Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Am fost aseară la Tălpălari, unde în fiecare săptămână au loc "Serile Tălpălari". Probabil impropriu le-ar numi cineva conferințe. Nu sunt conferințe pentru că e vorba mai degrabă de un fel de discuții semi-libere și spun semi pentru că sunt discuții pe temă dată și cu moderator. Părintele Constantin Sturzu de obicei împreună cu maica Siluana Vlad și cu cei pe care-i mai invită vorbesc foarte scurt pe marginea subiectului propus iar după aceea cercul discuției se extinde la toți cei prezenți. Unii primesc microfonul și participă la discuție în felul acesta, alții, mai rușinoși, scriu pe un bilețel un gând, o întrebare... Un copil de 7 ani, cum a numit-o părintele Constantin pe Ana, a scris cuvintele din titlu. "Când cineva suferă, eu sufăr. De ce sufăr?"

Eu aș reformula întrebarea pentru noi, cei mari, cam în felul acesta: de ce un copil simte empatic durerea celorlalți iar noi ne educăm să vedem și să trecem pe alături? De ce ne obișnuim să spunem "nu mă interesează durerea ta"? De ce ne împietrim pe măsură ce devenim mai "civilizați" și mai "educați"? Legăturile dintre oameni trec mult peste cele trupești. Nu doar omul de lângă tine te afectează, nu doar cel pe care-l ți de mână îți transmite durerea. Uneori, frați aflați la distanță simt aceeași durere și au același gând. Ne unește dragostea față de semeni și față de Dumnezeu.

Pe vremea când era diacon la Mănăstirea Sfinților Trei Ierarhi din Iași, Preasfințitul Marc Alric spunea că dacă va vrea să se retragă la pustie, cel mai potrivit loc în ziua de azi ar fi în mijlocul Parisului. Într-o metropolă lumea se obișnuiește să nu te bage în seamă, să considere că fiecare trebuie să-și vadă strict de borșul lui. Și se întâmplă să trecem pe lângă un om care are probleme de hipoglicemie spunând "e beat" sau să ne dăm la o parte când cineva înțepenește și cade fără să ne gândim că e posibil să fie epileptic, e posibil să aibă o criză de spasmofilie sau multe altele se pot întâmpla. Totuși dacă nu-l ajutăm imediat el se poate lovi cu capul de bordură și asta poate avea repercusiuni serioase pentru tot ce va trăi sau nu în viitor.

"Cine este slab și eu să nu fiu slab? Cine se smintește și eu să nu ard?" spune corintenilor Sfântul Apostol Pavel prin întrebări retorice. Așadar multe dintre lucrurile care țin de "civilizație" nu încap în comportamentul unui creștin. De fapt unele lucruri care au fost introduse în mod cu totul artificial în ceea ce numim "civilizație" ar trebui să ni le scoatem din obișnuința noastră ca să redevenim oameni.

Dacă cineva își bate femeia sau copilul ar trebui să intervin sau să spun "treaba lor"? Dacă intervin e posibil să mă trezesc și cu proces pe cap pentru că, de cele mai multe ori, ea îi va lua apărarea bărbatului ei. Dacă nu mă credeți, întrebați la centrele și fundațiile care încearcă să prevină abuzurile în familie. Și atunci, să stau să mă uit ca simplu spectator? Nu mă fac vinovat la fel cu bătăușul? Poate e mai bine să întorc capul, să plec și să pretind că sunt struț? Odată ce am băgat capul în nisip nu mai există răul? Lucrurile despre care nu știm nu ne afectează la fel de mult. Și chiar dacă aflăm întâmplător despre ele, atâta timp cât nu ne gândim prea mult la ele, cel puțin nu ne strică buna dispoziție. Acum ceva vreme treceam pe lângă o parcare unde doi cocălari se apucaseră să se împingă pentru că unul trecuse prea aproape de mașina celuilalt. Și pe când adunau ei moment și începeau să se încingă, un alt șofer se dă frumos jos din mașină, vine aproape de ei, scoate spray-ul și le dă câte o porție în față fiecăruia dintre ei. Apoi se urcă înapoi în mașină și pleacă. De prisos să mai spun că cei doi de acuma erau cu mâinile la ochi și nici prin cap nu le mai trecea să se ia la bătaie.

Legea ți se cam pune curmeziș când vrei să faci o faptă bună față de un străin, cu excepția cazului când, probabil, celălalt este deja mort. L-am admirat pe omul acela pe care l-am văzut în parcare pentru metoda foarte inteligentă pe care a găsit-o, dar nu avem mereu la îndemână o astfel de soluție. Poate, pe viitor, fiecare dintre cei care cred că există soluții politice va cere deputatului sau senatorului care îl reprezintă în parlament să promoveze legi care să încurajeze umanitatea și nu indiferența față de semeni. Și chiar dacă nu se va schimba nimic din punct de vedere legal, poate vom învăța că unele lucruri sunt mai presus de lege.

A ne ruga pentru cel în suferință este de multe ori cel mai important lucru pe care-l putem face. Mulți spun că nu pot face nimic, decât să-l compătimească pe cel care suferă. Acea compătimire este mult mai mult decât nimic așa că să nu încetăm să simțim durere pentru durerea aproapele nostru. Să nu încetăm să încercăm să redevenim copii din acest punct de vedere.