Mărgica

imaginea utilizatorului Serafim
Versiune pentru tipărire
Your rating: None Average: 5 (253 votes)

Mulți profesori, învățători, maeștrii și povățuitori apuci să ai în viață dar de unii dintre ei parcă te legi într-un mod aparte. Nu mulți dintre profesori reușesc să te atragă și să-ți schimbe ideile gri și sumbre pe care ți le făcuseși despre școală și despre sistemul de învățământ. Am avut astfel de profesori. Nu mulți.

Pasiunea naște pasiune. Nu poți sta lângă foc fără să te arzi sau fără să te aprinzi din același foc cu care arde un om plin de pasiune. Un om care iubește limba română atât cât să nu poată concepe că ar exista exprimare în afara ei, te face să îndrăgești această limbă și să încerci să o vorbești și să o scrii corect. Să vrei să citești cărți pe care nu te-ai fi gândit vreodată că le vei citi pentru că așa vrei ci mereu ai considerat că va fi „lectură obligatorie”. Este posibil ca la întâlnirea cu astfel de oameni să se nască o reacție de respingere. În cazul meu nu a fost așa.

Întâlnirea cu un asemenea om, foc de pasiune, m-a făcut să îndrăgesc mai mult limba română. A fost primul profesor la care am dat teză cu cărțile pe masă. Și nu vorbim doar de cărțile de școală, nu, cu orice cărți am considerat noi necesare pentru a putea spune ce aveam de spus pe marginea subiectului. Subiectele? Le-am știut cu o săptămână înainte ca să avem timp să ne pregătim. 40 de subiecte pentru 40 de oameni, scrise pe tablă, fiecare își alege un subiect în așa fel încât să nu avem doi aceeași temă de tratat și să nu rămână subiecte netratate. Unii poate ar spune că ăsta este un mod ascuns de a copia și de a trișa sistemul de învățământ dar nu m-am pregătit niciodată pentru nicio teză atât de mult ca pentru tezele de la română.

Au fost oameni care au reclamat la inspectorat modul ei de a preda. Ca urmare a organizat o oră deschisă cu 3 dintre clasele la care preda ea și cu participarea inspectorilor și a părinților. Și a aruncat o scânteie între noi. Eminescu. Niciodată o oră probabil că nu a părut atât de scurtă. Dezbateri, comentarii, argumentări, ceea ce făceam în mod curent la orele ei, doar că acum eram de 3 ori mai mulți. N-am mai avut timp să băgăm în seamă inspecția și, din câte știu eu, n-au mai avut nimic de comentat după o astfel de demonstrație.

Nu ne ridicam din bancă atunci când răspundeam iar ea era „moderatorul” clasei. Atâta timp cât discuțiile nu stagnau și nu deviam de la subiect, nu zicea nimic. Îmi amintesc că îmi făcea o deosebită plăcere să iau partea celui sau celor care erau mai slabi în argumentare, tocmai ca să văd dacă pot să găsesc argumente pe care alții le-au trecut cu vederea și care pot înclina balanța. Când e vorba despre credință, astfel de lucruri, evident, nu-și au rostul dar ca exercițiu de dezbatere la limba română, era ceva care, cred eu, ne-a ajutat să putem purta discuții la obiect, cu argumente. Ne-a ajutat să ieșim dintr-o exprimare de lemn care nu ne era proprie dar care probabil ne-ar fi devenit proprie ascultând sumedenia de discursuri politice care s-au perindat după revoluție și care nu prea s-au oprit nici în ziua de azi.

Cei care au șansa să aibă măcar un singur profesor așa cum am avut-o eu în liceu profesoară de limba și literatura română pe doamna Dorina Mărgineanțu, pot considera că le-a pus Dumnezeu mâna în cap. Să vezi că se poate și că există oameni care fac educație, nu doar predau materia, îți poate schimba privirea asupra a ceea ce înseamnă școala și învățământul. Mă rog să aibă parte de astfel de profesori cât mai mulți dintre cei sau cele care vor ajunge președinți, miniștri și parlamentari ca să poată să aprecieze învățământul la justa lui valoare și să nu-l considere ca pe un rău necesar. Și de asemenea mă rog să ajungă cât mai mulți dintre profesori să se îndrăgostească nebunește de materia pe care o predau și de cei cărora le predau acea materie ca să predea, cum spunea părintele Teofil Părăian, așa cum ar preda Hristos dacă ar fi profesor de fizică sau de filosofie sau de matematici sau de biologie sau de sport.

Comentarii

Margi

Azi am aflat de abia ca a murit. Mareeeeeee om! Am vorbit cu ea cu aproximativ vreo 4 ani in urma, pe terasa, acasa, la dansa. Fiind si eu dascal a spus ca "dascalia se face din vocatie, cine nu are vocatie...sa nu faca".
Eu am facut teatru si regie cu dumneaei.
Mare OM! Mare dascal!

Margica

Vine o vreme cand pentru fiecare dintre noi se trage linie. Si in cazul profesorilor nu se mai vorbeste despre salariul mic, urmat de pensia de mizerie; de toate greutatile pe care le intampina un profesor, educator sau invatator. Povestea o profesoara, dupa Revolutie, ca nu-si poate permite sa-si cumpere toate manualele alternative de la toate editurile care ofera, pentru toate clasele la care preda, pentru a-si putea alege manualul optim.
Dar la un moment dat toate acestea trec. Si ramane sa se vada cum a zidit fiecare; daca temelia a fost pusa pe piatra (Lc 6, 48).
Si atunci profesorii care au pus suflet, si au lasat ceva in sufletele si mintea elevilor, vor avea plata in fata bunului Dumnezeu. Ma gandeam cat de mult conteaza ca un om sa se roage lui Dumnenzeu pentru un profesor, fie el in viata sau trecut la Domnul. Am intalnit preoti care mi-ai spus ca-si pomenesc profesorii din gimnaziu, invatatorii.
Gandind la acestea nu am putut decat sa exclam: "Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi... " (Lc 10,21) Exista rasplata si dreptate in lumea acesta!
Cred ca fiecare profesor ar trebui sa priveasca si aceasta latura tainica a meseriei lui, a faptului ca intrand in clasa are mai mult decat niste elevi in fata, are niste oameni care ii pot oferi mantuirea si multa plata in fata lui Dumnezeu.

Da

Da, trec anii, si din pacate timpul este neiertator.
Tot ce putem face pentru profesorii care nu mai sunt este sa ne rugam pentru mantuirea lor, ca Dumnezeu sa le rasplateasca dragostea si bunatatea. Am simtit o mare durere sufleteasca atunci cand am vazut ca multi dintre profesorii mei nu mai sunt. La mormintele lor, am varsat cate o lacrima de recunostinta, amintindu-mi de orele de scoala, de jertfa lor. Poate multi dintre noi nu ne dam seama cat de mult s-au jertfit profesorii si invatatorii. Cred ca fiecare avem cate un profesor daca nu mai multi care ne fac sa ne amintim cu placere si recunostinta de acei ani de scoala de neuitat...
Din pacate, astazi respectul pentru profesor si invatator aproape ca nu se mai observa...
Dar, numai Bunul Dumnezeu le stie daruirea si jertfa...

Impartasire

Impartasesc intru totul cu tine gandurile acestea.
Imi amintesc cu drag de orele de romana cu totul speciale. De spectacolele de teatru la care ne ducea, de recitalurile de poezie, de conferintele sustinute de D-na Zoe Dumintrecu Busulenga pentru care Margi avea un respect deosebit, de dragostea ei de Eminescu.
Nu stiu de ce imi vine acum in minte poezia "Sara pe deal". Si cum ne-a facut sa intelegem versurile acestea cu totul deosebite. Si stralucirea din ochii ei cand vedea ca am inteles cum "stelele nasc umezi pe bolta senina".
Marturisesc in schimb ca la aceste ganduri am ajuns cu mult mai tarziu. In Franta deja fiind, amintirile mele ma duceau deseori spre invatatura D-nei Margineantu. Grauntele plantat de ea a rasadit si da roada. Si aceasta defineste un profesor adevarat.

imaginea utilizatorului Serafim

Spectacolele...

Da, când era directoare și ducea tot liceul la Filarmonică și erau lecțiile de acolo despre cum sună și ce este vioara, ce efect are timpanul, care e soprană și care e alto...

Toate astea făcute special pentru noi. Tare fain.

Da...

Tot in aceeasi idee, de fiecare data cand merg la un concert de muzica clasica, imi amintesc de profesorul de muzica din gimnaziu, D-nul Fratila Spasa. Cred ca a trecut si el in lumea dreptilor, era destul de batran deja cand ne era profesor.
Imi amintesc cum venea cu un pic-up mic si ne punea bucati din diverse concerte, iar noi trebuia sa recunoastem instrumentele: vioara, violoncel, contrabas, flaut, etc...
Era un profesor de moda veche care isi tinea cu mare constiinta lectile, in ciuda faptului ca era o harmalaie in toata clasa si ca nimanui nu ii pasa de lectiile de muzica.
Dar acum, imi dau seama ca a fost un profesor foarte bun.
Hmmm...cred ca imbatranesc... :-)

Emite conţinut