Îl iubesc pe adevăratul părinte Iustin

Versiune pentru tipărire
Your rating: None Average: 4.6 (39 votes)

Părinte Serafim,

Felicitări pentru curajul cel bun! Ai pus problema foarte bine, dar ai procedat și mai bine prin faptul că ți-ai asumat public această poziție. Priveam și eu uluit revărsarea de rătăcire dinspre Petru Vodă, aberațiile părintelui Valica cu pretenții de analize teologice, toată isteria apocaliptică, acest armaghedon reloaded de cea mai proastă inspirație hollywoodiană - și chiar mă întrebam dacă în Biserică nu mai este nimeni care să le răspundă. Lucram și eu la un articol, n-am mai răbdat, dar văzând scrisoarea ta m-am liniștit și m-am întors la treburile mele.

Nu știu dacă îți mai amintești, la începutul anilor ’90, pe tarabele improvizate ale vânzătorilor de cărți începeau să-și facă loc niște broșuri sectare cu coperte lucioase - se vedea că nu erau tipărite la noi, care ne anunțau cu litere de-o șchioapă „armaghedonul”, „apocalipsa”, „noua ordine mondială”, „marea trădare” și, evident, apropiatul „sfârșit al lumii”. Îmi amintesc că le răsfoiam, privind ilustrațiile care înfățișau oameni politici sau lideri religioși sub chipul balaurilor Apocalipsei, îngeri luptându-se cu tancuri, oștiri de diavoli gata să dea piept cu armata americană, semne și simboluri oculte „descoperite” pe bancnota de un dolar sau pe sigla Națiunilor Unite și așa mai departe, întrucât imaginația autorilor era inepuizabilă. Mă întrebam pe atunci, cu naivitatea vârstei lipsită de experiența vieții, cât de înșelat? rătăcit? credul? trebuie să fii ca să te lași „învățat” de acești profeți moderni ai apocalipsei, în fine, cui și la ce folosește, de fapt, tot acest circ ieftin și de prost gust. Și, minunându-mă și însemnându-mă cuminte cu semnul crucii, binecuvântam în gând, încă o dată, Scripturile, patericele, cărțile Sfinților Părinți și toată învățătura sănătoasă a Bisericii care, dintotdeauna și pretutindeni în lume unde cuvântul Domnului s-a făcut auzit, i-a ferit pe oameni de rătăcire, dar și de ridicol.

Uite că au trecut de atunci doar 20 de ani și lumea noastră gustă din plin (lumea „bună”, părinte Serafim, teologi școliți, nu babele analfabete!) moda apocalipsei propovăduite pe internet, de data aceasta nu de martorii lui Iehova sau de scientologi, ci chiar de ai noștri, o nouă generație autohtonă de cyber-profeți pravoslavnici. Iată că, până la urmă, o dată cu gustul de Coca-Cola, teologii noștri de pangar au dat și de acela al armaghedonului de operetă. Ridicolul este o religie universală, fanatismul se închină pretutindeni la același dumnezeu, iar „profețiile” de peste ocean și-au găsit adepți și pe-un picior de plai, după vechiul principiu: spune-le o minciună și nu o vor crede; toarnă-le una și mai gogonată, și vor începe să aibă îndoieli; spune-le, în fine, cea mai nesăbuită minciună și o vor crede orbește.

Mă întreb și eu, ca și tine (dar, în ce mă privește, cu mai puțină delicatețe!), cum a ajuns bunul Părinte Iustin să fie târât în tot acest spectacol ridicol, cum a acceptat să fie transformat în "profetul" de serviciu al unui găști gălăgioase și ignare, din care fac parte, de-a valma, monahi girovagi, predicatori ambulanți, stiliști cinstiți, gazetari de scandal, actrițe convertite, specialiști în masonerie, interlopi pocăiți, agenți secreți și profeți ai spanacului... Ce părtășie poate fi între Părintele Iustin și aceștia? Cum au reușit tenebrele patologice să înșele lumina învățăturii sănătoase? Ce caută mărturisirea curată alături de rătăcirea fanatică?

Eu cred - dar asta este numai o teorie a mea - că din prea marea sa bunătate, din sufletul imens al Părintelui Iustin, dintr-o sfântă naivitate copilărească care crede tot ce aude. Și aude numai ce vor ucenicii lui. Iar ucenicii lui au vrut ca părintele să audă vacarmul Apocalipsei, pentru că nimic nu e mai potrivit ca sfârșitul lumii pentru a-ți asigura o audiență la public și după ce părintele nu va mai fi. Înțelegi? "Ucenicii" se gândesc la ziua de mâine. Bunăstarea lor, libertatea neîngrădită, libera voie, gloriola de mărturisitori, admirația necondiționată a credulilor și, la urma urmei, însăși toată puterea lor stă în acest "război sfânt" dezlănțuit împotriva cipurilor. Teoria conspirației e infinit mai comod de slujit decât nevoința anonimă în singurătatea chiliei.

Părintele Iustin e cea mai mare victimă a lui "666". Un război care trebuia dus cu armele societății civile a fost transformat cu bună știință într-un război duhovnicesc ridicol, de pe urma căruia cei "căzuți din har" sunt șoferii cu carnete noi, asigurații și deținătorii de pașapoarte. Nu mai stă nimeni să te asculte, ridicolul a pus capăt oricăror explicații. Am fi avut mult mai mult de câștigat, poate inclusiv sprijinul clasei politice și al organizațiilor civile, dacă "apocalipsa" n-ar fi fost amestecată în discursul contra cipurilor. Dar cum mai poți să creditezi îndoielile de bun simț și avertismentele lucide când monahul care și-a asumat rolul de purtător de cuvânt al părintelui Iustin apare la televizor și declară senin că... pământul nu se învârte?

Poate că asta e singura scădere pe care i-o găsesc părintelui Iustin (deși, cine sunt eu ca să judec?): nu și-a format ucenici, urmași pe măsura sa duhovnicească. I-a scăpat din mână, s-a încrezut în buna lor credință, le-a supraestimat discernământul. Nu vreau să spun că ucenicii Părintelui sunt reprezentați doar de grupusculul apocaliptic gălăgios și vizibil, eu însumi cunosc, dar mai degrabă dintre laici, oameni deosebiți care s-au format spiritual în duhul Părintelui, dar care rămân în umbră și în ascultare, în timp impostorii se îngrămădesc în lumina reflectoarelor sau în comentarii anonime pe net. Știu și faptul că la Petru Vodă sunt monahi și monahii de a căror dăruire, față de Dumnezeu și față de aproapele, nu sunt eu vrednic să vorbesc - aceasta este tot lucrarea Părintelui. Dar ce folos, dacă ultimul său cuvânt în lume se face auzit prin gurile strâmbe ale unor rătăciți? Ce folos, dacă internauții anonimi alcătuiesc în numele lui afișe de afurisenie și i le lipesc pe ușa chiliei? Acesta e adevărul, ucenicii i-au luat-o înainte, l-au îmbrobodit cum au vrut.

Parcă le-ai turnat spirt pe rană vie, așa au sărit acești "apostoli" ai apocalipsei RFID. Te-au umplut de ocări, de minciuni, ți-au preluat articolele trunchiindu-le, te-au pus la psaltire și, dacă ar putea, te-ar pune pe rug, dar binecuvântat este cel care rabdă pentru cuvântul Domnului. De unde se vede nu dragostea lor în a-l apăra pe Părintele Iustin, cât conștiința care-i vădește și mustră într-ascuns, dar și mândria drăcească de a nu accepta nici o critică, nici o mustrare, nici o întrebare, nici o îndoială în privința lor...

L-am iubit foarte mult pe Părintele Iustin și încă îl mai iubesc, dar îl iubesc cu o dragoste veche, păstrându-i în suflet amintirea înțelepciunii lui. Părintele Iustin al meu nu este cel  din filmulețele postate pe youtube, nici cel din comunicatele semnate de diverși ucenici în numele lui (oare pe câte din acestea le-a citit cu adevărat Părintele?) și nici "duhovnicul neamului" proclamat de pravoslavnicii digitali și cyber-ortodocșii isterizați. Refuz să cred că bunul, înțeleptul și blândul părinte Iustin ar putea să-i spună unui diacon să-și lase nevasta doar pentru că are pașaport "cu cip", sau să-i alunge de la Liturghie pe preoții cu carnete noi de conducere, ori să nu-i primească sub patrafir pe credincioșii amărâți, care numai de grija "cipului" nu mai pot ei astăzi, când n-au o pâine să o ducă acasă la copii. Refuz să cred că Părintele Iustin a lăsat ca pe ușa chiliei lui să fie afișată o listă a cărților interzise copiilor, pe care am văzut-o cu ochii mei, și în care Aventurile Baronului Munchausen era trecută la index. Refuz să cred că l-am auzit cu urechile mele, chiar într-unul din filmulețele postate aiurea, spunând că vremurile comunismului au fost mai ușoare decât cele de astăzi - tocmai el, un om care a purtat crucea temniței sub osânda comuniștilor, să spună asta, nouă, unui neam călcat în picioare de comuniști, unui neam care și-a pierdut identitatea, demnitatea, discernământul, credința, elitele tocmai sub tăvălugul vremurilor comuniste...

În fine, refuz să cred că Părintele meu Iustin este unul și același cu bătrânul duhovnic care joacă rolul principal în această de prost gust "divina comedie" a cipurilor, în acest coșmar internautic care se livrează credulilor pe post de învățătură de credință.

Părintele Iustin al meu nu e acesta! Bătrânul care apare pe youtube i-a furat doar numele și chipul, iar "ucenicii" apocalipsei vorbesc, cu siguranță, în numele altui personaj. Dacă ar fi fost chiar el, Părintele Iustin cel adevărat ne-ar fi învățat, cu smerenia lui, că nu există, în primul rând, un "duhovnic al neamului". Neamul are o credință, o limbă, o Biserică, neamul are păstori, sfinți, eroi, regi și conducători, dar nu are un duhovnic. Nimeni, niciodată nu a pretins să vorbească și să fie ascultat ca duhovnic al unui neam întreg. Duhovnicul, - ne-ar fi învățat adevăratul Părinte Iustin -, are fii și fiice, pe care-i cercetează sufletește în taina chiliei sale, potrivit nevoilor, căderilor și suferințelor fiecăruia, iar nu pe internet, în gura mare, sub blițurile camerelor de luat vederi. Duhovnicul i-ar fi mustrat pe ucenicii care scriu și proclamă în numele său "Părintele Cutare să fie garantul uniunii noastre", învățându-i că garantul uniunii de credință nu poate fi decât Biserica. Părintele Iustin știe că învățătura de credință este sarcina și datoria Bisericii și a ierarhilor ei, nu a unui duhovnic, oricât de luminat ar fi acesta. Părintele cunoaște foarte bine patericele și viețile sfinților, știe că oricine, chiar și cel mai mare nevoitor, mărturisitor sau sfânt, poate cădea, iar căderea aceluia e cu atât mai mare cu cât vine din "ispita cea de la dreapta".

Dacă ar fi fost chiar el, viteazul Părinte Iustin nu s-ar fi speriat niciodată de carduri, cipuri și coduri de bare, nici n-ar fi îngrozit turma cerându-i să-și lase casele și să o pornească pe drumuri, pentru că el știe foarte bine cuvintele Domnului, cu care nu o dată s-a mângâiat în anii de prigoană: "Nu te teme, turmă mică!", "Bucurați-vă!", "Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră!", "Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați!".

Dacă ar fi fost chiar el, ceea ce eu, repet, nu cred, Părintele Iustin nu ar fi avut nevoie de dogmatica abia silabisită de un teolog sau altul care să-l învețe pe el despre sfârșitul lumii, pentru că el, părintele, știe pe de rost Scriptura, care spune că de ceasul acela nimeni nu știe, că se vor ivi proroci mincinoși care vor căuta să sperie lumea, că vor vorbi în numele Domnului oameni pe care El nu i-a cunoscut niciodată. Adevăratul Părinte Iustin a văzut și a auzit multe la viața lui, pe el nu-l duci de nas cu una, cu două, el le-ar fi spus "apostolilor" de azi ai armaghedonului că ceea ce propovăduiesc ei, sfârșitul iminent al lumii, dictatura guvernelor, teoria conspirației sunt basme și exagerări care apăreau încă de acum 30-40 de ani în broșurile martorilor lui Iehova și ale altor sectari, că industria de filmulețe cu 666 de pe internet e fabricată în laboratoarele acelorași sectari care, de-a lungul istoriei, au anunțat nu o dată sfârșitul lumii, îmbogățindu-se de pe urma naivilor care și-au vândut proprietățile pe nimic și s-au refugiat prin păduri așteptând venirea lui Mesia, în fine, că duhul cel bun, duhul adevărului nu propovăduiește în acest chip, nu acesta e glasul Sfinților Părinți, nu acesta e duhul Ortodoxiei. Părintele Iustin, dacă ar fi fost el, ne-ar fi întrebat nu dacă avem carnete de șofer cu cip, ci dacă îl mai avem pe Hristos în inimi, dacă ne-am împărțit pâinea cu cel flămând, dacă am îmbrăcat un sărac, dacă ne mai rugăm, dacă ne mai iubim aproapele necunoscut, dacă ne mai e rușine măcar de noi înșine, dacă ne mai gândim la moarte - și abia atunci, aflând care e măsura noastră duhovnicească ar fi putut, nu să ne sperie cu sfârșitul lumii, ci să ne mustre cu cuvintele Domnului: "Pocăiți-vă!".

Părintele Iustin cel adevărat are darul discernământului, al dreptei socotințe, plus că are mereu un înger cu el, care l-ar fi avertizat că, în aceste vremuri, ispita cea mai mare nu sunt cipurile, ci dezbinarea Bisericii, compromiterea ierarhilor, strecurarea neîncrederii în preoți și alte asemenea lucrări drăcești. Îngerul i-ar fi arătat negreșit părintelui pe cei care, îmbrăcați în blănițe de oi croite după stilul vechi, au găsit în denunțarea urgentă a apocalipsei un excelent prilej de a denunța Biserica dreptmăritoare și ierarhii ei. E clar că adevăratul părinte Iustin, binecuvântat fiind el cu dreaptă socotință, nu și-ar fi lăsat ucenicii să piardă vremea cu afișe anti-cip și broșuri cu 666, ci i-ar fi pus la treabă, de pildă să traducă Sfinții Părinți, să scoată la lumină tezaurul învățăturii ortodoxe, i-ar fi învățat să poarte nu insulte și blesteme, ci polemici teologice cu intelectualii potrivnici Bisericii, iar noaptea, noaptea nu i-ar fi lăsat pe computere să smintească lumea cu spaime eshatologice, așa cum un părinte bun nu-și lasă copiii să piardă vremea pe calculator, ci i-ar fi pus pe toți la rugăciune, la slujbe, la psaltiri - este oare o armă mai puternică împotriva diavolului și a lucrării sale?

Dacă ar fi fost chiar el, ascultătorul și duhovnicescul Părinte Iustin nu ar fi îngăduit ca de la amvonul bisericii sfințite de arhiereu să fie ponegrit chiar arhiereul, sau dacă ar fi auzit așa ceva, ar fi ieșit din strană și ar fi amintit imediat cuvintele Părinților, "unde e episcopul, acolo e și Biserica", pentru că sminteala, neîncrederea, judecata nu trebuie semănate din amvon. Adevăratul Părinte Iustin n-ar fi crezut în șoaptele colportate de unii sau alții, în zvonurile iscate din cine știe ce tenebre, ci s-ar fi întrebat în adâncul inimii sale: știu eu că acesta e adevărul? pot eu să jur înaintea altarului că arhiereul meu e vândut? știu eu frământările și răspunderile unui arhiereu în aceste vremuri grele, știu eu planul și lucrarea lui Dumnezeu prin episcopul său, sunt eu pus să judec Sinodul? Dar mai ales, adevăratul Părinte Iustin și-ar fi spus: eu pot să am îndoieli, eu pot să mă las ispitit, dar am oare dreptul să-i ispitesc pe aceștia mai mici de lângă mine? Pot oare să-i târăsc și pe ei în starea aceasta infernală a neîncrederii, a spaimei, a bănuielilor, a disperării? Pot să le spun să nu-și mai creadă păstorii care au carduri cu cip, să lase bisericile pentru că sunt frumoase, dar nu mai au har? Pot să-i spun celui care nu se duce la examenul de titularizare pentru că a auzit de la ucenicii mei că foile de concurs sunt ștampilate cu un cod de bare, foarte bine, nu te du, rămâi fără slujbă, lasă că are Domnul grijă de nevasta și de copiii tăi? Pot să-l numesc "căzut din har" pe fratele meu, preotul de parohie, doar pentru că se folosește de un card cu cip? Pot să-mi asum acest rol de profet al unei apocalipse anunțate prin youtube?

"Nu pot", răspunde adevăratul Părinte Iustin la toate aceste întrebări și la atâtea altele nerostite. Știu eu că așa răspunde, am și eu îngerul meu care mă învață (deși, ca un păcătos ce sunt, nu-l ascult tot timpul).

"Eu nu pot. Să propovăduiască bătrânul acela, care mi-a furat chipul și numele, cât o vrea armaghedonul și apocalipsa, neîncrederea și spaima, neascultarea și răzvrătirea. Eu o să le spun că Biserica lui Hristos nici porțile iadului nu o vor birui. Că sunt vremuri grele, dar că nu trebuie să ne pierdem speranța. Că vor veni vremuri și mai grele, dar Hristos este cu noi. Că atunci când ni se amenință drepturile duhovnicești trebuie luptat cu arme duhovnicești, dar când ni se amenință drepturile civile, trebuie luptat cu arme civile. Că de Hristos nu ne pot despărți nici cardurile, nici cipurile, așa cum nu ne despart laptopurile sau telefoanele mobile. Că războiul duhovnicesc nu este cu codul de bare, ci cu păcatele noastre, mai ales cele ale acestui timp - nepăsarea, lăcomia, desfrânarea, invidia. Că rămân în Biserica aceasta și cer tuturor să rămână în Biserica aceasta și în ascultare de ierarhii ei, pentru că, și atunci când ierarhii greșesc, și atunci când fac bine, dreptatea și adevărul se vădesc tot în această Biserică, așa cum s-a arătat în toată istoria ei. Că, la urma urmei, mai bine să mă înșel în Biserică și cu Biserica împreună, decât să am dreptate în afara ei."

Iată de ce, frate Serafim, spun că îl iubesc pe adevăratul părinte Iustin. Cine altcineva ar mai putea spune cu atâta credință aceste cuvinte: Mai bine să mă înșel în Biserică și cu Biserica împreună, decât să am dreptate în afara ei. Fie și numai pentru aceste cuvinte, pentru această credință mărturisită cu smerenie și speranță - și tot este destul pentru ca Hristos să se milostivească de noi și să ne îndrepte pe calea cea bună.

Dar m-am întins destul pentru un simplu mesaj pe e-mail, mai ales că l-am scris dintr-o suflare, chiar dacă nu sunt sigur că am spus totul. M-am și aprins, am fost probabil și nițel patetic, dar îți mulțumesc că mi-ai dat ocazia să spun ce am de spus. Spun pe față, pentru că, la fel ca și tine, nici eu nu am nimic de ascuns. (Mă gândesc chiar că ar trebui făcut ceva, o regulă, - măcar pentru aceia dintre noi care ne regăsim în demnitatea și responsabilitatea de persoane, nu de nick-name-uri- , ca toate comentariile anonime să fie interzise. Atât opiniile, cât și înjurăturile trebuiesc asumate. Cyber-pravoslavnicii care "luptă" la adăpostul anonimatului ar trebui să-și aducă aminte că mărturisitorii credinței nu o "dădeau anonimă", vorba lui Caragiale).

Am încercat să postez acest mesaj în secțiunea de "comentarii" la scrisoarea către ÎPS Teofan, dar nu am reușit. Așa că, deși ți-am scris în particular, poți să faci public acest mesaj, dacă vei găsi de cuviință. În fond, e o mărturie în plus, îl consider un apel la discernământ către toți cei care se simt într-un el sau altul părtași la viața Bisericii.

Ioan-Florin Florescu, preot