie că este SANHA sau că are sigla Qingzhen sau Dhabiḥa. Nu cunosc nici o astfel de autoritate în lumea creștină deși unele fabrici au început să eticheteze produsele ca fiind de post atunci când e cazul. Așa cum spuneam, cel mai important lucru rămâne să fie de încredere și mai puțin important să fie o autoritate națională, centralizată.
Certificatul în acest caz îl dă părintele Mihai Mărgineanu, cunoscut ca om serios și care nu are obiceiul să spună lucruri neadevărate. Dacă tot ne lăudăm, unii dintre noi, că vrem să mâncăm sănătos, poate nu ar fi rău ca astfel de inițiative să fie copiate în cât mai multe locuri. Că de lucruri bune copiate peste tot, nu ne plângem că ar fi prea multe.
E drept că au existat unele voci care au spus că un astfel de târg este un lucru rău. Că nu ar trebui să fie ținut în curtea bisericii. Totuși, așa cum am spus, este nevoie ca cei care girează acțiunea și atestă producătorii să fie oameni de încredere. În cine ar putea omul să aibă încredere? În guvernanți? În organele oficiale de control unde inspecțiile de multe ori se trec pe bază de șpagă? Eu, care-l știu pe părintele Mihai de vreo 17 ani, am mai mare încredere în girul lui și al celor care-l ajută decât în multe legi publicate în Monitorul Oficial. Acuma, fiecare să facă cum știe. Mie mi-a plăcut ce am văzut acolo.
E posibil să vă placă și...
Comentarii
despre ecoagris
Am fost si eu la targ si chiar e ok. Produsele sunt chiar de cea mai buna calitate. acum ca nu sunt pt toate buzunarele e alta poveste. si nu cred ca e vreo problema ca e in curtea Bisericii . Ma bucur ca se face ceva in oras . Iar acolo la Biserica sunt o serie intreaga de activitati , cu tinerii si asa mai departe. asa ca sa lasam oamenii sa faca ceva bun si sa ajutam si noi nu doar sa barfim pe margine.
Publică un comentariu nou