Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Ați citit în Amintiri din copilărie ce spunea tatăl lui Ion Creangă că dacă-i cal să tragă, dacă-i copil să se joace și dacă-i popă să cetească? Foarte bine ați făcut, dar nu despre acel fel de joc vreau să vorbesc. Vreau mai degrabă a spune despre un joc de oameni mari. Nu, nu. Nici despre ăla. Mai aveți răbdare de mai citiți măcar încă un paragraf și-a să vă lămuriți. Că numai cu răbdare se face treabă cu rânduială.

Îmi amintesc cum că pe vremea când eram eu mic, exista un „joc” pe care-l jucau părinții mei, fiecare la locul unde avea slujba. Se adunau mai mulți oameni, de obicei din aceeași fabrică sau școală, aceeași instituție adică, și, la salariu, punea fiecare aceeași sumă la comun. Suma era dinainte convenită și aceea era „valoarea jocului”, neputând fi schimbată. Unul dintre participanții la „joc” lua toată suma adunată și mergea fiecare în treaba lui. Luna următoare lua următorul, și așa mai departe. Era o formă de împrumut non-bancar, care îți dădea posibilitatea ca o dată la câteva luni să poți face oareșceva investiții pe care nu prea aveai cum să ți le permiți altfel dintr-un salariu de profesoară sau de inginer, cum erau părinții mei.

De exemplu, ținând cont de faptul că un salariu era undeva între 2000 și 4000 de lei la vremea aceea, erau jocuri de la 50 de lei la 200 de lei. De astea știu eu, or mai fi fost și la alte sume. În cazul în care erau 10 participanți, odată la fiecare 10 luni, veneai acasă cu 500 până la 2000 de lei în plus peste salariul obișnuit. Dacă erau prea puțini participanți, suma era foarte mică dar se mișca mult mai repede. Cele mai mici jocuri de care știu, erau de vreo 5 persoane. Dacă erau prea mulți, suma era foarte mare comparativ cu salariul dar ajungeai mult mai rar să iei „jocul”. De aceea jocul nu se mărea decât cu acordul tuturor participanților. De aceea, era mai simplu să faci încă un joc, alternativ, decât să schimbi unul existent deja. Și erau oameni care participau și la câte două „jocuri” în paralel.

Exista un administrator de „joc”. Cel care ținea totul scris frumos într-un caiet în așa fel ca să fie foarte clar cine și când urmează să ridice „jocul”. Dacă voiai să intri în joc, după ce erai acceptat, intrai în coada listei. În felul acesta, cotizai mai întâi pentru toți cei din joc, și abia apoi îți venea rândul să ridici tu „jocul”. Dacă voiai să te retragi, o făceai fie în pierdere, dacă te retrăgeai înainte de a ridica „jocul”, fie pe zero dacă o făceai imediat după ce îți venea rândul, și nu era nici o supărare că pierderea nu era a celor care rămâneau. Dar aveau grijă să caute pe altcineva în loc ca să nu scadă prea mult numărul și să se strice jocul.

Totuși, îmi amintesc că era ca o zi de sărbătoare, mai mică, atunci când lua mama „jocul”. Ne lua înghețată și bomboane și în alte dăți dar atunci parcă erau mai multe. Iar pentru noi, nu făcea economie prea multă pentru haine, dar cu asemenea ocazii își permitea să-și ia și ei ceva pantofi ori haine mai dichisite. Când lua tata „jocul” era un fel de sărbătoare mai mare. Că el mergea cu sumă mai mare și cu grup mai mare așa că lua mai rar dar mai mult. Eh, când lua tata „jocul” era pricină de înnoit casa. Că puteau să-și permită să zugrăvească sau să mai cumpere mobilă sau să schimbe diverse lucruri mai scumpe de prin casă ori poate chiar să achite o sumă mai mare la apartamentul pe care îl luaseră în rate.

Era ca un soi de împrumut. Nu știu dacă mai sunt azi locuri unde se practică asemenea jocuri. Probabil că sunt. Dar, din câte aud, nici pe departe atât de multe ca înainte vreme. Spune lumea că nu le ajunge salariul de la o lună la alta. Dar știu că de multe ori nici atunci nu ajungea. Că mergea mama de mai împrumuta de la vecini niște făină sau niște ulei și asta era pe vremurile când uleiul nu se dădea pe cartelă. Iar alteori veneau vecini la noi de luau cu împrumut. Că ce e omul dacă nu ajută pe om? O fiară care crede că e rudă cu maimuța și ajunge să se hrănească cu bani. Iar cel care are inimă, să știe că omenia e mai mare decât orice lucru. Că și Hristos, sfântul, a zis că pentru omenie ne va face scăpați la judecată, iar pentru neomenie osândiți. Indiferent de rasă, sex, sau orientare politică.