Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Un lucru cunoscut cel puțin la nivel teoretic, arareori conștientizat, este că împreună, oamenii pot învinge un sistem. Mai exact, pot învinge orice sistem. Oamenii pot ajunge să fie împreună în două situații. Prin unire și prin unitate.

Unirea este atunci când doi sau mai mulți oameni cu interese diferite lucrează împreună pentru un interes comun, cel puțin temporar. În loc de doi oameni pot fi grupări, națiuni, clase sociale. Pe baza unirilor s-au făcut revoluții. Pe baza lor s-au schimbat regimuri politice. Pe baza ei s-a spus în popor că „te faci frate cu dracul până treci puntea”. Unirea, de cele mai multe ori, nu are viață lungă pentru că de îndată ce au scăpat de adversarul sau de problema comună, oamenii încep să-și amintească sau să inventeze probleme care îi despart. Partidele politice se unesc și se despart pentru că nu au unitate de gândire, de simțire ci doar de interese.

Unire este atunci când pui cap de diamant pe un sfredel de oțel ca să poți străpunge o stâncă. Și când se strică capul, îl înlocuiești cu altul. Este o lucrare eficientă, dar care urmărește un scop precis și nimic mai mult. Unirea se termină odată cu atingerea scopului.

Unitatea, pe de altă parte, este aceea care pornind de ceva comun, aduce oamenii împreună. Este cea care face din străini, frați. Este cea care nu mai cunoaște dezbinare niciodată, pentru că are în primul rând unitate de gândire, de simțire, de credință. Atunci când auzim cuvintele „iată acum ce este bun și ce este frumos decât numai să fie frații împreună... că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea și viața până în veac” știm că acea „unire” se referă la unitate. Frați sunt cei care gândesc și simt la fel, aceasta fiind motivația pentru care trag de vâsle la aceeași barcă și pentru care zidesc aceeași casă. Evenimentele exterioare nu-i pot despărți chiar dacă uneori sunt aruncați în capete diferite de lume.

Este o diferență oarecumva subtilă între cele două. Pentru că una are motivație exterioară iar cealaltă are motivație interioară dar la vedere de multe ori par a fi același lucru. Și totuși, deși de multe ori spoiala seamănă cu aurul, nu e același lucru. Și deși de multe ori un om care se roagă cu durere, ca vameșul, arată la fel ca unul care se preface a fi evlavios, ca fariseul, nu se întorc acasă la fel.

De aceea, orice unire care nu provine de fapt din unitate, este sortită eșecului. De aceea o căsătorie care are la bază diverse interese și nu dragoste curată, nu e făcută să dureze. Chiar dacă nu se destramă până la moartea celor doi, tot nu durează. Nu durează nici o clipă pentru că nu este unire adevărată. De aceea adunarea în aceeași oală a dezbinătorilor nu are sorți de izbândă. Pentru că în cele din urmă vor ajunge să se dezbine între ei iar o împărăție care se dezbină în sine, nu poate dăinui.