Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Frica este una dintre cele mai perfide metode de subjugare și control. Omul, și nu doar omul, odată ce a ajuns să știe de frică, este la fel de ușor de supus ca și calul care a ajuns a se teme de bici sau câinele de băț. Dacă ai oameni sub mână poate vei spune „și ce-i cu asta? Trebuie să asculte de ceva. Dacă nu vrea cu frumosul, măcar de frică să știe.” Dar vai, dacă ar știi omul că ăsta-i cuțit cu două tăișuri...

Uneori aplicăm teoria asta față de copii, alteori față de angajați, și nu vedem că luăm cel mai de preț lucru pe care îl are omul. Libertatea. Iar libertatea e dar de la Dumnezeu pentru tot românul, așa că deși nu poate fi luat de alți oameni, uneori se pierde conștiința libertății. Și dacă e lucru rău să răpești cuiva libertatea, e cu atât mai rău să apuci să înveți copiii să fie fricoși. Pentru că lucrurile care le învață de mici, arareori se schimbă în timpul vieții. Iar ceea ce fac oamenii fricoși, este să-și impună punctul de vedere tot prin teroare și prin frică. Doar oamenii stăpâniți de frică fac asta.

Frica ucide mintea iar un om fără de minte își pierde unul dintre cele mai însemnate atribute omenești. Capacitatea de a judeca limpede lucrurile care-i stau înainte. De aceea ne și spune Hristos, „nu te teme turmă mică” și iarăși „îndrăzniți, eu am biruit lumea”. Ne arată că nu există motiv ca să ne lăsăm stăpâniți de frică. Uneori, poate, ne apuca frica din diverse motive, care am putea spune că nu țin de noi. Atâta vreme însă cât ținem mereu aproape de noi cuvinte ca acestea, spuse de Hristos, repede vom scăpa și nu vom sta multă vreme în întunecarea pe care o aduce frica. Pentru că unul dintre cele mai rele lucruri pe care le aduce frica, este panica.

În panică, omul nu mai judecă deloc limpede și nu poate lua decizii cumpătate. Sunt multe feluri de accese de panică. Unele care pun mintea în înghețare aproape totală, altele care o fac să plece pe repede-înainte. Toate sunt la fel de rele, pentru că omul nu mai este el însuși în acele momente. Nu poate reacționa decât instinctual. Ce te faci când ai ajuns să te panichezi? Același lucru pe care-l faci atunci când orice gând s-a transformat în faptă. Aștepți să se termine și-ți faci socoteala cum poți face pe viitor ca să te oprești măcar cu un pas mai devreme. Adică te rogi pentru trezvie.

Există oameni curajoși. Prin mănăstire, pe aici, se spune că are sânge de mucenic în el. Pentru că, uneori, acești oameni care au curaj mai tare decât fierul, chiar ajung mucenici. „Cu-o moarte tot suntem datori! Dar nu-i tot una leu să mori ori câne-nlănțuit” zicea Decebal către popor prin pana lui Coșbuc, poetul. Atunci când un om are atât de mult curaj încât să nu se mai teamă de nimeni și de nimic, se întâmplă de supără pe cel care ține sabia. Și, deși sabia a fost dată pentru a face dreptate, uneori se face și motiv de nedreptate. Mai cu seamă atunci când cei care conduc, o fac prin frică și prin teroare. Și, așa cum am spus, doar fricoșii conduc prin frică. Omul curajos se luptă în luptă dreaptă, voinicească, zi de vară până-n seară, fără frică de-osteneală. Întrebați-l pe Făt Frumos dacă nu mă credeți pe mine.