Voință și putere

imaginea utilizatorului Serafim
Versiune pentru tipărire
Your rating: None Average: 5 (258 votes)

Am putea spune că puterea de a face rău ne-a fost dată de Dumnezeu? Da, am putea spune dar nu ar fi o remarcă întru totul corectă. Am primit de la Dumnezeu putere, fără nici un fel de obligație. Pe românește spus, avem puterea de a face bine și rău, alegerea este a noastră ce anume vrem să facem cu ea. Am primit voință liberă împreună cu puterea.

Și dacă Dumnezeu ne-a dat voință liberă și puterea de a alege și nu ne-o ia, înseamnă că a forța pe cineva să aleagă binele sau răul este un lucru rău. Fiecare om trebuie să facă propriile lui alegeri și pentru propriile alegeri va fi judecat. De aceea este un lucru atât de greu să ai putere. Odată cu puterea vine și posibilitatea de a influența în bine sau în rău o mai mare parte a lumii. Așa că, aș îndrăzni să spun că doar proștii își doresc putere. Când spun proști, mă refer la oameni neînțelepți, nu la cei care au o inteligență mai scăzută. Inteligența n-are nimic a face cu înțelepciunea. Există oameni care pretind că trăiesc „prezentul“ și spunând asta înțeleg că nu-i interesează ce va urma, dacă va urma. Poveștile popești despre judecata viitoare, despre Rai și iad nu-i impresionează. Uneori se numesc liber-cugetători, alteori atei sau, mai nou, chiar creștini. Conștiința se tratează la psihiatru, cu timp și bani, cu anti-deprimante și sedative. Sau, dacă vrei să pretinzi că ești creștin și totuși să-ți faci de cap, mergi la duhovnic, cotizezi ceva pentru noua lui mașină și apoi te duci înapoi și începi să-ți exerciți din nou puterea în mod haotic. Mântuirea nu se cumpără cu bani, indiferent unde dai banii aceia.

Mântuire, pentru unii poate sună distant, ceva, acolo. Totuși, mântuire, înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât „a reuși în viață cu adevărat“. Și cel mai important lucru la ea este că nu se câștigă prin sforțări de nici un fel. Nu poți pune încă 100 de oameni să lucreze pentru mântuirea ta deși foarte mulți au impresia că pot face asta. Sau li se pare că pot să plătească câte 40 de liturghii la 40 de mănăstiri și biserici și asta le deschide poarta Raiului. Ei, am vești proaste pentru cei care gândesc așa. Mântuirea este cadou, este dar, nu este răsplată iar Liturghia nu poate fi plătită cu nimic. Ne mântuim pentru că vrea Dumnezeu să ne mântuiască, pentru că vrea să spună la sfârșit „bine slugă bună și credincioasă“ și aș sublinia cuvântul „SLUGĂ“. Nu trebuie să facă asta, nimeni nu-L poate obliga s-o facă. Așa vrea și așa face. „Peste puține ai fost credincios“ — că ți-am dat doar voință liberă, te-am lăsat de bunăvoie să pleci sau să te întorci la Mine și ai venit la Mine — „peste multe te voi pune“.

Ai un câine și vrei să vezi dacă-ți este credincios. Îl duci la pădure, îl dezlegi din lesă și îi dai drumul. Dacă fuge în pădure va deveni lup, dacă vine la tine se arată slugă credincioasă, merită să-l numești „prieten“ și să-l tratezi ca pe un prieten.

De aceea singurul efort care contează cu adevărat, singura lucrare care contează, nu este una exterioară. Vom fi întrebați despre cei pe care i-am îmbrăcat și i-am miluit, despre bolnavii cărora le-am ușurat suferința, despre cei din închisori pe care i-am făcut să se simtă mai puțin singuri doar pentru că asta arată caracterul fiecăruia dintre noi. Ni s-au expus faptele ca să înțelegem din asemănare, nu ca să nu trecem de puterea literei. Nu fapta în sine contează și Cel care vede totul vede și circumstanțele în care am făcut un lucru sau altul. Nu ne cere socoteală pentru pietrele aruncate sau pentru rănile pricinuite ci pentru ce anume am reușit să facem cu acele pietre sau răni pe care le-am cauzat. Pentru că sunt și răni care aduc vindecare a sufletului dar nu vom vorbi acum despre asta. Nu ne cere socoteală de numărul de rugăciuni spuse sau de numărul de metanii ci de ce am devenit până în sfârșit. „În ce te voi găsi, în aceea te voi judeca“ spune și auzind aceste cuvinte de multe ori gândim, voi face mai târziu, voi face la bătrânețe toată „'pravila“, adică tot ce ar trebui făcut ca să arătăm în ultimele clipe ale vieții că merităm Raiul. Sau ne gândim „fac cum se nimerește și mă spovedesc după aia și gata“. Dar asta nu ne face creștini, asta nu ne face ai lui Hristos. Asta ne face farisei. Gândind și făcând așa ne transformăm în farisei, în prefăcuți, în ipocriți. Și când se vor cere talanții de la noi vom fi găsiți ușori, fără conținut, tinichele cu spoială de creștini și cu inimi de piatră.

Puterea este ca o daltă pe care o folosim să ne cioplim sufletul. Atâta timp cât mai trăim, mai avem putere, adică încă avem dalta în mâini și putem să ne punem voința la contribuție ca să facem o lucrare frumoasă. Dar fiecare om știe că vine ziua când dalta îi va fi luată din mâini și ce a lucrat, aceea rămâne. Dacă va primi mult sau dacă va fi surghiunit, depinde doar de bună plăcerea Stăpânului, care va judeca prin foc sufletul, „opera de artă“ a fiecăruia.

Comentarii

Frumos!

Frumos!

„Dai voinţa, iei putere!”

„Dai voinţa, iei putere!”- Părintele Arsenie Papacioc, in cartea sa, „Veşnicia ascunsă într-o clipă”, face următoarele mărturisiri cu privire la „Dai voinţa, iei putere!”: „Dumnezeu ne ajută, ne dă direcţii, ne iartă, dar pe picioarele noastre. „Dai voinţă, iei putere!” – cuvântul acesta sintetizează procesul de mântuire al lumii întregi. Harul Lui Dumnezeu ne mântuieşte pentru ca noi îl cerem şi ne smerim. Fără smerenie nu vine nici un fel de har. De multe ori te caută harul şi nu te găseşte pentru că nu eşti smerit. Dacă cineva plânge cu adevărat, asta e pe fondul unei sincere şi adevărate smerenii. Eu i-am zis smerita smerenie. În ceea ce priveşte lacrima pocăinţei, am să vă spun o istorioară: când au căzut îngerii din cer, un înger n-a fost cu lucifer, dar nu a fost nici cu îngerii care au rămas buni. lucifer a fost trimis în iad cu ceata lui, iar îngerul acesta a rămas neutru. Dupa ce s-a făcut această alegere, cu forţa şi cu puterea divină, el şi-a data seama că a greşit, dar Ceruruile s-au închis şi el a rămas pe afară; şi s-a rugat să-l primească şi nu l-a primit în cer, dar Dumnezeu i-a pus o condiţie: „ Să-mi aduci ce-i mai scump pe pământ”. Îngerii erau căzuţi înainte de crearea omului., dar treceau miile de ani şi el ar fi rămas tot pe afară, aşa încât avea o bucurie, că totuşi mai are o şansă. Şi s-a pogorât în adâncurile oceanelor şi a adus cel mai scump mărgăritar. Nici nu s-a uitat la el Cerul. Nu l-a primit. Dar când lupţi duhovniceşte şi nu câştigi, ai câştigat necâştigarea: prin faptul că tu ştii că nu ai câştigat, deja eşti câştigat! Deci eşti deasupra luptei. Când a văzut că nu l-a primit Cerul, s-a deşteptat îngerul: „ Stai! Lui Dumnezeu nu-i trebuie lucruri materiale!” În preajma unui râu a văzut doi copii care intrau să se scalde şi în joaca lor, unul a căzut şi era să se înece, iar celălalt a sărit să-l salveze; s-au înecat amândoi. Şi îngerul a luat inima copilului salvator şi s-a suit cu el la cer. Şi cerul nu s-a deschis! Vezi cât de învăţat era îngerul acum? Mergând el prin lume, a văzut într-o pădure un bătrân care-şi plângea păcatele lângă un copac. Dar îngerul îi vedea lacrimile ca de foc. Şi a luat o lacrimă de aceea şi a urcat cu ea la Cer. Dumnezeu l-a primit imediat! Cel mai scump lucru de pe pământ este lacrima pocăinţei! Avem marele avantaj că suntem foate iubiţi de Dumnezeu, iubiţi dincolo de închipuirea omenească şi îngerească. Deci nu ne va lăsa...Dar să ne găsească Dumnezeu în mişcare. Să ne găsească pe poziţie. Dacă eşti în mişcare, Dumnezeu te ajută. Pentru că nu a zice, ci a mişca înseamnă a ajunge! Deci nu doar să zici că vrei să faci cutare lucru, ci să-l şi mişti să-l faci şi atunci te ajută harul: când ai început să păşeşti! Te-ai oprit s-a oprit şi harul. „Dai voinţă, iei putere!” Dar dacă dai voinţa la fiecare pas, viaţa ta e o curgere continuă pentru că e o curgere continuă de har... Începutul vieţii Sfântului Macarie Romanul (prăznuit în ziua de 23 Octombrie), oglindeşte foarte bine cuvântul acesta: „Dai voinţă, iei putere!” Harul este natura divină – „energie necreată”, spune Sf. Grigorie Palama. Rugându-ne intens, voind şi mişcând mereu, harul nu va lipsi de la noi şi iată unde este taina de început şi de totdeauna a biruinţei noastre.

Domnul Iisus Hristos stă ascuns în poruncile Sale şi în măsura în care le împlineşti, în măsura aceea ţi se dăruieşte şi El. Că spus este: „Fără de Mine nu puteţi face nimic!”(Ioan15,5) Şi Scriptura n-o putem desfiinţa şi nici împlini cu jumătăţi de măsură.
- Uite, vă spun trei lucruri pe care să le respectaţi şi să ştiţi că sunteţi oameni care pot nădăjdui mântuirea.
I. Să fiţi bine mărturisiţi!
Spovedania este taina care ne mântuieşte. Căci „ce veţi dezlega voi, dezleg şi Eu!” (Ioan 20,22-23) Ăsta e cel mai mare lucru cu care trebuie să ne prezentăm la Judecata de Apoi – dezlegarea de păcate. Deci Spovedania, este taina care mântuieşte! Nu Sfânta Împărtăşanie! Ea desăvârşeşte. Sigur, dacă te spovedeşti, Dumnezeu te dezleagă prin duhovnic şi la împărtăşit. Dar să te dezlege întâi!
II. Să căutaţi să fiţi pomeniţi la Sfintele Liturghii.
Mai întâi se scot părticelele la Proscomidie pentru sufletele pomenite, apoi după ce s-a săvârşit Epicleza, se pun în Sfântul Sânge părticelele acelea şi se spune aşa de către preot: „ Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi.” Şi se pun toate de pe disc în potirul cu Sfântul Sânge. Deci, iată, tu cu intenţia ta bună unde te-ai băgat – chiar în potir cu Mântuitorul. Dacă ar fi cu putinţă să se deschidă Cerurile şi chiar tavanul Altarului, cum s-a mai zis, n-ai vedea în Cer mai multă lumină şi mai multă aşezare cum este în Sfântul Altar, în timpul Sfintei Liturghii – Dumnezeu ţine pământul mai mult pentru Sfânta Liturghie ce se săvârşeşte pe el.
III. Să faceţi milostenie, pomană!
Şi Vlahuţa spunea: „Milă e toată Scriptura!” Cel mai mare lucru ăsta este. Pentru că atunci înseamnă că iubeşti. Dă din „ce eşti tu” şi la săraci! Milostenia nu este numai să dai din traistă. Milostenia este că accepţi pe un om să stea lângă tine, fără să-l alungi în gând... A milostivi pe unul, pe altul, aici se arată că tu eşti Hristos. Apoi nici nu ştii că acela pe care îl ajuţi poate să fie Hristos. El întinde mâna să-ţi dea Împărăţia Cerurilor şi tu nici nu observi. „Cerşetorii sunt personaje biblice!” Ai trecut pe lângă mântuirea ta aşa de uşor! Şi mai grozav, l-ai dispreţuit! Cerşetorii nu pier niciodata. Fac sobor la margini de drum şi împart ce s-a căpătat şi zic: „ Asta-i de la cutare. Pomeneşte-L, Doamne, întru Împărăţia Ta!” şi are valoare. Să nu aşteptaţi să-i întâlniţi! Căutaţi-i, pentru că găsindu-i pe ei, te-ai găsit pe tine. Te-ai consemnat acolo, sus. Nu te poate uita Mântuitorul când faci o milostenie. Obişnuiţi-vă să nu trăiţi numai voi, să trăiţi în toţi care sunt cu voi. Să nu lăsaţi mâna întinsă nici când vă dă, nici când vă cere.”

Maria

Emite conţinut