
„Căci nu este alta și mai frumoasă și mai cu folos în toată viața omului zăbavă decît cetitul cărților” zicea Miron Costin și iată că nu i s-a pierdut chiar cu totul învățătura nici până în ziua de azi. Un grup de voluntari a organizat azi Lecturi Urbane în Iași. Au citit prin mijloacele de transport în comun și au îndemnat și pe alții la citit dar eu pentru că prefer mersul pe jos n-am prins partea asta.
După aceea însă s-au adunat în Piața Unirii și au organizat un adevărat club de citit. Au adus cărți de acasă și au primit cărți de la Humanitas și de la alte librării și au început să îndemne la „citit în grup” pe cei care treceau prin piață. Fiecare putea să-și aleagă câte o carte și apoi să se așeze și să înceapă să citească. Cei care n-au terminat de citit cărțile cu pricina în cele două ore cât a durat evenimentul le-au luat acasă cu specificația că după ce le termină de citit să le dea și altcuiva să le citească. Altfel spus, cartea nu este pentru colecție ci pentru luminarea sufletului. Așa cum am spus unii și-au adus cărți de acasă și pentru că nu duc lipsă de cărți, am venit și eu cu cartea mea, un Sony Reader PRS505. Am citit vreo două cărți până am stat pe acolo și am început-o pe a treia, am mai făcut și poze printre picături. Probabil dacă aș fi stat acasă aș fi citit mai mult dar mă bucur că am participat la eveniment măcar pentru faptul că am putut să răspund la o grămadă de întrebări despre cărțulia cu care mă delectez de mai mult de un an și am văzut că încă mai este lume care citește. Știu că sunt mulți care citesc ziare și bloguri dar chiar am văzut oameni citind cărți și asta m-a bucurat foarte mult.
E ca atunci când te știi bolnav și parcă e altfel când vezi că nu ești singur. Când vezi că uneori se declanșează o adevărată molimă, o epidemie de citit. Ăsta este un soi de boală pe care, eu cred că, ar trebui să-l cultivăm mai des. Poate ne-ar lua mai des ecranele televizoarelor și calculatoarelor din fața și am deveni o lume mai clară, mai frumoasă, mai deschisă. Voi ce ați citit azi?
Această operă este pusă la dispoziție sub Licența Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creative Commons.
Dacă aveți nevoie de alt mod de licențiere, contactați-mă.
Comentariile aparțin celor care le-au scris.
E posibil să vă placă și...
Comentarii
Un proverb spune: "A sti sa
Un proverb spune: "A sti sa citesti, dar a nu citi, este aproape acelasi lucru cu a fi analfabet." Gasiti-va timp pentru a citi in fiecare zi. Citirea unei carti de un autor pe care il admiri face ca o parte din stralucirea lui sa te cuprinde si pe tine. O. Holmes spunea: "Orizontul gandirii, odata largit de o idee, nu va mai reveni niciodata la dimensiunile de dinainte". Poti sa reduci cheltuielile cu chiria, cu mancarea sau hainele, dar niciodata sa nu renunti sa investesti in carti bune.
Publică un comentariu nou