Omul, ființă socială

imaginea utilizatorului Serafim
Versiune pentru tipărire
Your rating: None Average: 5 (265 votes)

Cât de evidentă pentru unii este această afirmație. Că omul este o ființa socială. Și totuși, ce implică asta? Cu ce anume ne schimbă și cum ne influențează cele mai mici detalii din viața noastră la care de multe ori nici nu luăm aminte?

Pustnicia este unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le poate face un om. Și nu pentru că ar fi greu să stai singur să te uiți la stele și la copaci, ci pentru că atunci când ești singur nu are cine să te proptească dacă ești pe cale sa cazi și nu te poate duce nimeni în spate până la cel care te poate face bine, dacă te-ai lovit la picior sau un șarpe te-a mușcat. Între călugări, pustnicia se ia numai cu mult sfat și doar de către cei foarte încercați pentru perioade de timp stabilite împreună cu starețul și cu duhovnicul. Mulți au luat-o razna plecând la pustie de capul lor, fără să aibă experiența necesară pentru o astfel de încercare. Cei care au reușit să se facă stâlpi de foc în pustie și în izolare, au știut foarte clar cum anume se duce lupta în asemenea condiții și nu le-a lipsit înțelepciunea.

Dar nu despre pustnicii aceia voiesc a vorbi. Mai degrabă vreau a spune despre alții care se înmulțesc tot mai mult în această „eră a comunicării”. Sunt cei care stând în mijlocul orașelor și uneori chiar în sânul familiei, se pustnicesc fără socoteală. Se rup de cei de lângă ei, ajung să nu mai aibă încredere în oameni, ajung să se izoleze în durere și în disperare. Aceasta este una dintre cele mai fără de socoteală forme de pustnicie. Pentru că aceștia nu clădesc pustia ci își pustiesc sufletul. Ba chiar unii ajung să creadă că lumea ar fi un loc mai bun fără ei. Fără un om, lumea nu mai este întreagă. Atât de multe lucruri frumoase lucrează Dumnezeu printr-un singur om, încât viața fiecăruia, a oricăruia, ar putea fi mii de biblioteci de cărți cel puțin de calibrul Amintirilor lui Creangă, dacă s-ar găsi cineva cu destul de mult talent ca să le scrie.

Spun părinții că cel mai mare chin al iadului este singurătatea. Lipsa apropierii oricărei alte ființe, umane, îngerești și chiar a lui Dumnezeu. Nu că n-ar fi Dumnezeu în tot locul ci că singurătatea este ceva ce se plăsmuiește înăuntrul nostru și care se poate face iad în noi încă de aici. De aceea este important să avem prieteni, și mai cu seamă prieteni înțelepți. Uneori se numesc duhovnici acești prieteni înțelepți pe care-i avem. Prietenii aceștia ne ajută să trecem peste cele mai dureroase momente ale vieții noastre, să depășim cele mai crunte disperări și deznădejdi.

Așa că, dacă ai un prieten, fie că se numește tată sau mamă sau duhovnic sau iubită sau oricum s-ar chema, nu-l alunga spunând că vrei să rămâi singur. Caută-l și spune-i ce te doare. Pentru că nu-ți este prieten adevărat decât cel cu care poți împărtăși și durerea și bucuria. Poate că nu va ști ce să facă dar poate te va îndruma către cineva care știe. Și chiar dacă ar fi omul în mijlocul tuturor nepricepuților de pe pământ, nu lasă Dumnezeu să se piardă oamenii din pricina nepriceperii celor care-L caută cu inimă curată. Atunci când tac oamenii, strigă pietrele.

Comentarii

ai dreptate

4

Mi-a placut ce ai scris. Pot sa inteleg situatia celor care se izoleaza si se inchid in ei,desi traiesc si comunica cu celalati. Am facut acelasi lucru dupa ce am trecut printr-o experienta trista. Am preferat sa evit contactul cu oricine si sa nu cer ajutor sau sa il refuz daca mi se oferea. Insa asta nu este o solutie. Noi suntem fiinte sociale si avem nevoie de relatii interumane autentice.

un pom

daca gandim frumos ,traim frumos,traim bine da se vede cum traim ,fiinte sociale dar cu drepturi de subjugare ca nu esti liber daca na ai cu ce ,in acest secol ne mai luptam cu umbrele care fac legea lege mutandu si scaunul dintr o parte in alta si lupta pentru Romania poporul din ea daaa........ce roade bune dau de ajungi sa te eutanasiezi, ca pretul e prea mare ca sa mai traesti si sa faci ce doresti ,,scumpai libertatea,si te risti pentru ce vrei ... visuri cu rani ... nu dai viata la dreptul de a fi om cu dreptul de a trai cum vrei si ce vrei caci legea e moarta ,e facuta doar pentru cei puternici nu si pentru noi oameni simpli ,tineri ,batrani si copii ..........

imaginea utilizatorului Serafim

Greu

Tare greu. Dar eu zic că nu avem nici un câștig dacă disperăm. Mai degrabă, să ne trăiască dușmanii, să ne vadă fericiți. Dar până atunci, cei care supraviețuiesc în condiții extreme, așa cum se află cei mai mulți oameni în țara asta, și de fapt cei care au cu adevărat de câștigat, sunt cei care se încăpățânează să trăiască și să fie fericiți, oricât de mult ar vrea unii sa-i oprime și să le pună greutăți în spate. Dacă va veni vremea să se schimbe iar orânduieli sociale, se vor schimba. Dar nu avem folos din deznădejde.

Zic și eu...

Posibilitate

Multi au ales calea "pustniciei moderne" : nu mai spun ceea ce cred pentru ca sunt dobarati imediat de spiritul critic al celor din jur . Nu mai fac ceea ce ar fi vrut face din cauza pierderii increderii si al lipsei de sustinere . Era comunicarii virtuale poate deveni o sansa pentru toti acesti pustnici moderni

Vorbe de folos

Bunica mea, Mihaica, asculta câte-un sătean sfătos şi dacă-i era cu folos zisa omului, îi spunea:
-Ce frumos le zici, bade! Parcă vorbeşti din cărţi! Popă trebuia să te faci, auzi! Că pălmaşi să muncească pământul s-ar găsi destui, dar creştin cu vorbă cumpătată şi cu miez ca a domniei tale, mai rar!

Emite conţinut