Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Blogosferă. Neologism în toate limbile pământului. De la „weblog” (jurnal pe web) s-a ajuns la „blog” iar la ora actuală nu mai reprezintă simple jurnale ci tind să se transforme destul de repede dintr-un mod alternativ de presă în principalul mod de publicare. De ce? Din punct de vedere al celui care scrie, este foarte ieftin. Din punct de vedere al celui care citește, este mult mai ușor de citit, accesat, căutat informații relevante. În plus, este mult mai simplu de urmărit un anume scriitor care, eventual, a plăcut în mod mai deosebit unei anumite categorii de cititori. Și atâta timp cât scriitorul și cititorul au un acord, se crează o reacție în lanț. Se scrie mai mult pe bloguri pentru că se citește mai mult și se citește mai mult pe Internet pentru că se scrie mai mult aicea. Fotograful, artistul de orice fel, programatorul sau orice alt fel de persoană care are ceva de spus o vom pune tot la categoria scriitor pentru simplitatea exprimării în acest caz la fel cum ascultătorul, admiratorul, căutătorul mistic îi vom pune tot la categoria cititor tot pentru simplitate.

Totalitatea blogurilor sau o anumită categorie de bloguri formează blogosfera. Putem de exemplu vorbi despre blogosfera ortodoxă românească. Mă rog, unii ar demonstra cu argumente că așa ceva nu exista atâta vreme cât parte din autori frizează erezia sau schisma dar, eu cred că nu e timpul pierdut. Blogosfera este un mediu foarte dinamic, mult mai dinamic decât presa tipărită (era să spun „presa scrisă”) și decât orice alt fel de presă clasică. Asta pentru că forma electronică a oricărui lucru este mult mai ușor de publicat, de preluat, de modificat și republicat și, evident, de distribuit. Și aici apar valurile în blogosferă.

Valurile în blogosferă reprezintă unul dintre multele fenomene care apar în această lume electronică. Cum se manifestă ele? Să presupunem că un autor scrie ceva original. Da, se mai întâmplă și de astea. Și când spun original mă refer la o idee complet nouă față de ce se vehiculează la ora aceea în blogosferă. Un alt bloger, un scriitor, vede articolul și spune „interesant, ia să scriu și eu despre asta”. Vedeți, acum nu am mai spus „autor”, am spus „scriitor” ca să facem o oarecare distincție între cel care inițiază valul și cel care-l duce mai departe. Nu că ar avea importanță termenii dar dacă tot avem o limbă, de ce să n-o folosim? Preluarea aceasta se poate face cu decădere, adică preia 2-3 paragrafe și le comentează mai mult sau mai puțin pertinent sau se poate face cu amplificare când preia o idee și o expune într-un mod mai clar și mai detaliat sau se poate face cu modificare când o idee sau mai multe care sunt preluate sunt prezentate unui cu totul alt public dintr-o cu totul altă (blogo)sferă.

Să dăm exemple că probabil e mai simplu. A citit Serafim vreo două articole la un moment dat despre faptul că e mai bine să nu ceri bani deloc pentru un lucru decât să ceri mai puțin decât consideri că valorează ceea ce ai lucrat. A zis „interesant, ia să tratăm problema din alt punct de vedere” și a scris un articol numit „Cele mai bune lucruri în viață nu au preț”. Adică am preluat o idee și am modificat-o sau mai exact am tratat-o din alt punct de vedere. Avantajul este că lucrurile nu se opresc aici. Valul a continuat și în multe dintre articolele ulterioare am văzut modul în care au fost influențați cei care au citit articolul scris de mine.

După ce am scris despre „Libertate” și modul în care înțeleg eu acest lucru, a fost interesant de urmărit timp de câteva luni cum articole care tratau același subiect au preluat o parte din ideile pe care le-am expus. Este ăsta plagiat? Eu spun că nu. Toată ideea de plagiat probabil că va fi regândită în foarte scurt timp. Când discuta Socrate cu Platon, de la cine pornea ideea și cine o prelua? Care era cel care îi adăuga mai multă valoare? Nu știm. Scrierile sunt atribuite lui Socrate dar au fost scrise de mâna lui Platon. Contează? Gândirea lumii a evoluat când ideile curgeau oarecumva liber și a intrat în „dark age” sau „epoca întunecată” când fiecare a avut grijă să nu i se fure ceea ce el la rândul lui a preluat de la alții. A ajuns să se spună că a fi original înseamnă să-ți ascunzi suficient de bine sursele de inspirație. Plagiat este atunci când iei ceea ce a lucrat cineva și semnezi cu numele tău. Când dezvolți o idee, nu mai este plagiat.

Toate aceste lucruri se văd cel mai adesea când se întâmplă ceva, apare știrea și apoi toată blogosfera e plină de articole, opinii, comentarii pe marginea subiectului și știri care preiau știrea originală. În asemenea situații valul este evident și adesea, mult mai ușor de urmărit. Toate canalele media (inclusiv blogosfera) știu că asemenea valuri, mai ales dacă sunt mari, generează audiență și prin urmare încearcă să își prelungească oricât pot de mult șederea pe un astfel de val, dacă este posibil, până la apariția următorului. Și spun de valuri mici și mari pentru că există subiecte care stârnesc un interes local și subiecte care stârnesc adevărate isterii media.

Fiecare citește ce vrea, citește ce îi place, ceea ce-l atrage sau îl incită. Uneori citește pentru că se plictisește. Totuși, fiecare lucru poate deveni sămânță pentru idei noi sau pentru cizelarea ideilor vechi. De aceea, chiar dacă e vorba de un subiect „la modă”, pe marginea căruia se scrie foarte mult și prin urmare e dificil să mai prinzi „audiență”, dacă ai ceva pertinent de spus, spune. Analizează problema în moduri în care alții s-au ferit să o analizeze. Încearcă pe cât posibil să adaugi valoare, nu să comentezi de dragul de a spune ceva. Și nu uita niciodată că cel mai aspru critic al tău, ești tu. Merită publicat?