
Așa se numesc câteva dintre grupele de la cele două grădinițe patronate de Fundația Varlaam Mitropolitul la care am fost zilele trecute. Fiecare dintre cele două grădinițe în câte o zi. Au avut un eveniment numit „Sfinții, ocrotitorii copiilor” la care am fost invitat și eu. Acuma, e drept că spunea tatăl lui Creangă că dacă e copil să se joace și dacă e popă să cetească, dar ce te faci când se întâlnesc cele două lumi?
Ne-am jucat de-a Sfânta Filofteia cea foarte milostivă și de-a Sfântul Stelian întemeietorul primei grădinițe din lume. Atât de mult le-a plăcut de Sfânta Filofteia încât voiau să ne mai jucăm și de data asta altcineva să fie sfânta, și altcineva tatăl, și alții să fie oamenii care așteptau milostenie. Eh, eu am fost de fiecare dată reprezentantul clerului care o întreba pe sfântă unde vrea să meargă, în ce cetate. Iar ea, nu se mișca din loc până nu auzea de Curtea de Argeș.
Ne-am jucat și de-a Sfântul Stelian care trebuia să aibă grijă de o grădiniță de copii în felul acesta unul luând locul educatorului sau educatoarei.
Au spus poezii și rugăciuni, mi-au spus care este sfântul preferat al fiecăruia dintre ei și mai ales de ce îl iubesc pe sfântul respectiv și ce anume a făcut acel sfânt și vor să facă și ei. Mi-au pregătit și o surpriză. Totuși, să nu uităm fotografiile pentru că în acest caz probabil înseamnă mai mult decât povestirea.
E posibil să vă placă și...
Comentarii
„Dacă-i copil să se joace, dacă-i popă să cetească”
Iaca, se mai întâmplă și invers! Și e bine că se întâmplă așa. Felicitări, felicitări! Se știe că cel mai sigur mod de a învăța ceva pe copii este jocul.
Publică un comentariu nou