Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Spune o vorbă veche românească despre faptul că de multe ori socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. De asemenea Sun Tzu, marele strateg, spune că orice tactică este perfectă până la prima mișcare a inamicului. Și atunci de ce am mai făcut-o dacă tot e vorba că nu ne folosește?

Spune Hristos că atunci când un om începe a construi o casă sau alte acareturi bine este să vadă dacă va avea și cu ce să o termine ca să nu se facă de râs. Și de asemenea zice că la luptă când vede că vine o armată mult mai mare decât al lui, un conducător înțelept va trimite solie de pace încercând să negocieze ce poate. Adică un soi de socoteală făcută înainte tot e bună la ceva. Ceea ce poate nu este evident este faptul că suntem îndemnați să ne facem planuri în avans doar când e vorba despre lucruri relativ mici și neimportante cum ar fi construcția unei case sau purtarea unui război. Cât despre lucrurile cu adevărat importante ni se spune că bine este să nu ne grijim dinainte ce vom spune și ce vom face. Când i-a trimis pe apostoli la propovăduire le-a spus să nu-și ia nici traistă și nici toiag arătându-ne să nu ne punem încrederea nici în provizii și nici în arme de vreun fel. Vrednic este lucrătorul de plata sa.

A trăi după cum ne călăuzește clipa prezentă având în același timp înțelepciunea a ceea ce este bine și ce este rău, este ceea ce ne face să putem să ne bucurăm de tot și de toate. A urzi planuri și stratageme, deși poate părea o atitudine de om cumpătat, de multe ori nu ne aduce decât multă tulburare. Deși ne-a fost dat să putem prinde și cuprinde multe lucruri în mintea noastră, totuși am înnebuni încercând să vedem întregul Univers în totalitatea lui pentru a înțelege tot ceea ce ne poate afecta la un moment dat. Psihoistoria profesorului Seldom, din romanele lui Asimov, rămâne exact ceea ce a fost când a fost scrisă. Un vis, o urzeală a imaginației care nu va putea fi degrabă pusă în practică.

Spontaneitatea noastră, a oamenilor ține de inteligență. Și când spun inteligență nu mă refer la testele de IQ care au de cele mai multe ori un înțeles îndoielnic și o finalitate asemenea ci la puterea de adaptare a omului și a tot ce există în natură la condiții de care ne izbim pentru prima dată în viață. Atunci când se naște un copil caută spontan pieptul mamei. De unde intuiția aceasta atâta vreme cât nu a avut niciodată experiențe în afara pântecului? Cineva numea pieptul mamei „singura interfață intuitivă, pentru toate celelalte trebuie să învățăm câte ceva“. Copilul știe să se lase ghidat de situația în care se trezește la momentul respectiv și face asta deși, dacă ar fi să credem ceea ce spun unii psihologi, nu există traumă mai mare pe tot parcursul vieții unui om decât ieșirea din pântecul mamei.

Suntem educați, suntem puși în rând cu lumea, ne civilizăm, învățăm să facem planuri, învățăm să fim tot mai puțin spontani și tot mai calculați. Învățăm cum să ne ascundem pe noi înșine în spatele unor măști și imagini construite atent și studiate îndelung. Din păcate această înainte-plănuire nu ne este întotdeauna de folos. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.

Să nu ne mai facem planuri deloc? Nici asta nu este bine. E bine să ne facem planuri dar fără să uităm că multe lucruri se schimbă în foarte scurtă vreme. Dacă prețurile la materialele de construcții cresc sau scad, asta ne va afecta și bugetul pentru construcția noastră. Dar un buget afectat poate fi corectat muncind încă o zi sau două sau nouă. Totuși nu putem plănui când să ne îndrăgostim de exemplu. Nu putem să mai muncim încă doi ani ca să ne facem inima să tresalte când vrem noi și pentru cine sau ce vrem noi.

Lucrurile care ne fac fericiți pot fi trăite doar spontan. Multă durere și mult necaz îi paște pe cei care vor să planifice dragostea, viața, moartea, descoperirea Adevărului...