Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Mulți oameni gândesc lumea în sisteme duale. Bine și rău, cald și frig, lumină și întuneric, ordine și haos, Dumnezeu și Lucifer. Toate acestea le imaginează bătându-se, războindu-se la nivel conștient sau inconștient încercând să obțină supremația unul asupra celuilalt. De ce astfel de sisteme nu există în realitate? Hai să vedem.

Putem pune în evidență prin diverse încercări și experimente căldura. Unul dintre cele mai simple experimente este să privim efectele pe care le are o flacără asupra unor diverse obiecte. Prin analogie am spune că la fel putem privi efectele frigului când formează flori de gheață sau când transformă ploaia în fulgi de nea. Totuși, frigul nu este decât lipsa căldurii. Putem adăuga, cel puțin teoretic, oricât de multă căldură și să ajungem la temperaturi oricât de mari. Încă nu s-a găsit un maxim de temperatură posibilă. Totuși, cu cât avem mai puțină căldură, ne apropiem tot mai mult de zero absolut, de temperatura de zero grade Kelvin. Dacă „frigul” ar fi ceva de sine stătător și nu o lipsă mai mică sau mai mare a căldurii, am putea să adăugăm mai mult frig astfel încât să coborâm mult sub ceea ce numim „zero absolut”. Deocamdată, nu doar că este imposibil de trecut dincolo de această temperatură ci nu am reușit nici să o atingem. Pentru că orice rază de lumină, oricât de slabă am folosi pentru a observa acea stare de „zero absolut”, deja i-ar ridica temperatura cu o miime sau o milionime de grad.

Întunericul, de asemenea, nu are ființă ci este doar numire a lipsei luminii. Numim întuneric noaptea de exemplu, când luna și stelele nu ne aduc destul de multă lumină ca să putem desluși clar lucrurile din jurul nostru. Pentru bufniță, însă, lumina este suficientă cât să poată vâna. Am putea merge mult mai departe și sa vorbim de „cutia neagră”, o cutie de observație fără nici un strop de lumină. S-au scris însă multe teze despre „emisiile cutiei negre” pentru că se pare că ne este imposibil să obținem un mediu complet întunecat. Și chiar dacă am putea, acea lipsă a luminii ar fi maximul la care putem ajunge. Nu mai putem adăuga mai mult „întuneric” încât să trecem dincolo de această limită.

Cât despre draci în antiteză cu Dumnezeu, cum ar putea creația să se bată cu Creatorul? Ce ar avea să pună împotrivă? Diavolii au fost îngeri de lumină. În căderea lor, Dumnezeu nu i-a lăsat să fie întunecați până la capăt pentru că aceasta ar fi însemnat ruperea completă de sursa creației, de Dumnezeu și implicit „trecerea în neființă”, nu în modul în care greșit sunt făcute anunțurile pentru cei decedați, ci cu adevărat, neființarea, lipsa existenței. Iată așadar că nimic nu stă fără Dumnezeu, nici măcar iadul.

De aceea ne învață Scripturile că nu trebuie să ne împotrivim răului. Aceasta ar fi o pierdere de vreme iar timpul este foarte prețios pentru noi oamenii. Destul este să facem binele. Chiar și cea mai subțire lumânare aprinsă alungă întunericul. Până și cea mai fragilă existență desființează lipsa ei. Chemarea noastră însă nu este să ne mulțumim cu puțin. Chemarea noastră este să luăm cu șapte mâini și să mâncăm cu două guri atunci când este vorba de a aduna cele care se adună. În toată vremea și în tot ceasul să ne bucurăm iar din rugăciune să nu încetăm. Pentru că – este dovedit științific, nu-i așa? că – nu putem avea niciodată prea mult. Că nu s-a găsit nici o limită superioară pentru ceea ce putem aduna duhovnicește și pentru ceea ce putem deveni dacă nu ne lenevim.