Puterea mângâierii

imaginea utilizatorului Serafim
Versiune pentru tipărire
Your rating: None Average: 5 (236 votes)

O învățătură importantă primim prin Ilie proorocul. I se spune că nu în vijelia care rupe munții, nu în cutremur și nu în foc se arată Dumnezeu ci în adiere de vânt lin. De multe ori invocăm numele lui Dumnezeu cu ură și cerând pedeapsă pentru toate nedreptățile care ni se fac. Și facem aceasta uitând că ni se vor ierta păcatele precum și noi iertăm greșiților noștri. Nu mai mult.

Nu este mare lucru a distruge și a dărâma. E drept că uneori nu putem da jos nici cu dinamită câte un pod pe care l-au construit nemții în al doilea război mondial. Dar asta nu este o regulă. A dărâma este ușor, mult mai ușor decât a zidi. Și fiind făcuți după chip și după asemănare cu Dumnezeu, suntem chemați să fim ziditori, creatori, nu neanderthalieni cu măciuci în mâini cărora să li se pară că tot ce văd în fața ochilor e bun de lovit și de spart.

Am putea spune că Dumnezeu are un simț al umorului foarte fin. A dat puterea în mâna bărbatului și a pus posibilitatea de creație în pântecul femeii. Ca să învățăm să folosim puterea în mod conștient iar nu impulsiv. Puterea singură nu poate crea nimic, are nevoie de control. Și nici mâna artistică nu poate face nimic dacă nu are puterea și mijloacele pentru a mișca lucrurile din loc.

Cel care cioplește piatra sau lemnul sau metal dacă îndoaie, nu va obține nimic frumos și nici util dacă va lovi doar cu ciocanul sau cu barda la nimereală și cu toată forța. Gândind unde anume trebuie să dea următoarea lovitură și cum vrea să arate la final ceea ce lucrează, ajunge să facă lucruri pentru care să fie lăudat. Olarul dacă va strânge lutul în pumni cu toată forța nu va ajunge niciodată să facă o oală. Mângâind însă lutul cu hotărâre și răbdare, scoate lucruri și utile și frumoase. Doar atunci când mai găsește câte o piatră în lut o ia și o scoate ca să nu strice lucrarea.

Spunea cineva că geologia este cea care studiază presiunea și răbdarea de a schimba stâncile. Mângâierea este presiune nedureroasă. Dar aplicată suficient de mult timp într-o anumită direcție, ajunge să schimbe direcția de creștere a unui copac, să formeze și să deformeze roci, să mute munții și să schimbe cursurile apelor, să apropie sau să depărteze continente. Într-un fel, geologia este cea care ne învață cât de mare este puterea mângâierii.

De aceea nu în furtună și nu în cutremur ci în adiere. Nu din lipsa forței, ci pentru a nu distruge creația. Pentru a o schimba încet și frumos, fără să o facă să plângă dacă nu este neaparată nevoie. Se cere multă înțelepciune pentru a vedea când este nevoie de plângere și când e mai bună mângâierea. Dar să nu deznădăjduim. Nu am fost puși să facem lucruri pe care nu le putem împlini dacă luăm aminte și băgăm de seamă.

Comentarii

Analizand articolul nu poti

Analizand articolul nu poti sa nu fii patruns de frumusetea cuvintelor, dar stau si ma gandesc cati dintre noi avem puterea sa transformam "furtunile" si "vuieturile" din adancul nostru in "adiere de vant lin". Atunci cand gresim in fata unui cunoscut, iar drept consecinta se revarsa asupra noastra nemiloasa razbunare, ne vaitam amarnic deoarece greseala noastra a fost mult mai neinsemnata decat reversul, tanjind dupa iertare. Dar daca ne-am afla intr-o conjuctura diametral opusa, iar cineva ar gresi cu ceva fata de noi, atunci sunt sigur ca ne-am transforma intr-un "pod nemtesc", imposibil de zduncinat, facandu-ne semenul sa plateasca mult mai mult decat ne-a gresit. In cele din urma vom constata cu tristete ca din "fiii mangaierii" ne-am transformat in "fiii razbunarii", considerand ca nici macar legea Talionului nu este destul de aspra pentru a-i pedepsi pe cei care ne supara.

Avem o indulgenţă complice

"A dat puterea în mâna bărbatului și a pus posibilitatea de creație în pântecul femeii. "
Şi istoria a demonstrat că nicio religie nu a iertat-o pe femeie pentru acest dar.

Astfel, pentru a minimaliza gestul creator al femeii, se spune că ne naştem din păcat. Eu cred că ne naştem din voia lui Dumnezeu. Şi dacă ne naştem după chipul şi asemănarea lui, nu ne putem naşte păcătoşi. Dar, devenim cu timpul prin alegerile noastre greşite.

E puţin lucru că pentru aceeaşi faptă, femeia este păcătoasă iar bărbatul macho?
Avem o indulgenţă complice pentru bărbatul dovedit că a călcat strâmb dar, câte femei nu au primit în mod gratuit eticheta de curve, fără a greşi în vreun fel, ci numai pentru că sunt urmaşele Evei ?

Aşa cum am înţeles eu cărţile sfinte, Isus a fost un mare apărător al femeii iar vechii patriarhi, care au orânduit biserica la începuturi, s-au abătut de la învăţătura Mântuitorului pentru orgolii mărunte şi păstrarea puterii în mâinile bărbaţilor.

Iar dovada că femeia şi bărbatul sunt egali în faţa lui Dumnezeu este mormântul.
La cel fără de păcat miroase a mir, indiferent că este femeie sau bărbat. Iar la păcătoşi se ştie bine ce se întâmplă, de-i femeie ori bărbat.

barbatii :)

De ce sa sacrifici feminismului feminitatea? Ca barbatii au un cromozom mai mic si lupta mai mult cu tipul acesta de pacat nu se poate nega. Dar "o iau in freza" pentru asta exact ca femeile. Zici ca “Avem o indulgenţă complice pentru bărbatul dovedit că a călcat strâmb”. Cine are? Duhovnicul da altfel de canon barbatului decat femeii pentru acelasi lucru? Sau e vorba de o oarecare statistica, de faptul ca barbatii nu numai ca pica mult mai des, dar cei pe care nu-i intereseaza sa se controleze sunt chiar mandri de ce pot ei?

Pe o femeie, o faci curva pentru ca vrei sa o jignesti. De ce nu-i zici unui barbat la fel? Pentru ca nu-l jignesti. Un barbat, mai pune si de la el numai sa fie macho cum zici si tu :) Stiindu-i cum sunt, nu poti sa jignesti mai mult un barbat decat spunandu-i ca “nu e barbat”, iar pentru o femeie, faptul ca nu e “macho”, nu o loveste chiar asa de mult :) Pentru orice medalie exista si reversul si chiar daca suntem croiti altfel, nu-i mai cu mot femeia decat barbatul si nici invers.

Daca regulile mantuirii sunt la fel, de ce exclude asta ca cele ale firescului sa fie diferite?

Stimată babă de mate

Stimată babă de mate, mă refeream la indulgenţa societăţii. Şi zău că nu mi s-a năzărit, ştiu ce spun dar, nu vreau să inund spaţiul lui Serafim cu exemple- sunt destule pe la mine prin blog! Cu puţină tămâie la-ndemână, se pot citi fără niciun risc. :D

Dar, articolul acesta este despre mângâiere. Să-i mulţumim lui Serafim pentru adierea lină a cuvintelor sale.

Doina draga,

ti-am scris in ideea ca erau interesante pentru mine argumentele unei pareri contrare. La nivel de idei. Dar daca asta ne scoate din spiritul "mangaierii" parintelui, ok, retrag. Shalom :)

Nu, nu ne scoate

Între prima şi a doua parte a commentului meu era o pauză. Deci, nu ne scoate! :D

O paradigmă... care se rezolvă cu discernământ

"Lucraţi cu frică şi cu cutremur la mântuirea voastră"(Filipeni 2,12)...oare, mă întreb şi eu, care dintre noi nu s-a "cutremurat" niciodată...sau care este dintre oameni, acela, care nicicând, nu s-a "înviforat" în "iuţeala" indignăriilor de tot felul !?...În noi, oamenii, este şi "pământ" şi "foc" şi "apă" şi "aer"...astfel că, fiecare se manifestă potrivit cu elementele care predomină în personalitatea sa şi în temperament...unii sunt mai "eterici", alţii mai "vulcanici", unii mai "versatili", iar alţii cam "împământeniţi", "pietroşi", manifestări omeneşti de la "toţi şi toate"... Teofania descrisă la Ilie prorocul este superbă... "Duh este Dumnezeu, iar cei care se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi adevăr"(Ioan4,24)...Duhul Sfânt este "Mângâietor"...DA...,numai că, uneori, Adevărul trebuie mărturisit "cu tărie" şi "statornicie"... cu acea statornicie a pietrei, a stâncii în faţa apelor...Dacă am fi toţi "eterici" sau "volatili" s-ar "vaporiza" şi această mărturisire...Sf. Ap.Ioan şi fratele său Iacov au fost numiţi de Domnul ... "fiii tunetului"..., iar lui Petru verhovnicul i-a zis: "...pe această piatră(a mărturisirii) voi zidi Biserica Mea" , apoi..."Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii s-a făcut în capul unghiului..."(Fapte Ap. 4,11) ...şi " Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos(Efeseni 2,20). O concluzie, ar fi că, e bine să fii cel mai des "adiere de vânt" , adică duhovnicesc, însă sunt situaţii cu "pământenii" noştri "mai împietriţi", când trebuie să "strigi" din toţi "rărunchii" şi mai "visceral" aşa..., ca să piceapă şi să se trezească "din somn"... care - spun Părinţii - "e mai rău ca demonii"...căci "naşte monştri"...

imaginea utilizatorului Serafim

Mda...

E posibil să fi putut să spui și mai complicat de atât. Așa e cam evident. Zic și eu.

darul de a mangaia

Imparate Ceresc ,Mangaietorule,DUhul Adevarului care pretutindenea esti si toate le implinesti,,,ori cum spune Psalmistul"Toiagul Tau si varga Ta,acestea m-au mangaiat!"Iata cum mangaierea vine de la Dumnezeu,iar cel care mangaie a primit in dar sa faca aceasta ..."caci toata darea cea buna si tot darul desavarsit de la Tine este ,Parintele Luminilor!"

Emite conţinut