Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Auzim uneori de „minciuni gogonate”, de „minciuni nevinovate”, de „minciuni albe” și multe alte soiuri și împărțeli ale minciunii. Nu mi-am propus să scriu un tratat despre minciună și nici să fac împărțeala ei în categorii și subcategorii pentru ca apoi să pot analiza fiecare fragment în parte. Porunca a IX-a ne spune „să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău”.

Interpretând Scripturile au spus unii că ai voie să minți atâta vreme cât nu faci rău cuiva, atâta vreme cât ceea ce spui sau nu spui, este spre zidire și nu spre dărâmare.

Pornind de aici unii le spun copiilor când îi duc la vaccinuri și în general la doctor că „n-o să te doară” sau că „n-are gust rău” tocmai profitând de credulitatea celor mici. Și apoi când vede că o dată și de două ori a fost mințit de mama sau de tata sau de alt membru al familiei la care ține foarte mult, ajunge să își piardă încrederea în persoana respectivă sau, mai rău, își pierde încrederea în toată lumea. Apoi nu va crede că „nu doare” nici dacă-i pui termometrul sub braț. Alții încercând să-și educe odraslele spun lucruri de genul „îți taie popa limba” sau altele de felul acesta gândind „dă-i încolo de popi, măcar atâta să facă și ei, să fie baubau pentru copii” sau gândind că nimic rău nu este în a strecura o mică minciună care nu face rău nimănui. Și mai apoi, când copilul vede un preot sau un călugăr, se va feri de el ca de dracul pentru că, nu-i așa, știe el de la mama și de la tata câte rele poate să-i facă părintele.

Spun unii că fiecare are adevărul lui și că adevărul e relativ și nu-i condamn. Așa cum nu poți condamna un orb că nu se minunează văzând ce a făcut Brâncuși, așa cum nu poți găsi pricină unui surd pentru că nu apreciază lucrarea lui Enescu, nici pe cei care nu au aflat ce anume este Adevărul nu poți să-i pui la zid pentru credința lor. Încă mai au timp și când nu vor mai avea, are cine să-i treiere și are cine să aleagă inimi de inimi.

Totuși, a ridica minciuna la rang de virtute și a spune că nu mai este nimic de făcut, că așa e lumea și fie te conformezi fie te calcă toți în picioare mi se pare o greșeală foarte mare.

A nu mărturisi Adevărul este tot o minciună și, pentru noi creștinii, este una dintre cele mai grele minciuni și unul dintre cele mai aprige păcate. Noi știm că Adevărul nu este punct de vedere ci este persoană. Știm că Adevărul este Hristos și nu un ziar care se vinde la colțul străzii. Știm că suntem datori să-L mărturisim prin cuvânt și prin faptă în fiecare zi și în fiecare clipă. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul” este o mărturisire de fiecare clipă și de fiecare suflare. Cine are impresia că a fi creștin înseamnă doar faptul că a fost botezat, se înșeală. Lipsa mărturisirii prin faptă și cuvânt este ca o plagă care ajunge să ne mănânce încet, încet până când nu mai rămâne nimic din credința noastră.

Și ajungem la un soi de minciuni mai sofistice decât toate celelalte. Apărarea Adevărului prin minciună. Adevărul nu se poate apăra prin minciună. Minciuna întotdeauna are picioare scurte chiar dacă sunt mulți care s-au învățat să trăiască cu ea și prin ea. Și când vor descoperi minciunile pe care le-ai țesut în jurul Adevărului nu vor spune oare „acesta este un mincinos, mai bine să nu credem nimic din ceea ce ne spune”? Am întâlnit foarte mulți oameni care au impresia că pot să facă servicii Adevărului amestecându-l cu puțină minciună. Apa proaspătă și bună de băut se face rea cu un singur pumn de mizerie. Oricât de puțină minciună am amesteca în mărturisirea noastră, tot ceea ce facem se transformă în răutate. Adevărul se apără prin simpla lui mărturisire și niciodată prin minciună. Simpla mărturisire la nesfârșit a Adevărului este mai mare apărare decât orice fel de stratagemă și orice fel de coțcărie politică. Cât de puternice sunt lucrurile simple... și cât de nebăgate în seamă.

Este posibil să existe feluri de minciuni care să nu facă rău nimănui, nu știu. Iar unde nu știu, prefer să recunosc că nu mă pricep și gata. Ceea ce știu sigur este că mărturisind Adevărul nu voi avea niciodată pricină de căință, oricât ar încerca lumea să mă convingă altminteri.