Făcutul cu ochiul

imaginea utilizatorului Serafim
Versiune pentru tipărire
Your rating: None Average: 5 (244 votes)

Nu știu dacă se întâmplă mai des decât acum 100 sau 1000 de ani dar fiind mai aproape de ceea ce pot vedea cu ochii, pare mai presant, pare că acum s-a adunat tot ce nu s-a întâmplat în ultimii 2000 de ani. Ne face cu ochiul la tot pasul și uneori ne lăsăm prinși, alteori găsim tăria de a ne păstra demnitatea umană și a nu lua în seamă ceea ce pare a fi, nefiind.

Dracul ne face cu ochiul peste tot. Probabil ați auzit vorba că banul e ochiul dracului. Despre acest fel de făcut cu ochiul este vorba în cazul în care nu v-ați dat seama până acum. Și mulți, mult prea mulți dintre noi socotim banul ca fiind piatra filozofală a epocii în care trăim, regula de aur fiind că aurul face regula. Și ce este de plâns, e că de multe ori ne comportăm exact ca și cum acesta ar fi crezul nostru în viață. Să strângem mulți, mulți bani, multă avere.

Mântuitorul a fost vândut pe 30 de arginți. Frați s-au înjunghiat sau au ajuns în procese interminabile de la avere. Români au fost vânduți pe câte un vagon de sare căci la atâta era prețuit un fugar peste hotare de către partid și de către cei care îl trimiteau înapoi.

Ioan Slavici povestește un fapt real, ultimul proces la care a participat ca avocat, în articolul Robia modernă publicat în Apărarea Naţională în 1902. O mamă s-a judecat cu fiica ei de la averea rămasă după moartea bărbatului și au ajuns și fără avere și datoare vândute la cei care obișnuiau să profite de pe urma unor astfel de situații. Dar dă-i Doamne românului mintea cea de pe urmă, așa-i?

Dar ce poți cere bietului om care a fost învățat să tot rabde de toate lipsurile atâta vreme cât cei care ar trebui să-i fie pavăză și lumină s-au făcut răpitori și întuneric? Am avut conducători care au sângerat pentru popor și nu au căutat fiece motiv ca să-l jefuiască și mai mult. Am avut oameni învățați care au adus lumină în casele și în mințile oamenilor și nu și-au construit singuri piedestale ca să poată să fie venerați ca niște zei. Am avut sfinți, nu răpitori, iubitori de câștig necinstit și neîndestulați cu laptele turmei.

Totuși nu suntem ca și cartofii, nu tot ce avem mai bun este sub pământ. Ceea ce a fost ne poate fi exemplu. Cel mai important lucru pe care-l avem acum este potențialul imens al fiecăruia dintre noi. Suntem ceea ce putem deveni îi spuneam cuiva acum câteva zile. Pavel, vasul ales al Bisericii din pântecele maicii sale, așa cum singur spune, ar fi putut să nu răspundă chemării. Totuși a vrut să facă ceea ce a fost chemat să lucreze și a devenit apostolul neamurilor. Suntem vase alese pentru că am primit chemarea. Mulți chemați, puțini aleși, are de a face cu voința noastră și nu cu vreun capriciu al sorții.

O ducem greu, da. Cel puțin marea majoritate o ducem greu deși au ajuns și miliardarii să se plângă că nu le mai ajunge de benzină de la o lună la alta pentru flotele de iachturi și pentru elicopterele personale sau cu greu pot să-și mai cumpere câte o casă pe săptămână. O ducem greu. Dar dacă luăm de la cel de lângă noi, și el o duce cam la fel de greu, nu însemnă că-l omorâm pe el ca să putem trăi noi? Dacă noi avem mai mult însemnă că altcuiva îi lipsește. Nu există bani făcuți cu ciocanul decât la nivel de stat și de bănci naționale. Cine crede că economia funcționează după principiul bagi un ban și scoți zece fără prea mult efort, este fie escroc, fie escrocat indiferent de treapta politică sau socială în care se află.

Ce ar trebui să facem? Să nu mai furăm, să nu mai înșelăm, să nu mai răpim ce nu este al nostru. Ăsta pare un lucru cumplit de greu pentru noi, românii, obișnuiți prea adesea cu necinstea, cu mersul pe pile, cunoștințe și relații. Și mai ales dacă am apucat să creștem într-un mediu în care toți sau aproape toți în jurul nostru furau ca să poată supraviețui, această educație a devenit aproape stigmă arhetipală în inima noastră.

Totuși, dacă nu am mai idolatriza banul, dacă nu l-am mai socoti ca o rezolvare supremă a tuturor problemelor, dacă nu am mai lua atât de mult aminte la făcutul lui din ochi, probabil că ne-ar fi mai ușor să ne dezvățăm de cele rele pe care le-am moștenit sau le-am crescut în noi cu voie sau fără voie. De la vlădică până la opincă, cum zice poporul, să mai lăsăm grija pentru dolarul de mâine celui care nu poate vedea tămâie în fața ochilor fără să o ia la sănătoasa și să căutăm la adevărata valoare a vieții. Nu tot ce zboară se mănâncă și nu tot ce e prețuit cu bani mulți are valoare. Mai mult, pe lucrurile cu adevărat valoroase nu se poate pune preț, așa cum nu se poate pune preț pe viața unor copii arși de vii, eveniment care a scandalizat o țară, sau a altora uciși înainte de a vedea lumina zilei, evenimente trecute prea des cu vederea și plătite cu echivalentul a câteva grame de argint.

Orice lucru are atâta putere cât îi acordăm noi. Dacă vom crede că banul e șeful, pe el îl vom avea de stăpân. Dacă însă vom realiza că nu este decât un mijloc facil de a face schimburi între ceea ce pot face eu și au nevoie alții și ceea ce pot face ei și am nevoie eu, scopul vieții noastre nu va mai fi să adunăm grămezile de aur ci să lucrăm atâta cât este nevoie ca să avem ce ne trebuie rupându-ne din postura de consumatori de dragul consumului, oameni fără timp, mereu stresați și mereu în goană după ochiul acela care a sclipit spre noi.

Comentarii

Mie unul din cele mai

Mie unul din cele mai tragicomice moduri de manifestare mi se pare al fratilor ortodocsi care lupta pentru averea patriei contra... (puneti la puncte puncte orice conspiratie mondiala si orice politician vreti, plus entitati imaginare ca martienii, bubulii, posesorii de energii mov, vrajitoarea Djuna). Toti astia atenteaza la aurul "ortodox" de la Rosia Montana. E epidemie de blogostratori care apara averile natiei (culmea, fictive) si de insi cu pantece respectabile care tipa ca dusmanii ortodoxiei o sa infometeze poporul. Niciunii nu-si dau seama ca au luat absolut fraza cu fraza textele din cartile de istorie schilodite de Ceausescu si au inlocuit "patrie socialista" cu "neamul ortodox" si "regimul burghezomosieresc" sau "imperialistii" cu echivalente. Uneori e greu sa te desprinzi de "vechii invatatori" (mincinosi...) Culmea rafinamentului ajunge sa fie draparea daramatorului de biserici Ceausescu in aparator al neamului crestin...

Referitor la articol si la

Referitor la articol si la comentarii ....

Este foarte greu sa razbati in societatea in care traim, impartita in bogati si saraci.
Ar fi ideal sa se intamle asa cum ati scris Sfintia Voastra. Cine nu ar vrea sa traiasca intr-o societate in care sa nu domine banul...Cata multumire nu este in sufletul cuiva, atunci cand vede ca a putut sa ajute pe cineva nevoiaş... Sa traim fiecare cu strictul necesar... Pana la urma, cred ca mai mult se ajuta intre ei tot oamenii simpli, dând fiecare din putinul lor... Cand cineva bogat face milostenie, trebuie sa stie tot satul... Mereu este discutata problema banilor, pentru ca unii au foarte multi iar altii nu au aproape deloc, sau abia îşi tin zilele... majoritatea isi tem locurile de munca, s.a.m.d.
Omul este o structura aparte, suntem diferiti unul de celalalt. Nu se stie cum gandeste cineva care are de dus o viata foarte grea, fie material fie din alte puncte de vedere. Daca sunt lipsuri materiale, intr-o familie, decurg si celelalte... Este o adevarata tragedie ce se intampla in unele familii. Si cel mai important este sa ne ajutam unii pe altii, macar cu un cuvant, cu o incurajare pentru a nu se ajunge la ceea ce s-a spus in comentariile anterioare, adica la sinucidere... Intr-adevar e de neimaginat dezastrul sufletesc in astfel de situatii...
De exemplu, am intalnit in viata mea, cazul unei familii dezmembrate. Nu cunosteam persoanele respective, dar s-a discutat mult problema lor, in orasul unde am locuit. Mama a ramas singura sa creasca copilul, din anumite motive apartamentul era pus gaj la banca, a venit ziua ca femeia sa paraseasca apartamentul... Disperata, si-a luat zilele, spanzurandu-se... Copilul, saracutul de el, a ramas socat ... Copilasii, colegii de clasa, l-au alinat cum au putut ei, apoi a fost luat si crescut de niste rude... Acel copil va ramane pe viata cu acea imagine trista, mutilat sufleteste ... Dar, sufletul mamei, care a suferit atat pentru copil, si si-a incheiat
astfel viata... Mustrarile ca nu a fost ajutata poate au aparut dupa dezastru... De aceea , ne miram, ne bucuram atunci cand vedem ca in situatii materiale grele exista intrajutorare...
Referitor la preotii care au participat la inmormantarea acelei femei...Credeti ca acei preoti nu au fost indurerati de aceasta situatie?...Mai ales parintele paroh, care o cunostea...
Parerea mea este ca trebuie sa avem mare grija sa nu mai judecam preotii. Mereu uitam de marele har ce le-a fost dat, harul preotiei. O spun prieteneste.
Alunecam mereu si ne judecam unul pe altul. Nici asta nu trebuie sa facem. Dar in fiecare zi alunecam. Simtim poate ca ne eliberam. Dar nu e bine, suntem toti constienti de asta.
Fiecare poate va avea un moment in care se va pocai, moment pe care noi nu il stim, dar Dumnezeu il stie. A devenit aproape banal sa ne judecam vecinul, colegul, etc.
Dar, e grav si nu trebuie sa devina tot o banalitate judecarea unui preot. Cititi cartile Parintelui Cleopa si va cutremurati ce inseamna judecarea unui preot.
Sa ne ajute Bunul Dumnezeu, pe fiecare dintre noi, sa depasim cu bine fiecare impas din viata noastra...

Aşa este... Aveţi dreptate...

Aşa este... Aveţi dreptate... eu nu mă simt deloc bine pentru că am îndrăznit să mă întreb de ce preotul X sau Y a procedat într/un anume fel... Simt deja aceasta ca o greutate pe suflet... mai ales că nu ţin minte să mai fi comentat vreodată aşa ceva... Dar am două probleme... Prima se referă la faptul că eu ... pur şi simplu i/am venerat pe preoţi... şi cu siguranţă îi venerez şi acum... I/am considerat şi încă îi mai consider cu siguranţă PERFECŢI, i/am adorat pur şi simplu... Dacă m/aţi putea crede... fără să exagerez... Când îl vedeam pe Patriarhul Daniel, fie în realitate, fie în vreo fotografie, mi se umpleau ochii automat cu lacrimi... eram hipnotizată de Sfinţia Sa... Mă fascina imaginea Sfinţiei Sale, felul în care vorbea... era fascinant... Ţin minte când a fost ales patriarh, citeam ştirea aceasta în metrou şi îmi curgeau lacrimile pe ziar, iar eu eram atât de transpusă, încât credeam că plouă. V/am scris toate acestea ca să nu credeţi că nu/i plac pe preoţi. Recunosc...am fost dezamăgită atunci când l/am văzut pe patriarh pupându/se cu Băsescu. Dar aceasta nu înseamnă că nu l/aş mai respecta...Probabil că atunci când venerezi pe cineva, acest cineva nu are voie să greşească niciun gram pentru că în mintea ta greşeala lui nu va mai cântări un gram, ci probabil 10 kg. Probabil te sminteşti mai mult decât e normal... nu ştiu...
O altă problemă este educaţia mea... Eu aşa am fost educată... că preoţii nu fac greşeli şi că ei ştiu cum este bine, datorită harului lor... că preoţia nu este o profesie, ci ea este practicată ca urmare a unui talent înnăscut, a unui har...şi că nu oricui îi este dat să fie preot. Există persoane care spun că şi preoţii fac greşeli pentru că şi ei sunt oameni, ceea ce mie îmi pică prost... Pentru mine, preoţii nu sunt oameni obişnuiţi şi ei cel puţin în faţa noastră nu au voie să greşească... De aici apar contradicţiile... Însă dacă mă întreb de ce a procedat preotul X sau Y într/un anume fel, oare îl judec???Eu cred că sunt mai mult nelămurită... sau poate smintită... dar în niciun caz nu am intenţionat conturarea unui simţ al judecăţii în suflet. Îmi pare tare rău că vorbele mele s/au închegat într/o nuanţă de judecată şi îmi cer scuze de la toţi cei pe care i/am mâhnit în suflet.

Nu trebuie sa fiti mahnita

Nu cred că aţi mâhnit pe cineva... Dacă ne întâlnim la discuţii pe diverse blog-uri, ne întâlnim ca prieteni, ca să ne ajutăm între noi, şi nicidecum să ne mâhnim unii pe alţii... Aceasta este părerea mea...
Am văzut că aţi dat unele citate din ziare... Sau ce aţi văzut la TV... Ce am spus în comentariul meu, decurge din faptul că mă cutremură atâtea discuţii nu tocmai plăcute în mass-media la adresa Bisericii şi a slujitorilor ei, la care, din păcate, apleacă urechea tot mai multă lume, deşi cei care citesc aceste articole nu îl cunosc personal pe preotul respectiv, de exemplu... Măcar cu ce putem trebuie să ne apărăm Biserica, şi poate atunci ne va fi mult mai bine...

Vă mulţumesc mult pentru

Vă mulţumesc mult pentru răspuns... Vă număraţi printre puţinele persoane care vorbesc atât de cald şi de frumos pe un blog. De obicei, mulţi încearcă să te pună la punct, să te ironizeze şi să/ţi demonstreze că sunt mai grozavi decât tine. E penibilă această "concurenţă" deşartă... şi cu mass/media tot aşa este... ziariştii nu ştiu ce subiecte "tari" să mai lanseze şi se gândesc probabil că dacă scriu ceva "palpitant" despre preoţi, vor ieşi din anonimat. Concurenţă ieftină, goană prostească după un senzaţional ieftin şi de prost gust.
Însă orice ar fi, preoţii trebuie să fie "impecabili", cel puţin în faţa noastră. Pentru mine preotul este un model. E ca un profesor... Imaginaţi/vă că sunteţi elev, iar profesorul dvs. face greşeli pe tablă... Ce aţi simţi? Aţi mai avea încredere sută la sută în el? Din acest motiv nu sunt de acord cu fraze de genul " Fă ce spune preotul, nu ce face el", "Preotul e şi el om."... Preotul reprezintă pentru mine modelul suprem, verticalitatea perfectă, moralitatea desăvârşită, raportul absolut dintre cerebral şi afectiv. Poate din acest motiv mă şochez efectiv atunci când ceva nu "funcţionează".

Tot referitor la preoti

Cand eram in orasul meu natal, am avut ca duhovnic preotul paroh.
La un moment dat, PC Sa a avut mai multe necazuri foarte mari. Unul dupa altul...A murit preoteasa, necazuri cu copii apoi... Nu mi-a venit sa cred cand am auzit ca Parintele a avut caderi ( de exemplu a baut de mai multe ori, pana la betie). Asa am fost invatata de la bunici, ca nu trebuie sa vorbim de rau preotii... Nu acceptam barfele ce le auzeam...Cu toate acestea, cat eram acasa nu mi-am schimbat duhovnicul... Pentru ca Sf. Sa imi dadea acest mare dar de a-mi dezlega pacatele... Restul era treaba lui Dumnezeu. Nu am incercat sa-l judec.... Am avut sentimente de mila pentru necazurile ce le-a indurat....
Un alt exemplu: Intr-o parohie foarte saraca, oamenii veneau foarte rar la Biserica, nu il ascultau pe Parinte si multe altele...La un moment dat se aude in satul respectiv una alta despre preot... Ierarhul locului aude ce se intampla... Se fac demersuri sa-l schimbe... Un om mai intelept se gaseste si spune: Oameni buni, intai sa ne schimbam noi in bine, mai lasati preotul inca trei luni, apoi mai vedem... si asa Parintele a ramas cu enoriasii lui...
Deci si in cazul preotului si in cazul profesorului trebuie sa ne bucuram si sa ne folosim de darurile care ni le ofera fiecare in parte... Caderea lor sa o lasam in grija lui Dumnezeu... Si sa stiti ca orice cadere este o rana sufleteasca de care nimeni nu este bucuros, mai ales cand vine vremea pocaintei adevarate...
Nu cred, eu spun ca este imposibil, ca un preot sa sfatuiasca de rau un ucenic... Chiar daca are multe caderi in spate... Noi sa ascultam sfaturile preotilor din Biserica, sa respectam ce spun in predici, si cand iesim din Biserica sa incercam sa punem in practica ce ne sfatuiesc...
Mai inchei cu exemplul Sf. Pavel. Cine a fost si cine a ajuns... Va sfatuiesc sa cititi...Si sa cautati si alte exemple de sfinti care au plecat de la o viata de pacat ...

imaginea utilizatorului Serafim

Când profesorul greșește

Când profesorul (sau profesoara) greșea la tablă îl (o) corectam. Și am apreciat întotdeauna un om care a fost deschis să se îndrepteze și nu să se îndreptățească. Da, am avut profesori care au recunoscut când au greșit, și s-au corectat.

Spune să nu mustri pe cel nebun pentru că te va urî. Mustră pe cel înțelept și mai înțelept se va face și te va iubi. Decât să te smintești de nereguli mai bine folosește-te de cei care acceptă mustrarea și se îndreaptă. Mulți sfinți au fost plini de păcate și de patimi înainte de a se îndrepta.

Si eu

Chiar se incasau note de 10 pentru asta, pentru faptul ca erau corectati... Erau bucurosi ca elevii erau atenti la ore... Poate intentionat strecurau greseli...

Sinucigaşii...Nu aş fi vrut

Sinucigaşii...Nu aş fi vrut să/mi fi dat tocmai exemplul cu sinucigaşii... E un exemplu atât de trist... Vă daţi seama câtă durere trebuie să existe în sufletul unui astfel de om, încât să ajungă să facă un gest atât de necugetat... Vă daţi seama câtă disperare, câtă lipsă de speranţă, câtă singurătate, câtă dezamăgire, cât amar, câtă neîncredere în viaţă, câtă rătăcire există în sufletul unui om care se sinucide?!Nu aş putea crede că dvs. Ca om şi ca preot, nu aţi rămâne impresionat pănă la lacrimi de situaţii atât de triste. Ştiţi cum este? ...Primul pas...eşti atât de disperat încât te întrebi de ce te/ai născut? Al doilea pas ...eşti atât de disperat, încât conştientizezi deja că viaţa ta nu mai are niciun sens...şi aluneci... şi nu mai ai de ce te prinde, nu mai ai nici măcar de ce te agăţa...Aluneci cu o viteză atât de mare, încât nu vezi şi nu auzi nimic din lucrurile pe lângă care treci... Pasul trei...ai ajuns la un punct de unde nu mai vezi nicio picătură de viitor...pentru tine nu mai există NIMIC...înapoi nu te mai poţi întoarce...pe de/o parte ai vrea...dar pe de altă parte ţi/e groază să o iei de la cap...nu mai ai gram de încredere...şi auzi vocea care/ţi spune din ce în ce mai des..."Hai! Tupeu...nu mai sta pe gânduri... Curaj...Nu fi laş!"... Te mai gâdeşti puţin poate la cei dragi...şi plângi pentru că simţi că nu te/au iubit niciodată...nici părinţii, nici fraţii... nici soţul... Toţi te/au dezamăgit atât de mult. ... şi nu ţi/ai dorit nimic mai mult decât iubirea lor... îţi aminteşti de părintele duhovnic pe care îl adori...îl venerezi pur şi simplu şi ai încredere oarbă în el... dar totuşi când te/ai dus disperată la el să/i spui cât de chinuit ţi/e sufletul...ai simţit că nu a avut răbdare să te asculte...de fapt...simţindu/l atât de rece... răceala lui ţi/a sugrumat speranţa care/ţi mai pâlpâia în inimă şi ţi/a îngheţat cuvintele pe care "aruncându/le" din tine sperai să te mai elibereze...şi nu/ţi mai rămâne decât... să pleci. Ai vrea să revii din nou la chilie să/l rogi disperată pe duhovnic...să/ţi acorde măcar un gram de atenţie... Dar ochii ţi se umple de lacrimi şi simţi că n/ai să te mai întorci niciodată acolo...Îţi aminteşti şi de icoana ta preferată...şi de cea de la capul patului din camera ta pe care ai vărsat căldări de lacrimi şi ai rugat/o...şi ai implorat/o... de candela pe care o aprinzi în fiecare seară în speranţa că mâine va fi mai bine pentru tine...Şi nu în ultimul rând îţi aminteşti de Dumnezeu...ai vrea să/l întrebi de ce şi de ce şi de ce... Dar cine eşti tu să/l întrebi pe El de ce... şi totuşi înecată în lacrimi ai tupeul să/L întrebi... „Doamne... de ce nu mă iubeşti?”... şi apoi cazi ...într/un gol negru... nu mai vezi nimic... simţi că trebuie să închizi ochii şi să/ţi odihneşti sufletul...simţi să-ţi iei sufletul în braţe...şi să/l iubeşti măcar tu... să-l mângâi şi să-l strângi tare în braţe... să/i spui că de/acum iubirea nu/i va mai lipsi niciodată...că tu te/ai dedublat tocmai ca să/ l iubeşti pe el...pe sufletul tău...şi să/l protejezi... şi să/i dai ceea ce n/a avut niciodată pe pământ...linişte...
Cam aşa... se desfăşoară traseul, Părinte... Spuneţi/mi poate fi confundată disperarea cu dispreţul? Pot fi dispreţuiţi aceşti oameni doar pentru că sunt disperaţi? Dar noi ce facem pentru ei? Dacă într/adevăr nu suntem în stare să le luăm câteva grame de disperare din suflet... atunci mi se întăreşte şi mai mult convingerea că Rebreanu are dreptate când spune că "nici părinţii, nici fraţii, nici prietenii, nimeni nu te poate ajuta, nici măcar înţelege…” Mulţi...foarte mulţi dintre noi ajungem la pasul 3. Dar acolo ne oprim... constatăm că mai există un motiv cât de mic sau poate foarte mare pentru care merită "să ne întoarcem". De exemplu ...te gândeşti că printr/un astfel de gest...ţi/ai distruge părinţii...sau copiii... sau l/ai dezamăgi pe Dumnezeu... sau ai desconsidera învăţăturile duhovnicului...sau unde ar ajunge animăluţul pe care l/ai crescut de la câteva zile ca pe un copil, ce/ar simţi el când ar vedea că nu mai ajungi acasă, cui ar mai sări el în braţe...Oricum părinte...e cumplit să ajungi într/o astfel de stare...nici nu găsesc cuvinte să vă descriu ce simte un om când trece prin astfel de stări. Din acest motiv mi se rupe sufletul de durerea sinucigaşilor, din acest motiv mi/ar plăcea să aud că preotul se roagă măcar pentru liniştea lor sufletească... cu siguranţă, dvs. ca preot... vă puteţi imagina chinurile prin care trece pe pământ un astfel de om. Dar oare un om bolnav de cancer... căruia medicul îi spune că nu are voie să mai pună ţigara în gură, iar el fumează pe ascuns cât de mult poate şi e atât de disperat... oare aceasta nu ar trebui să se numească tot "sinucidere"?
...Şi revenind la problema banilor, de la care de fapt am plecat... cum poate un preot să dispreţuiască un sinucigaş... dar să se aşeze la masă cu Silviu Prigoană... Nu că aş avea ceva cu acest "personaj", dar el se declară public ca fiind ateu. Atunci de ce slujba de creştinare a micuţului său a fost oficiată de de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, deci de cea mai importantă faţă bisericească din zona Dobrogei, alături de alte opt feţe bisericeşti?
Vă trimit un fragment dintr/un ziar
"Hotararea ca Mihai Maximus Prigoana sa fie crestinat de IPS Teodosie a fost luata de nasul micutului, deputatul PSD de Constanta, Eduard Martin, deoarece inaltul prelat este duhovnicul acestuia. IPS Teodosie va veni la Bucuresti, sambata, cu masina Arhiepiscopiei. La sfatul Inalt Prea Sfintiei Sale, cuplul Bahmuteanu-Prigoana va servi si preparate de post la petrecerea care va avea loc la Rin Grand Hotel, incepand cu ora 20.00, pentru credinciosii care au intrat in Postul Pastelui. Botez creştin cu iz monden ieri, la Biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti. Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu şi-au botezat fiul, pe Mihai Maximus Prigoană. Ţinute de gală, maşini de lux şi o slujbă ţinută de un sobor format din nu mai puţin de zece preoţi au fost sarea şi piperul evenimentului."
Nu ştiu ce să vă spun, dar e un joc de cuvinte care nu se leagă: IPS cu deputatul PSD, preparate de post cu Rin Grand Hotel, Postul Mare cu petrecere, sobor de preoţi cu ţinute de gală. Nu ştiu, dar e un puzzle care nu iese... „piesele” sunt prea diferite... Ok, micuţul trebuia creştinat, dar ce educaţie va primi el ştiind că tatăl său este ateu şi că dispreţuieşte preoţii în public...Ok, copilaşul a fost botezat, dar de ce preotul a acceptat să participe la petrecere în post?
Ce să vă mai spun...mă doare mult... şi faptul că unii duhovnici nu sunt cei mai buni psihologi şi nu percep cum trebuie un suflet disperat... mă doare şi faptul că banul face legea până şi în faţa unor feţe bisericeşti...Cu ce este mai prejos un sinucigaş faţă de un ateu, faţă de un om care îşi imaginează că dacă are bani îl cumpără până şi pe Dumnezeu? Pentru că a refuzat viaţa, cadoul pe care i l/a făcut Dumnezeu... Sau pentru că aşa spune legea...şi „unde/i lege nu/i tocmeală.” Dar dacă îţi păstrezi viaţa şi dacă nu o apreciezi deloc şi o „schimonoseşti” pur şi simplu... atunci... nu e tot păcat? Sinucigaşul, dacă nu e fericit de cadoul suprem, atunci îl înapoiază. Dar ateul obraznic? Ce face? Ia cadoul suprem şi îl terfeleşte în noroi. Care este diferenţa dintre cele două păcate? Un sinucigaş însă nu/L va sfida niciodată pe Dumnezeu...el va rămâne doar un mare dezamăgit... un mare nelămurit... Sinucigaşul este un om extrem de profund, extrem de sensibil, extrem de disperat... Nu/i doresc nimănui să se încadreze într/o astfel de categorie, dar e foarte nedrept să aruncăm cu noroi în ei şi să/i dispreţuim...şi e şi mai mare păcat să nu ne sensibilizăm sufletele şi să desconsiderăm nişte oameni care nu au acceptat poate niciodată să se încadreze într/o societate atât de murdară şi atât de meschină cum e cea de la apariţia lui Cain şi Abel. Ei se chinuie foarte mult până fac acest pas nesăbuit şi trăiesc între două lumi, se zbat între lumea răului şi lumea binelui şi sunt prinşi de o caracatiţă, care când le dă iluzia că îi lasă în pace, când îi prinde şi mai strâns... Ei nu fură de la nimeni nimic şi nu se raportează la probleme materiale, ei nu se „lăfăie” între bogaţi şi săraci, nu au nevoie de nimic de la nimeni, ei vor doar linişte şi dragoste... Nu/ i pot face fericiţi nici palatele, nici averile, nici banii... Chiar au puterea de a scuipa pe bani...Sunt sigură Părinte, că Dumnezeu nu/i urăşte şi sunt sigură că/ i strânge la pieptul Lui cu toată forţa, atunci când liberul lor arbitru mai slăbeşte puţin...

imaginea utilizatorului Serafim

Disprețul și nu numai

Avem organ(e) pentru iubire, avem organ(e) pentru mâncare, avem organ(e) pentru comunicare, nu avem organ(e) pentru disprețuire. Dar rugăciunea fără dragoste nu este nimic iar dragostea presupune comuniune. De aceea nu ne rugăm pentru sinucigași. Nu din dispreț ci din lipsă de comuniune.

Despre profunzimea (sau lipsa de profunzime) a sinuciderii, da, probabil e mai bine să nu discutăm acum. Nu pot pretinde că înțeleg ce se întâmplă în inima unui sinucigaș, știu însă că avem porunci foarte stricte cu privire la ei și deocamdată, merg pe cărarea pe care au bătătorit-o alții înaintea mea. Dacă voi vedea nereguli cu privire la asta, probabil se va afla destul de repede.

Cât despre copilul prigonitorului... Cu ce e vinovat copilul? Poate își va mântui părinții. S-a mai întâmplat.

Poate e mai bine să ne rugăm și pentru el și pentru părinții lui și pentru cel care l-a botezat.

‎"Nu suferinţa duce la

‎"Nu suferinţa duce la sinucidere, ci deznădejdea, care nu e durere, e absenţă, absenţa oricărei senzaţii, până şi a durerii." Babs Deal - Cad zidurile

Nuuuu, nu sunt mulţumită de

Nuuuu, nu sunt mulţumită de răspuns... Dvs daţi de obicei altfel de răspunsuri, motiv pentru care vă apreciez foarte mult. Dar acum aţi răspuns din carte, nu din suflet... Pe de/o parte vă înţeleg... Simt că aţi evitat adevăratul răspuns din motive foarte clare... dar nu cred că dvs. sunteţi genul de preot care face preoţia cu cartea în faţă... ci cred că sufletul şi raţiunea au prioritate la dvs, atât ca om, cât şi ca preot, pentru că... o faţă bisericească adevărată trebuie să îmbine perfect preoţia cu omenia... şi nu preoţia cu legea. Altfel care mai este diferenţa dintre un preot şi un judecător??? Vă apreciez foarte mult şi din acest motiv îmi doresc să nu/mi luaţi în nume de rău ceea ce am scris... am foarte multe nelămuriri şi întrebări... Vă mulţumesc!

imaginea utilizatorului Serafim

Ai dreptate

Ai dreptate :)

Deși deocamdată mă îndoiesc că intuiești adevăratul motiv pentru care am evitat răspunsul (pe care-l știai oricum).
Dovedește-mi că mă înșel și știi de ce nu am răspuns așa cum voiai :)

M/am gândit şi m/am

M/am gândit şi m/am răzgândit, dar totuşi nu mă hazardez în a face "declaraţii" cu privire la ceea ce gândeşte cineva. Ar fi foarte multe motive, despre care s/ar putea scrie pagini întregi, dar n/aş avea niciodată certitudinea că am descoperit adevăratul motiv. Dacă aş face mai multe încercări, eu le/aş percepe ca pe nişte "ghicitori" ("am ghicit" sau "nu am ghicit" răspunsul...) şi vă respect prea mult ca să/mi permit să vă scriu "ghicitori". Iar dacă aş avea "tupeul" să vă dau un răspuns, ar trebui să vi/l dau cu "mănuşi foarte fine", ceea ce ar "ştirbi" din comunicare, deoarece aspectul ar fi mai important decât conţinutul.

imaginea utilizatorului Serafim

Unele lucruri

Unele lucruri se cade să le lăsăm sub tăcere. Deocamdată. Asta ca să nu știrbim din comunicare din cauza mănușilor. Comunicarea dintre noi doi și comunicare din Biserică în general.

Judecarea episcopilor este unul dintre aceste lucruri despre care prefer să tac deocamdată. Singurul lucru pe care-l aștept eu, personal, de la un episcop este să apere dreapta credință și să vegheze la unitatea Bisericii. Atât și nimic mai mult. Ce-a mâncat și cu cine, cu cine s-a pupat și de ce, nu cred că ar trebui să facă subiect de discuție deși prea adesea face.

Aşa ar trebui să facem, cum

Aşa ar trebui să facem, cum aţi scris dvs. Eu nu am iubit banul niciodată dar acum nu mai sunt sigură că am făcut bine aşa. Când vezi că sărăcia îţi interzice pur şi simplu să ai un copil, când vezi că serviciul ţi se clatină de la un minut la altul doar pentru că nu ai bani să dai în stânga şi în dreapta ca să te menţii, când vezi că băncile te stresează şi te ameninţă în fiecare zi, când vezi că datoriile la întreţinere ţi se adună de la o lună la alta şi nu mai faci faţă, când tremuri în fiecare zi să nu te îmbolnăveşti pentru că nu ai bani să dai la doctor, când vezi că nu/ţi permiţi atunci când simţi, să/i cumperi mamei un buchet imens de flori, când faci un efort financiar foarte mare să/ţi cumperi o carte sau un album, când se întâmplă uneori să nu ai bani nici măcar de un pomelnic... atunci...vă întreb cu lacrimi în ochi...cum să nu fie banii importanţi şi cum să nu ni/i dorim... Este adevărat şi foarte frumos ceea ce ne/aţi scris... dar cred că majoritatea dintre noi nu a ajuns la acea înţelepciune, la acel nivel superior de la care să nu mai dea importanţă acestor nimicuri ale vieţii. Omul ar trebui să tindă către alte valori, dar nu e atât de înţelept şi se învârte într/un mediu infect pentru care are nevoie de un psihic foarte puternic. Atât cei buni cât şi cei răi sunt înveninaţi de peste tot... Este adevărat proverbul "Omul este lup pentru om." În plus...viaţa este foarte scurtă, foarte imprevizibilă şi nu mai poţi spune ..."Lasă că la anul va fi mai bine..." pentru că nu ştie nimeni cum va fi la anul... Nu mai avem timp să aşteptăm, să mai dăm importanţă la alte aspecte aparent abstracte, să ne modelăm, să ne analizăm, să ne educăm... În viaţă există lucruri mult mai importante decât banii dar ce este cel mai dureros... e că totuşi viaţa e alcătuită din lucruri foarte mărunte şi ca să poţi supravieţui acestei mocirle... trebuie să fii cu adevărat un om special care să se raporteze la alte valori decât la cele din cloacă, să fii cu adevărat ales de către Dumnezeu şi mai ales Dumnezeu să/ţi dea puterea cu care să rezişti. Un om absolut obişnuit ca mine, a cărui viaţă este influenţată de stilul unei societăţi infecte, a cărui relaţie cu Dumnezeu este una normală, dar personal vă spun că relaţia mea cu Dumnezeu este "bântuită" de foarte multe "de ce/uri", cum ar putea supravieţui un astfel de om?!... şi referitor la bani, aş mai vrea să vă întreb ceva... Eu, ca persoană obişnuită, dacă nu aş fi fost măritată şi aş fi trăit în concubinaj cu prietenul meu şi dacă aş mai fi avut şi un copil din flori, şi dacă prietenul meu ar fi fost cu vreo 25 de ani mai mare ca mine... nu mai trebuie să vă scriu ce mi/ar fi spus preotul duhovnic...dvs cunoaşteţi atitudinea feţelor bisericeşti într/o astfel de situaţie. Însă atunci când "celebra" Moni Columbeanu s/a prezentat în faţa preotului cu burta la gură şi cu un soţ mai mare cu ...cine mai ştie cu câţi ani mai mare decât ea, amândoi au fost binecuvântaţi şi felicitaţi de către feţele bisericeşti, ba chiar le/a fost dăruită şi o icoană foarte specială... Mi/aţi răspuns cândva că şi la Dumnezeu trebuie pile, ...dar mă gândisem, aşa cum de fapt mi/aţi sugerat, că este vorba despre altfel de pile... însă acum vă întreb... oare şi Dumnezeu trebuie mituit cu bani?!(Mi/e tare ruşine de Dumnezeu şi mi/e tare ruşine să vă scriu aşa ceva, dar aşa simt să scriu pentru că sunt foarte dezamăgită de multe lucruri...)
...şi încă un aspect tot referitor la bani... Dacă vom compara două femei...una dintre ele se căsătoreşte cu un bărbat bogat dar urât şi dificil ca persoană iar cealaltă se căsătoreşte cu un bărbat sărac, dar pe care îl place foarte mult şi cu care se înţelege foarte bine... Oare care dintre cele două femei are un stil de viaţă mai eficient, care dintre cele două femei este mai aproape de Dumnezeu? Cea care îşi iroseşte viaţa alături de un bărbat urât şi nesuferit, dar care are tot ce/i trebuie din punct de vedere material sau cea care îşi iroseşte viaţa muncind din greu, trăind de pe o zi pe alta, fără măcar să mai aibă puterea de a se bucura de viaţă? Probabil niciuna...

imaginea utilizatorului Serafim

Oameni obișnuiți

Nu suntem oameni obișnuiți. Niciodată nu e bine să ne comparăm cu cel de lângă noi. Asta este o cale foarte scurtă ca să cădem în judecată.

Pui multe întrebări la care știi răspunsurile. Sau ai nevoie să auzi de la mine că există preoți care îngroapă și sinucigașii atâta timp cât prețul este cel "corect"? Am folosit expresia "de la vlădică până la opincă" tocmai ca să arăt că nici unul nu suntem străini de comportamente care pun mai presus banul sau "a avea" față de "a fi" și a trăi.

"De ce"-urile despre care spui par legate mai mult de frustrări referitoare la modul incorect în care funcționează societatea. Creștinii nu se modelează după societate, creștinii modelează societatea modelându-se pe ei după cuvântul Evangheliei. De aceea, dacă poți ceva, ajută-ne nouă. Plinește măcar cât poți din Evanghelie și dă-ne exemplu și nouă. Nu aștepta să facă popa mai întâi că și el e om și nu a fost hirotonit pentru lipsa păcatelor lui ci pentru nevoia poporului. Totuși, probabil se va rușina dacă va vedea oameni "obișnuiți" care trăiesc frumos și curat și va lua și el exemplu, va lepăda cele rele și va lucra cele bune. Și în felul acesta, ajutându-ne, îndemnându-ne și rugându-ne unul pentru altul... pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Emite conţinut