Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Acum ceva vreme am primit un covor. La început am crezut că este un covor ca oricare altul dar cu timpul mi-am dat seama că m-am înșelat. De câte ori mă urc pe el mă duce în locuri nebănuite. Mi-a luat ceva timp până când mi-am dat seama ce se întâmplă. Știți de covorul lui Aladin, ăla zburător, nu? Ei, cam tot așa e și cu ăsta. Doar că nu reacționează la "abracadabra" sau alte formule magice și minciuni de astea. Pur și simplu trebuie să-ți dorești să mergi și te duce. Mă pusesem într-o seară pe el și am început să mă gândesc și m-am trezit într-o altă lume.

Și nici măcar nu merge nici ca vântul, nici ca gândul. Și ce e mai rapid ca gândul ar întreba unii? Că acuma dacă mă gândesc la cea mai îndepărtată stea, deja mintea mea e acolo. Așa este, dar sunt locuri în care nici gândul nu pătrunde fără să se șteargă pe picioare mai întâi. Gândul să se șteargă pe picioare? De când are gândul picioare? Păi dacă îmblă însamnă că are picioare.

Poate veți spune că e doar rodul imaginației dar așa cum am spus, sunt lucruri și locuri care nu pot fi imaginate. Trebuie să le vezi ca să le crezi. Sunt unii care cred fără să vadă. Sunt alții care văd și nu cred. Sunt mulți care vizitează astfel de locuri și văd astfel de lucruri și vor spune că nu ai nevoie de un covor pentru asta. Așa este, nu ai nevoie de nimic. Ceea ce ai la tine în ziua în care te naști îți este de ajuns. Dar sunt de asemenea mulți care au impresia că au nevoie de ajutorul a ceva care se vede. Un cârlig ca să se agațe de cer, un covor zburător, un scăunel de o palmă înălțime sau de o tehnică specială de a spune cuvintele ca pe un "abracadabra". Cine crede că are nevoie de ajutor văzut, are nevoie de ajutor până când va crește și-și va da seama că nu este nimic în afară care să-l împlinească. Totuși pentru că suntem copii am primit semne prin lucruri. Iar când vom crește vom lepăda înțelegerea copiilor și vom avea alt fel de înțelegere.

Ne bucurăm de copilărie. Ne bucurăm de copilărie? Suntem copii și ne credem oameni mari și credem că facem "lucruri serioase" așa cum mustra Micul Prinț. Dar ne înșelăm, pentru că nu sunt lucruri serioase să aduni castani cu fragi și curcubee și să spui că fac trei. Nu e lucru serios să spui că o casă face două mașini pentru că o oricine știe că o casă nu face mașini iar valoarea lor nu poate fi comparată în nici un fel. Mașina te duce dintr-un loc în altul iar casa trăiește împreună cu tine deci e clar că au valoare foarte diferită și care nu se poate aduna sau scădea. Dacă ai două case trăiești de două ori mai mult? Dacă ai două mașini mergi de două ori mai repede? Suntem copii și ne credem oameni mari și socotim că tot ce nu se poate număra reprezintă doar povești și basme.

Există cel puțin un lucru care nu se poate număra sau măsura și nimeni nu a reușit să și-l închipuie vreodată. Există cel puțin un loc care nu se poate număra sau măsura și nici un povestitor nu a spus vreodată nimic despre acel loc decât prin pilde și metafore în așa fel încât numai copiii să priceapă. Lucrurile cele mai importante în viață nu sunt cele "serioase". Lucruri importante sunt cele ca și covorul, scăunelul sau chiar o ață de care un anume copil crede că are nevoie ca să ajungă "acolo".

Eh, o poveste, nimic mai mult. N-am cum să zic "ș'am încălecat p'o șa" pentru că era vorba de un covor și nu de o șa. Dar oricum, probabil că azi voi fi plecat. Nu spun unde, nu spun de ce, dar are legătură cu ceea ce am povestit iar copiii înțeleg.