Libertatea postului

imaginea utilizatorului Serafim
Versiune pentru tipărire
Your rating: None Average: 4.9 (54 votes)

De multe ori îi vedem pe cei fără pricepere că privesc postul ca pe o corvoadă. Postul nu este o obligație. Postul este o libertate de care profită creștinii. Pentru că au fost vremuri când tirani neghiobi au vrut să strice postul creștinilor. Creștinii au ieșit biruitori în vremea aceea prin minunea făcută de sfântul Teodor Tiron.

Și totuși, dacă nu este obligație, de ce nu te lasă preotul să te împărtășești până nu postești? Doar oamenii care-și folosesc libertatea spre bine și spre a se apropia de Dumnezeu se pot apropia. Voința în folosirea libertății spre bine este esențială pentru a ne putea apropia de Sfintele Taine. Doar cel care conștient de libertatea sa, alege să se apropie de Hristos și să devină una cu El, are voie să se apropie.

Postul este o unealtă suficient de simplă cât să fie la îndemâna oricui. Veți spune că nu oricine poate să nu mănânce zile în șir sau să trăiască doar cu pesmeți și cu apă. Și totuși, oricine poate să urmeze una dintre cele trei căi ale postului: înfrânarea, îndestularea sau săturarea. Nici mai jos, nici mai sus nu se cade să țintim. Sau cum spune apostolul că este cale spre desăvârșire a fămânzi și a se sătura și a le putea pe toate. Nu flămânzirea până la sleire de puteri și nici săturarea peste măsură, până la întunecarea minții. Pentru că una ne împiedică de la a putea cele trupești iar cealaltă de la a putea cele duhovnicești și nu se cade creștinului să necinstească nici una dintre lucrări.

Postul fiind unealtă și nu scop în sine, bine este să luăm aminte la ce folosește și cum se mânuiește această unealtă. Că dacă va vrea cineva să dea găuri cu ciocanul sau să cioplească cu burghiul sau să bată cuie cu dalta, mult se va osteni. Și, dacă este destul de încăpățânat, probabil că va reuși să facă lucrarea și folosind scula care nu este proprie lucrării dar cu multă osteneală și cu multe stricăciuni. De aceea se cade să învățăm meșteșugul fiecăreia dintre unelte și să o folosim pe cea potrivită la momentul potrivit și cu scopul cu care are cea mai mare eficiență. Postul este unealta care ascute mintea și o face foarte sprintenă și ușor despicătoare a înțelesurilor. Dar ceea ce este cel mai important, o face să fie ascultătoare așa fel încât să stea acolo unde o punem. De aceea este atât de important postul, pentru că ne ajută să curățăm rugăciunea de multa alergare a minții în toate părțile. Și nici măcar rugăciunea nu este scop în sine, dar este o unealtă mult mai fină și mai puternică decât postul. Iată așadar că folosim o unealtă simplă ca să ascuțim o altă unealtă mult mai de folos.

Prin urmare, să nu privim postul ca pe o corvoadă. Să nu-l vedem ca pe o osteneală, pentru că nu este. Postul este ceea ce facem de bunăvoie când vrem să ne limpezim mintea ca să putem mai bine să pricepem cele ce sunt de priceput și mai ușor să ne rugăm. Postul este unul dintre primii pași pe care se cade să-i facem când ne hotărâm să ne apucăm de treabă. Așa cum orice om gospodar își drege mai întâi cutea și abia pe urmă se gândește să se apuce de coasă. Pentru ca nu cumva, apucându-se de lucrare, să vadă după două-trei brazde că are coasa boantă și se ostenește în van.

Comentarii

Doamne ajuta. Intreba cineva

Doamne ajuta.
Intreba cineva daca fructele de mare pot fi mancate in acest Post.
S-a uitat ea pe, unde s-o fi uitat prin lumea virtuala si a citit ca se poate.
Apoi a intrebat preotul.
Apoi a intrebat un calugar.
Pana la urma i s-au confirmat cele citite.
Nici nu m-a interesat subiectul, dar ea vroia sa-mi spuna ce si cum. Asadar am ascultat-o.
Vazandu-i ravna in aflarea raspunsului corect, am intrebat doar daca ii e asa pofta si mi-a spus ca defapt nu, dar nu mai stie ce sa manance rapid si sanatos ca nu-i ajunge timpul pentru gatit.
Ce ti-e si cu timpul asta mai frate...
Da, defapt ma stradui sa inteleg atitudinea semenilor si de la care am ce invata, bag la capsor.
O admir pentru ca o stiu evlavioasa si sincera si stiu ca ajuta pe toti care poate, stiu ca are frica asta obsesiva de a nu gresi, cand isi propune ceva. Nu e fatarnicie, e lupta. E de admirat, dar asa cum ati spus, e bine sa fie o masura in toate, oricum se gateste cu ulei si poate si vin desi nu e dezlegare la ulei si vin in fiecare zi, dar azi nici nu se mai retrage omul in pustie 40-50 de zile pentru un Post personal, exista o explicatie si pentru asta probabil. Oricum eu sunt cel mai putin in masura sa vorbesc despre sarguinta aceasta.
Scuzati, am deviat putin de la subiect, dar sigur imi va fi de folos ceea ce am citit in postarea dumneavoastra.

Bun găsit !

E multă vreme de când nu am mai întâlnit un articol pe un blog scris cu atâta spirit, bunătate şi bun-simţ, cu atâta grijă pentru exprimare, pentru formă, nu numai pentru fond. Mă voi întoarce aici !

Două răspunsuri

Dacă munceşti toată ziua, se poate întâmpla să mănânci doar o dată în zi, şi atunci să nu prea ai de ales. Dacă în loc de trei mese pe zi, mănânci doar una cu ce-ţi cade la îndemână, se cheamă că ţii post, sau nu?
Am primit două răspunsuri contradictorii de la doi preoţi diferiţi, unul rudă şi celălalt prieten. Am încredere în amândoi dar ei îmi arată căi diferite şi sunt nelămurită.

imaginea utilizatorului Serafim

Amândouă bune :)

Postul e rânduială proprie. De aceea un om, poate posti mâncând și de cinci ori pe zi iar altul să se îmbuibe mâncând o singură dată. De aceea spun că e rânduială proprie. Și de aceea ne învață părinții cele trei căi care sunt proprii postirii. Înfrânarea, îndestularea și săturarea. Toate făcându-le cu măsura cuvenită, se numește că postim. Iar dacă le facem fără măsură, fie în sus, fie în jos abătându-ne se numește că ne batjocorim. Că vezi, spune înfrânare, nu flămânzire peste măsură. Dacă ai mai puțin de lucru, poți răbda mai multă foame, dar dacă ai multă alergătură, e nevoie de . Spunea părintele Teofil Părăian "zamă mănânci, zamă poți".

Postirea prin schimbarea bucatelor este pusă ca regulă ca să avem fiecare câte ceva de care să știm să ne ținem fără să greșim. De aceea este și pusă ca regulă generală în toată ortodoxia. Cel care nu ține postul prin schimbarea bucatelor, nu este primit la împărtășire, decât numai dacă este caz de femeie însărcinată, copil mic sau om cu boală grea, însă și atunci, se recomandă să se dezlege doar la brânză și ouă, nu la carne. Totuși, numai schimbarea bucatelor, singură, nu înseamnă postire adevărată, la fel cum nici înfrânarea nu înseamnă postire în toată puterea cuvântului. Postirea adevărată este cea care merge până la capăt și, profitând de ușurința mai mare a minții, pune înfrânare și vorbelor fără folos la fel și celor care rănesc. De asemenea, înălțarea minții la cugetarea către cele bune și folositoare și ocuparea ei cu rugăciunea, mai mult decât în alte vremuri, este unul dintre atributele postului adevărat.

De aceea spun că amândoi te-au sfătuit de bine, iar tu alege ceea ce știi că poți duce, fără să încerci să-ți furi căciula singură. Că nu putem să ne adormim conștiința orice am face, chiar dacă uneori ne mai îmbătăm cu apă rece și ni se pare că am obținut o dezlegare pentru a face lucruri care nu se cad a se face. Dacă într-adevăr nu ai altceva de mâncare, să mănânci și mâncăruri care nu sunt rânduite pentru post, că nu se cade să crăpi de foame. Și dacă ai în mână o bucată de brânză și este post, dacă vezi un om flămând, să nu te gândești că săvârșești păcat dându-i să mănânce. Că foamea este ei înseși post. Iar dacă vezi că omul se smintește, să nu insiști, pentru că nu se cade să călcăm conștiința nimănui. Și încă ceva, nici tu să nu mănânci în public lucruri care smintesc pe alții, oricât de foame ți-ar fi. A răbda pentru celălalt e mai mare decât orice lucru pentru că vine din dragoste.

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
 
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Glossary terms will be automatically marked with links to their descriptions. If there are certain phrases or sections of text that should be excluded from glossary marking and linking, use the special markup, [no-glossary] ... [/no-glossary]. Additionally, these HTML elements will not be scanned: a, abbr, acronym, code, pre.
  • Links to specified hosts will have a rel="nofollow" added to them.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

CAPTCHA
Încercăm să prevenim mesajele automate generate de roboți
3 + = 9
Solve this math question and enter the solution with digits. E.g. for "two plus four = ?" enter "6".

Au menționat acest articol...

Emite conţinut