Domnul a dat, Domnul a luat
De multe ori ne comportăm ca și cum ceea ce avem ar fi al nostru. De multe ori ne întristăm când pierdem ceva și ne bucurăm când primim fără să ținem cont de faptul că nu noi suntem stăpâni pentru totdeauna ai lucrurilor acelea. Atitudinea dreptului Iov, pe care probabil că o admirăm, ni se pare totuși „puțin“ extremistă. Care om pierde ceva și nu zice câte ceva mărunțit printre dinți? Scuza pe care o punem cel mai adesea înainte este „eh, oameni suntem“. Da, suntem oameni și tocmai de aceea suntem chemați să nu ne lăsăm înfrânți de nimic.
Foarte adesea încercăm să ne luptăm cu efectele. De exemplu încercăm să nu înjurăm sau să ne abținem să nu batem pe cineva. Și este un lucru bun să încercăm să ne abținem de la a face lucruri rele, care pot să rănească. Dar lucrarea duhovnicească nu se face doar la suprafață. Bine este să căutăm motivul pentru care am ajuns în situația aceea rea și să lucrăm la rădăcină ca să avem parte de efecte statornice, nu doar de moment.
Am pierdut un lucru, ne enervăm, începem să spunem lucruri fără socoteală, poate să ne gândim la tribunale sau la alte moduri de a recupera ceea ce am pierdut și iată că pe lângă lucrul acela material, ne pierdem foarte repede și liniștea sufletească. Atunci când conștientizăm că nimic din ceea ce avem nu este de fapt al nostru, că nu suntem decât administratori pentru o perioadă oarecare de timp a lucrurilor pe care spunem că le avem, tăiem problema de la rădăcină. De ce să mă tulbur dacă nu mai am ceva ce era la mine acum câteva zile și acum a ajuns în altă parte? De ce să-mi pierd liniștea dacă Dumnezeu a socotit că este mai de folos ca acele lucruri să ajungă la altcineva care probabil că are mai multă nevoie de ele?
Poate veți spune că acestea sunt cuvinte din Pateric și sunt potrivite doar călugărilor. Dar liniștea și pacea sufletească este accesibilă oricui voiește să întindă mâna să le ia. Nu este doar apanajul celor retrași în pustie. Este necesară doar voința de a schimba atitudinea față de ceea ce avem în buzunar sau în fața noastră. Doar atitudinea. Nici măcar nu trebuie să aruncăm lucruri pe geam pentru a deveni săraci, e suficient dacă le privim ca pe o formă de împrumut, ca pe lucruri pe care ni le dă Dumnezeu ca să putem trăi. Nu degeaba spune Hristos să nu ne îngrijim de ce vom mânca sau cu ce ne vom îmbrăca. Și nu spune asta ca să încurajeze lenea, ci doar ca să ne arate că putem folosi timpul acelei îngrijorări în moduri mult mai bune. Putem să ne rugăm și să dăm slavă lui Dumnezeu pentru ceea ce avem. „Că știe Tatăl vostru de cele ce aveți trebuință mai înainte ca să cereți voi de la El.“
Hristos ne învață că nu este important nici dacă avem punga plină nici dacă e goală și nici măcar dacă nu avem pungă deloc. Nici una dintre acestea nu ne împiedică la mântuire. Se pot mântui și cei cu palate și cei fără colibă atâta vreme cât nu-și lipesc inima de cele de lângă ei și nici nu cârtesc împotriva lui Dumnezeu pentru ceea ce nu au. Inima cea curată, sau atitudinea, este cea care ne apropie sau ne depărtează de Dumnezeu.
De aceea ne este de folos să spunem des cuvintele „Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!“
Au menționat acest articol...
Pagini înrudite:
E posibil să vă placă și...
Urmați exemplul celor aproximativ 1131 de cititori care s-au abonat la fluxul RSS al sitului.
Sondaj
Comentarii recente
- Ioana: Sa salvam ce se mai poate
- camelia: Felicitati tuturor participantilor!
- Negru: indiferent
- Dli: Eu sincer acest lucru il
- maria: Doamne ajuta. Intreba cineva
- isaac: un articol pertinent mai ales
- Serafim: Eh...
- baba de mate: :) :(
- Simion Dumitru: Un mesaj din inimă
- Dragoi Geanina Catalina: Particip la concursul de poezie ortodoxa
Comentarii
Tot textul îmi place, dar
Tot textul îmi place, dar acesta este fragmentul meu preferat: "Atunci când conștientizăm că nimic din ceea ce avem nu este de fapt al nostru, că nu suntem decât administratori pentru o perioadă oarecare de timp a lucrurilor pe care spunem că le avem, tăiem problema de la rădăcină. De ce să mă tulbur dacă nu mai am ceva ce era la mine acum câteva zile și acum a ajuns în altă parte? " Doar că oamenii nu conştientizează că nu sunt veşnici. Mă uit uneori la unii oameni...Adună şi adună şi adună...adună haine pe care nici nu ajung să le poarte vreodată, adună mâncare dar aceasta se strică şi apoi o aruncă, caută tot timpul să adune ceva...mintea lor nu este setată decât pe profit financiar...altceva nu/i interesează...nici măcar nu gândesc că oricând s/ar putea trezi cu o boală incurabilă şi atunci se termină totul în câteva săptămâni poate...sau dă o maşină peste ei şi gata... şi care e concluzia finală? Deseori aud oameni de vârsta a III-a spunând "am muncit toată viaţa ca un dobitoc şi ce/am realizat? "Dar de ce nu a realizat nimic? Pentru că goana după bani i/a mâncat tot timpul...timpul pe care trebuia să/l acorde copiilor, timpul pe care trebuia să/l acorde rugăciunii, timpul de care trebuia să se bucure alături de familie. Când omul conştientizează că Dumnezeu l/a lăsat pe Pământ trebuie să se întrebe "de ce?". Cu siguranţă, el are un rol, o sarcină, care trebuie îndeplinite. Nu ne/a dat Dumnezeu copii ca noi să alergăm după bani, Ne/a dat copii ca să ne ocupăm de ei, să/i educăm, să/i învăţăm ce este bine şi ce nu este bine în viaţă. Nu ne/a dat Dumnezeu părinţi ca să le cerem totul (casa, pensia) şi să ne certăm cu fraţii pentru că unul din noi primeşte mai mult de la mama. Ne/a dat părinţi ca să/i răsplătim la final de drum cu dragoste pentru tot ceea ce au făcut pentru noi şi cu linişte sufletească. Nu ne/a dat Dumnezeu un loc de muncă pentru a sta degeaba, pentru a profita din plin de rezultatele altuia şi pentru a aştepta venitul pe lună, ci ne/a dat un loc de muncă pentru a ne perfecţiona de la o zi la alta, pentru a învăţa să rezolvăm corect problemele pentru care ne/am pregătit. Dacă nu ne îndeplinim aceste sarcini, vom plăti pentru neglijenţa cu care le/am tratat.
Tot textul îmi place, dar
Perfect de acord. Ca teorie. Dar e mult prea simplu sa le observi din afara.
Da, pentru că din cauza
Da, pentru că din cauza mândriei este foarte greu să renunţi la ceva. Din cauza mândriei şi a unei concurenţe deşarte este foarte greu să accepţi că vremea ta a trecut şi că acum e rândul altuia. Când ai funcţii sau bani sau faimă, în loc să te gândeşti că acestea nu sunt veşnice şi să te pregăteşti pentru a dobândi puterea de a renunţa, tu trăieşi cu impresia că eşti veşnic şi vrei tot mai mult, tot mai mult şi nu te mai saturi. Iar când totul se termină într/o clipă (de cele mai multe ori aşa se întâmplă), în loc să accepţi "apusul", te îmbolnăveşti de depresie şi faci un chin atât din viaţa ta, cât şi a celor care te iubesc, ba chiar te mai arunci şi de la etaj. Oamenii nu acceptă ideea de a ceda. Uneori pentru a obţine ceea ce vor, recurg la tot felul de acte de egoism, fac tot felul de compromisuri, pentru că ambiţia bolnavă, parvenitismul, frustrările îi orbesc şi le întunecă gândirea.
Publică un comentariu nou