Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Mulţumim - Părinte Serafime - pentru nota de echilibru şi discernământ duhovnicesc...Într-adevăr este necesară o măsură în toate şi pentru toţi,...o pondere...dar zic şi eu, că, uneori şi o contra-pondere este bine venită; altminteri "dospeşte" prea mult "cultul personalităţii".
Ca un specialist IT - cunoşti, desigur, că nu merge "calculatorul" doar cu "soft-ul"...are nevoie "măgăoaia" şi de "hard"-rock-ware..."heart"-oare!?

Nu trebuie să susţinem cu "fanatism" pacea cu toată lumea ... cu unii, recunoaştem că suntem "în război", nu cu fanatism, bineînţeles, ci cu iubire şi mărturisire, iertare şi pace.

"Războaiele" sunt îngăduite de Sus şi sunt, uneori, necesare...
Şi în eco-sistemele din natură reglajul "speciilor" se face şi prin "conflict"...vieţuire - supravieţuire şi con-vieţuire.
Viaţa şi moartea, apariţia şi dispariţia fac parte din spectacolul planetar şi tot "viul creatural" respectă o Lege naturală şi/sau supranaturală... depinde de fiinţe - pe cât de cuvântătoare sau ne-cuvântătoare, de sensibile sau inteligibile, de trupeşti sau duhovniceşti devin în cursul şi decursul existenţei...
"Numai tu şi cu mine,
împărţiţi şi înmulţiţi,
adunaţi şi scăzuţi,
...rămânem aceiaşi..." (N. Stănescu)
("Tu"şi cu "mine"- generice şi generatoare "de idei"...)
...dacă rămânem în Dumnezeu şi în iubire, nu ne mai organizăm "stănescian": "împărţiţi" tribal şi "înmulţiţi" pe caste,"adunaţi" în cin-uri şi "scăzuţi" în tabere ... ci, rămânem în "unire şi unitate" - "aceiaşi".
Între oameni "tensiunile" şi polemica ascut "săbiile", dezvăluie caracterele, potenţează capacitatea dialogală, dezvoltă cogniţia, delimitează "poziţiile", evidenţiază punctele de vedere, conturează perspective noi, stimulează euristic intelectul; aşadar, "antagonismul" face ordine în dezordine şi uneori, pune în rânduială şi ierarhie valorile ...aparent "adverse" şi personalităţile...aşa-zis "beligerante"...şi malurile râului se întâlnesc şi se unesc "în adânc"...
Apropo de teologia afirmaţiilor catafatice şi apofatice, cred că, titlul vechi -de pe blogul sfinţiei tale- era "de-o adâncime mai înaltă a adâncului" - trăit de Părintele Paisie Olarul, care a surprins "apofatic" şi apoftegmatic mistagogia "lutului", când zicea: "Să nu spui tot ce ştii, să nu faci tot ce poţi, să nu crezi tot ce auzi!"...

La ce fel de pravoslavnici se face referire!?

"Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte"(Matei 12,30)...este din Sf. Scriptură!

Nu poţi să fii şi cu Dumnezeu şi cu mamona, dacă eşti de partea Domnului automat de poziţionezi în tabara care urăşte păcatul...Cine nu urăşte păcatul nu este din Dumnezeu...Este adevărat, că trebuie să promovăm o teologie pozitivă - nu una "beligerantă"- de acord - deşi teologia apofatică(a "negaţiilor") este peste teologia catafatică (a "afirmaţiilor"). Nu este acelaşi lucru, veţi spune - da - însă ambivalenţa acesta este rodnică...Vulturul înainte de a survola "înălţimile" îşi ia avânt făcând în fugă şi câţiva paşi pe " pământ", dar se desprinde cu ochii de "cele de jos", în "cugetarea" lui "dispreţuindu-le", însă "cocoşul" are un orizont limitat de vedere, dar tare-i semeţ câte o dată...el toată ziulica este "cu privirea pe jos" şi umblă ţanţoş prin "ograda" lui mică şi crede că le "înţelege pe toate".(parafrazând pe Sfinţii Siluan Athonitul şi N. Velimirovici).

Mai întâi îi spui copilului: Nu fă aia...nu fă aia,... mai apoi, când devine mai "savant" înţelege cum e cu virtuţile şi cum se poate "dobândi Împărăţia".

Cei care sunt din tabara "anti-contra-împotrivă" sau o parte din ei... s-ar putea, apropo de direcţia de "fugă spre" casă sau "aiurea", să fie chiar în "casă" şi să arate cu degetul... în "casa Domnului", bineînţeles şi atunci să nu fie nevoie să-i jelească cineva deplângându-le soarta...iar cei care "aplaudă" complice "păcatele lumii"...să fie dintre cei care nu s-au învrednicit decât a sta "în pridvor" sau în tinda bisericii sau pe aiurea... "darurile sunt împărţite şi lucrările...", aşa că, e bine că sunt şi aceştia...trebuie să facă şi cineva "curăţenie pe poteca care duce la biserică"(Dan Puric)...şi cineva care să bată obrazul...

Nu înţeleg - suficient - de ce sunt unii "contra" lui "Gigi-contra"...este un fel de de constipare fariseică, în sens figurativ, ca şi încrâncenarea celor încrâncenaţi pe "încrâncenaţii credinţei"..."Tristeţea mea aude pe nenăscuţii câini, pe nenăscuţii oameni cum îi latră"(Nichita Stănescu)...

...iar dacă, aceşti "Gigi-contra" sunt pravoslavnici "smintiţi", ..."Feriţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i, căci dacă această hotărâre sau lucrul acesta este de la oameni, se va nimici; Iar dacă este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-i nimiciţi, ca nu cumva să vă aflaţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu"(Fapte Ap.5,38-39).

"Unul este Dătătorul legii şi Judecătorul: Cel ce poate să mântuiască şi să piardă. Iar tu cine eşti, care judeci pe aproapele?"(Iacov 4,12)

Această acuzaţie i-a fost adresată şi Mântuitorului:

"Fariseii însă, auzind, ziceau: Acesta nu scoate pe demoni decât cu Beelzebul, căpetenia demonilor.

Cunoscând gândurile lor, Iisus le-a zis: Orice împărăţie care se dezbină în sine se pustieşte, orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui. Dacă satana scoate pe satana, s-a dezbinat în sine; dar atunci cum va dăinui împărăţia lui? Şi dacă Eu scot pe demoni cu Beelzebul, feciorii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători.

Cum poate cineva să intre în casa celui tare şi să-i jefuiască lucrurile, dacă nu va lega întâi pe cel tare şi pe urmă să-i prade casa?

Deci, logic analizând afirmaţiile, nu după mintea noastră, ci după cuvântul Scripturii: dacă aceştia lupta "cu păcatul, cu lumea, cu demonii" ... de partea cui sunt?

"Cine zice că este în lumină şi pe fratele său îl urăşte, acela este în întuneric până acum.

Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină şi sminteală nu este în el. Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el;

Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristosul? Acesta este antihristul, cel care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul".(I Ioan cap.2)

Textul următor - (I Ioan cap.3) - mi se pare edificator:

"Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea, şi păcatul este nelegiuirea.

Oricine rămâne întru El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut nici nu L-a cunoscut.

Cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului.

Oricine este născut din Dumnezeu nu săvârşeşte păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în acesta; şi nu poate să păcătuiască, fiindcă este născut din Dumnezeu.

Prin aceasta cunoaştem pe fiii lui Dumnezeu şi pe fiii diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeşte pe fratele său. Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi; cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte.

Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni şi ştiţi că orice ucigaş de oameni nu are viaţă veşnică, dăinuitoare în El".

De asemenea şi acesta: "Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ascultă de noi; cine nu este din Dumnezeu nu ascultă de noi. Din aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii.

Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu.

Cine mărturiseşte că Iisus este fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne întru el şi el în Dumnezeu.

Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească"(I Ioan cap 4.).

Concluzia mea: au dreptate Sf. Părinţi..."Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu..."(Matei 22,29)

Deci, formula: "Iubeste pe păcătos, dar urăşte păcatul ! " este foarte ortodoxă...